ROMÂNIA(RAMANIA) Centrul Federaţiei Cristice Terestre şi Extraterestre
Partea IV
11.- Vechi Locuri Sacre şi Vortexuri
1.- SUNDAR SINGH ne spune(1907):
TOATE LOCURILE SACRE din ROMANIA, vor deveni FOCARE TRANSFIGURATOARE DE ILUMINARE şi DESCOPERIRE a ADEVĂRULUI DIVIN.
2.- Gicu Dan precizare:
În cadrul Spaţiului Românesc(dar şi din alte ţări), Locurile Sacre sunt posesoarele inevitabile inclusiv şi ale unor Vortexuri-Fluxuri Energetice 5 Dimensionale. Utilizând (dar şi creând deseori) aceste Vortexuri, de fapt Fii Luminii vremurilor trecute le-au utilizat toate potenţialele la fel de uşor, aşa cum noi utilizăm azi la fel de uşor utilizăm bunurile materiale.
3.-O Entitate de Lumină ne spune:
Acolo unde au existat Locuri Sacre şi Spirite Luminoase, s-au format Conuri-Vortexuri-Fluxuri energetice de lumină, cu alte cuvinte s-au emis nişte fuioare energetice telurice, din care se emit fluide energetice zonei în care au trăit Marile Spirite care şi-au adus contribuţia la Iluminarea Zonei şi a Locuitorilor din acea Zonă(mesager Melfior Ra).
4.- Munţii Vâlcanului, din judeţul Gorj-exemplificare:
Melfior Ra experienţă personală :
Astăzi 7 ianuarie 1999, am primit o scrisoare de la Gicu Dan din Sântana , Judeţul Arad, în care mi-a trimis o fotografie care reprezintă un loc minunat din Munţii Vâlcanului. Am testat poza cu palma dreaptă… am Simţit ceva deosebit, o înaltă frecvenţă vibraţională şi deodată prin dedublare mă aflam acolo în mijlocul naturii. M-am dus direct la PIETRELE pe care la văzusem în fotografie, dar pe care acum le vedeam în faţa ochilor mei astrali.
M-am aşezat cu corpul astral pe piatra despre care prietenul şi fratele meu întru cunoaştere Gicu Dan îmi povestise cândva şi am simţit că din adâncul pământului urcă un fluid energetic care m-a străbătut pe coloana vertebrală. Odată cu el am primit de la O Entitate de Lumină şi următoarele informaţii: Cândva aici vieţuiau Fiinţe Luminoase, Mari Preoţi care se ocupau cu menţinerea şi întreţinerea graniţelor energetice ale Marii Dacii. Tot aici se afla şi o Şcoală de Iniţiere în Tainele Ezoterice şi totodată un Centru Puternic şi Sacru precum cel din Sarmisegetuza Regia.
În adâncul pământului pe linie verticală cu această piatră care se aseamănă foarte mult cu sculptura lui Brâncuşi intitulată,, Poarta Sărutului,, se află o încărcătură energetică.
Poarta Sărutului de la Tg-Jiu, Lucrare a Sculptorului Constantin Brâncuşi.
Pe stâlpi se observa cele două jumătăţi de cerc(Yin-nul şi Yanug-ul).
Din motive spirituale întemeiate, modelul sculptural 3D din munţii Vâlcanului nu face deocamdată obiectul expunerii publice internaţionale.
(Foto: Liciu Constantin)
Pe stâlpi se observa cele două jumătăţi de cerc(Yin-nul şi Yanug-ul).
Din motive spirituale întemeiate, modelul sculptural 3D din munţii Vâlcanului nu face deocamdată obiectul expunerii publice internaţionale.
(Foto: Liciu Constantin)
În permanenţă se emite energie benefică spre suprafaţă,..., captată de vârful unui con energetic din adânc, fixat în Braţul de Nord al Crucii Energetice Telurice. În acest loc se emite permanent un fluid captat din unda fluidică energetică emisă de Soare şi captată de Piramida Luminii Celeste din Egipt, ce o trimite spre Piramida Nordică din Munţii Retezat-România.
