joi, 25 decembrie 2008

Fenomene paranormale in Bucegi


Nimeni nu poate explica de ce pe crestele Bucegilor se inregistreaza un nivel foarte mare al radiatiilor. Cercetarile sporadice de pana acum n-au dezlegat toate aceste mistere. Raman in "picioare" doar legendele care spun ca Bucegiul a fost un urias sanctuar dacic, piatra de temelie a poporului roman.
Stam de vorba cu "muntomanii" intalniti la refugiul salvamont de la Varful Omu. Oameni impatimiti de munte, asa au fost porecliti. Ei stiu toate traseele din Bucegi. Auzim de mai multe creste ale muntilor, precum Doamnele, Omu si Batrana. Ar exista niste energii deosebite. Turistii vorbesc despre vindecari miraculoase ale celor care au trecut pe acolo. Daca oamenii aveau o boala anume. Pentru niste bucuresteni ca noi, putin familiarizati cu zona, pare ceva greu de crezut. In fine, il cunoastem si pe specialistul de la statia meteorologica Varful Omu, Gheorghe Porancea. Alt impatimit al muntilor, pentru ca de 21 de ani munceste la statia meteo si este pe deasupra si salvamontist. "Eu am insotit cu ani in urma o echipa de cercetare in Bucegi. Au fost facute masuratori radestezice pe Varful Bucura. S-a constatat o intensitate extraordinara a radiatiilor. Cert e ca eu nu pot sa stau mult timp departe de munte. De cate ori urc aici, simt ca ma incarc de energie. E ceva deosebit aici", ne spune interlocutorul nostru.
.
"Triunghiul de aur" al Daciei
De aici intram pe teritoriul legendelor.
Se spune ca Muntii Carpati ar fi strabatuti de tuneluri lungi de sute de kilometri. Nimeni nu poate spune daca au fost facute de mana omului sau de forta naturii. Asemenea caverne uriase ar exista si in Bucegi. Iar acele campuri de forta pot sa marcheze chiar linia subterana a tunelurilor. Se vorbeste si despre faptul ca pe Varful Omu ar fi fost un sanctuar dacic, asa cum au mai fost si pe alte creste ale muntilor, in Retezat si Ceahlau,formandu-se astfel un urias triunghi carpatic intre cele trei puncte. Este asa-numitul "triunghi de aur" al Daciei. Istoricii nu s-au pus inca de acord asupra muntelui sacru al dacilor. Acesta ar fi fost Bucegiul sau Ceahlaul.

"Zona nemuririi"

Aflam si despre primele cercetari facute in Bucegi, inca din 1927, mai precis in partea estica a masivului, pe Valea Ialomitei, intr-o zona cunoscuta sub numele de "sapte izvoare". Misterele muntelui se impletesc cu anumite certitudini. Se spune ca aici venea Zamolxe, zeul dacilor, sa bea apa. Dacii i-au spus "zona nemuririi". Simbolul celor sapte izvoare era incrustat nu numai pe scuturile dacilor, dar se gaseste si pe Columna lui Traian. Chiar in acest loc din Bucegi exista un izvor a carui apa este cea mai pura din lume. ??n perioada 1927-1935, aici s-au facut studii atat de catre cercetatorii romani, cat si de cei francezi. Oamenii de stiinta au aratat ca incarcatura de bacterii din apa acestui izvor este zero, un fapt unic in lume. Alte cercetari au fost realizate in anii 80. Specialistii au constatat ca izvorul se "alimenteaza" dintr-un lac subteran imens. Asta ne aduce aminte de legenda culoarelor subterane din munti! Cert e ca debitul izvorului este de 4.000 de litri pe secunda. Toate aceste informatii au fost secretizate de autoritatile comuniste.
Cutremur de o luna

De neclintit par a fi Muntii Bucegi, cand ii privesti de departe. Dar acest masiv s-a cutremurat timp de o luna, in 1993. Doar pe parcursul lui august. Au fost cateva sute de cutremure atunci. Erau si cate zece miscari telurice intr-o zi. De intensitate mica. Cel mult cinci grade pe scara Richter. Prima oara am aflat despre acel femomen tot de la tehnicianul statiei meteo de la Varful Omu. "Devenisera deja obisnuinta. Zilnic se cutremurau Bucegii. Aici, la 2.505 metri altitudine, la statia meteo, simteam mai tare cutremurele decat la baza muntelui. Au fost doar niste crapaturi in peretii refugiului salvamont de la Omu. Atat. Apoi cutremurele au incetat brusc. De atunci n-au mai fost", am aflat de la Gheorghe Porancea. Statia meteo de la Omu n-a avut de suferit. E o cladire solida, cu peretii de un metru grosime, bine infipta in stancamuntelui. Cabanele din Bucegi au ramas in picioare. Nici caderi de bolovani n-au fost. Nu au fost pagube materiale nici la baza muntelui, in Busteni.

Bubuituri din pamant

Cunoscatorii ne-au spus ca ar fi bine sa stam de vorba cu un inginer geolog, Traian Trufin, care are o teorie despre aceste cutremure din Bucegi. Omul locuieste in Busteni din 1991. A lucrat in domeniul sau timp de 25 de ani. A lucrat si in mina ani buni. Acum ne-a spus ce crede el despre acel fenomen, pe care nu numai ca l-a trait, dar l-a si "prelucrat" ca specialist. "Cutremurele au fost ciudate. Si asta pentru ca Muntii Bucegi au in structura lor calcare si conglomerate. Este
o zona stabila din punct de vedere geologic. De aceea e anormal sa avem aici cutremure", ne-a spus omul nostru. Chiar si modul in care se produceau cutremurele a starnit curiozitatea specialistului. "Se auzea mai intai o bubuitura sub pamant, apoi simteai cutremurul. Parca s-ar fi surpat ceva in adancuri. Am lucrat in mina si acolo se auzeau asemenea bubuituri, aceeasi miscare haotica a pamantului, care nu are nici o legatura cu o miscare seismica", auzim noi.