Iată de ce a trebuit să primeşti fotografia cu acest loc şi de ce la rândul lui Gicu Dan a trebuit să vină aici cândva, pentru ca prin voi să putem comunica Lumii Pământene aceste informaţii.
Iată de ce a venit aici şi Conştantin Brâncuşi , Marele Spirit care a sculptat în piatră ceea ce a văzut aici şi anume: două energii Yin şi Yang, efemerul şi eternul, femininul şi masculinul, pozitivul şi negativul, îngemănarea şi separarea(extras din cartea Crucea Energetica a Terrei-autor Melfior Ra)
.
12.-Locuri unde se intenţionează a se Construi Viitoarele Temple Divine –Universităţi Spiritual Divine.
1.- Gicu Dan precizare:
Viitoarele Temple-Universităţi Spiritual Divine vor fi amplasate în apropierea Piramidelor Energetice Primordiale din Spaţiul Românesc (dar şi de pe Terra), şi aşa cum energia 5D expandează pe toată planeta, aceste utilităţi de Ştiinţă Spiritual Divină vor fi construite şi în alte amplasamente fizice predeterminate de viitorii Mari Maeştrii ai Luminii Cristice.
2- IISUS CRISTOS ne exemplifică:
Cu privire la revelaţia pe care ai primit-o (Gicu) şi conform căreia lângă vatra satului Boroşteni-Gorj, în apropierea Piramidei Energetice Primordiale (a lui Miki) se va construi o Universitate Spirituală, îţi pot confirma că totul aşa va fi în viitor.
Deocamdată, sub acest aspect lucrurile sunt întârziate (era anul 2003), deoarece trezirea spirituală este destul de anemică ( între timp s-au mai accelerat lucrurile) , fapt pentru care estimăm construcţia acestei Universităţi Spirituale de către cei ce vă vor urma.
Tot atunci cu construirea acestui MARE TEMPLU SPIRITUAL de la BOROŞTENI( comuna Peştişani-judeţul Gorj ), se vor clarifica multe dintre enigmele acestei ţări.
Dacă aceste informaţii spirituale ar fi oferite acum dintr-o dată, şocurile ar fi foarte mari deoarece lumea încă nu este pregătită să le accepte, cu toate că la nivel de PLAN DIVIN, la ora actuală PACEA şi ARMONIA între oamenii Terrei trebuia să se simtă.
De voi depinde ce alegeţi, dar nu uitaţi că evenimentele se precipită spre voi, deoarece aşa cum spuneam şi cu alte ocazii, timpul este condensat. (mesager Floare Bândariu).
Pe panta muntoasă Faţa Crucii sau pe Platoul Gornoviţa, ambele aflate în dreapta râului Bistricioara(satul Boroşteni-Gorj),se va construi Noua Universitate Spirituală(Foto: Gicu Dan).
3- St. Germain ne spune despre aceste viitoare Noi Şcoli Spirituale:
Într-una dintre întrupările mele anterioare pe Pământ am descoperit că zona munţilor voştri este una din cele mai Sfinte şi Sacre din lume. Deşi îmi plăcea sa vizitez marile oraşe ale Europei, întotdeauna m-am întors în această zona, locul care este Adevăratul loc de naştere al Civilizaţiei Moderne!
Energiile care sunt în munţii acestui pământ sunt vechi energii Atlante, păstrate şi ascunse, ştiind în acele vremuri vechi că va trece mult până când va fi potrivit ca ele sa fie utilizate. Acel moment este acum.
In această Noua Energie Spirituala, există potenţialul pentru noi cercetări in domeniul vindecării. Exista potenţialul de a se redeschide aici Şcolile Misterelor (ca Mari Temple Spirituale, sau Universităţi Spirituale), pentru ca ele au fost foarte puternice, acum 700 de ani( 1300 e.n).
Oameni din toată lumea veneau la aceste Şcoli Secrete din România ca să înveţe. Se studia Energia, Vindecarea, Artele Spirituale şi lucruri precum Călătoria Multidimensională. Dar, din nou, acestea toate au fost suprimate acum multa vreme. Acum Şcolile se pot întoarce şi cei care staţi aici astăzi(an 2009), aveţi potenţialul de a fi cei care sa le redeschidă!
Miscati energia aceea, luaţi iniţiativa ţi priviţi cum lucrurile încep să prindă contur! Când o veţi face, veţi vedea ca oameni din toata lumea vor veni iarăşi in aceasta zona a României (Braşov), ca să studieze (în aceste Noi Universităţi Spiritual Divine) Energia Spirituală şi Channelling-ul, Vindecarea şi Experienţele Multidimensionale!( Mesager Coldre, Linda…Poiana Braşov-România).
13.- Sfincşii României
13.- Sfincşii României
Două Întrebări.
De ce unii Sfincşi se uită spre Apus şi ce înseamnă acest lucru?
De ce alţi Sfincşi se uită spre Răsărit şi ce înseamnă acest lucru ?
Maestrul Eli ne răspunde:
Spre Apus, pentru Retrezirea voastră: VENIŢI ESTE CHEMAREA.
Spre Răsărit, e Plecarea în Unime, Univers, Cocon.
TREZIŢI-VĂ, LUAŢI-VĂ CUNOAŞTEREA, ÎNĂLŢAŢI-VĂ, ELIBERAŢI-VĂ.
Acesta-i mesajul codificat(Mesager Floare Bândariu).
1.-Sfinxul din Munţii Bucegi
1.-Sfinxul din Munţii Bucegi
Sfinxul Românesc Moştenire Dacică-Ramanică
(Sfinxul a stat până acum în Eclipsă)
Sfinxul Confederaţiei Intergalactice de şi în Lumină(5D).
(Foto: Balint Simona Monica)
Babele aflate în spatele Sfinxului.
Babele. La mijloc se vede spatele Sfinxului care este alt Sfinx
(Foto: Balint Simona Monica)
Ion Gabriel experienta personală cu Sfinxul din Bucegi:
În iulie 2005, am urcat pentru prima dată la Sfinxul din Munţii Bucegi. Eram 4 persoane. Ajuns la Sfinx, m-am adăpostit de ploaia măruntă, sub bărbia lui, lipit de stancă. În scurt timp am simţit că sunt împins încet şi ritmic. Prima impresie a fost că-i simt bătăile inimii Sfinxului. Însă, nu erau bătăile inimii. Am stat atent în continuare şi am realizat că cea care mă împingea ritmic, era respiraţia Energetică a Sfinxului. Am stat în acea mişcare poate un minut, poate mai mult.
Apoi, am povestit această experienţă colegelor mele de drumeţie Cătălina, Monica şi Mihela.
Cătălina din Buşteni mi-a spus:
Ceea ce ai simtit tu, este o raritate, căci Sfinxul nu prea permite astfel de “Intimitati”. Iar cand o face, nu se stie dupa ce criterii o face.
Mihaela Palade mi-a spus:
Comunicand cu Sfinxul, printre altele mi-a spus să nu ne gândim la el ca la o stâncă, ci ca la o Fiinţă, caci el este Viu. Lucru pe care este bine sa nu-l uitam.
2.- Sfinxul din Munţii Măcinului-Dobrogea
Localizare geografica : Munţii Măcinului , Fântâna de Leac.
Descriere: Pe traseul care porneşte în circuit din oraşul Macin, în partea nordica a Culmii Pricopan, poteca către sau dinspre Fântâna cu Leac, marcată cu bandă albastră, este străjuită de un Sfinx, despre care cred ca foarte putini amatori de drumeţii montane ştiu.
3.- Sfinxul de pe Valea Cernei
De la gara din Băile Herculane mergem o porţiune din drumul european DN 70 spre Orşova unde ajungem la Sfinx. Sfinxul reprezintă o figura dacica, un cap de om cu un coif dacic orientat cu faţa spre vest. Stânca are o înălţime de 16m şi o lăţime de 8 m, putând fi uşor observată de la distantă de pe drumul european E 70 Bucureşti - Timişoara .
4.- Sfinxul Zoomorf-Porumbelul din Munţii Ciucaş
Localizare geografică: Munţii CIUCAŞ, Bratocea Mica-Porumbelul
.