Dar au fost si alte ciudatenii in perioada cutremurelor. Fenomene intamplate la poalele muntelui, in orasul Busteni. "Eu cunosc vreo 50 de oameni care au avut insomnii atunci. ??n aer se simtea un miros ciudat, parca era gaz. E posibil ca acea emanatie de gaze sa fi provocat insomnia. Eu locuiam in acea perioada pe Strada Telecabinei si stiu ca multa lume de acolose plangea de insomnie", ne povesteste geologul.
In concluzie, Traian Trufin sustine ca legenda potrivit careia Muntii Bucegi ar fi strabatuti de uriase culoare subterane nu trebuie exclusa. "Fenomenele ciudate din Muntii Bucegi si legendele locului nu sunt doar povesti. Exista ceva care ne este absolut necunoscut. Eu propun organizarea unei expeditii stiintifice in Bucegi. O echipa multidisciplinara formata din chimisti, biologi, fizicieni, chiar si para-psihologi, care sa studieze in amanunt ceea ce se intampla aici. Din pacate, pana acum nimeni nu a facut asemenea cercetari care sa acopere intregul masiv", ne-a spus gazda noastra.

Ce spun specialistii

Despre seria de cutremure din Bucegi am discutat si cu directorul stiintific al Institutului National pentru Fizica Pamantului, Mircea Radulian. Acesta a admis faptul ca "secventa" cutremurelor din Bucegi a fost surprinzator de mare chiar si pentru specialistii din domeniu. Dar este sustinuta ideea unor miscari seismice, nu de alta natura. Au fost cutremure crustale. Asta inseamna de mica adancime, de pana la 15 kilometri. Se admite si faptul ca in Bucegi au fost cateva sute decutremure in 1993. "Este posibil ca aceste cutremure sa fi aparut tocmai din cauza faptului ca Muntii Bucegi se afla in apropierea Vrancei, o cunoscuta zona seismica. Dar este greu de explicat de ce in ultimii zece ani in Bucegi nu a mai fost nici o miscare seismica. Secventa aceasta de cutremure din Bucegi, din 1993, este unica pe teritoriul Romaniei", ne-a spusseismologul. Important este ca s-au facut studii in Bucegi, dupa acea lunga serie de cutremure, dar ramane inca un mister in privinta cauzelor pentru care un intreg masiv muntos s-a clatinat timp de o luna. "Se incearca o interpretare a studiilor facute in zona. Dar problemele nu sunt inca elucidate", a admis omul de stiinta.
Valeriu Tihai (October 27th )


duminică, 14 decembrie 2008

Gura de Rai din Bucegi


GURA DE RAI

In muntii Bucegi exista o zona de un kilometru patrat in care organismul nu oboseste, iar functiile fizico-chimice se revigoreaza brusc * Specialistii spun ca avem de-a face cu legendarul loc dintre cer si pamant
In 1999, un institut de cercetari particular din Bucuresti, angajat de o firma straina pentru a studia subteranul unei zone din Bucegi, a gasit ceva care poate fi asimilat cu legendara "Gura de Rai". E vorba despre o panta cu o suprafata de aproximativ un kilometru patrat, unde se manifesta o anomalie magnetica atipica, dupa cum o definesc specialistii, zona care are efecte benefice uluitoare asupra organismului uman. Este, foarte probabil, cea mai ciudata descoperire facuta vreodata in Romania.
In traditia populara romaneasca, Gura de Rai este un mediu intre cer si pamant cu un caracter sacru, un drum spre Rai, un loc benefic. Ca pozitionare geografica, Gura de Rai este situata pe un picior de munte si se deschide intr-o pajiste inalta sau un gol de munte. Conform "Mitologiei Romane", cartea lui Romulus Vulcanescu, Gura de Rai este sinonima cu "plaiul", iar autorul considera ca acestor zone mirifice li se releva caracterul sacru si prin titulatura mitropolitilor romani, denumiti "exarhi ai plaiurilor". Romulus Vulcanescu subliniaza ca in zona Gurilor de Rai s-au incuibat cu timpul Nedeiele, sarbatori populare si institutii complexe etnoculturale satesti cu implicatii mitologice.
Sabina Ispas, cercetator la Institutul de Etnografie si Folclor, considera ca termenul de "Gura de Rai" exprima o realitate simbolica a sacrului si una metaforica, in poezia populara, ca imagine artistica a atingerii armoniei absolute. Cu alte cuvinte este vorba doar despre o traditie populara, fara o baza in realitatea concreta, palpabila.

Locul in care organismul nu oboseste

Acestor date li s-a adaugat insa si o imagine fizica, concreta, a unei "Guri de Rai", un loc cu o suprafata de aproximativ un kilometru patrat, care are efecte terapeutice exceptionale asupra organismului uman. In 1999, Institutul particular de cercetare "Terra" a fost angajat de o firma romano-franceza sa studieze o zona din Bucegi, situata in apropierea Pesterii Ialomicioara. Societatea era interesata de stabilirea detaliilor din subsolul acestei zone si a oportunitatii de a construi un complex hotelier. La studiu au participat specialisti din mai multe domenii, in special fizicieni si geofizicieni. Cercetarile s-au facut cu aparatura de geodetectie.

Dupa mai multe zile de urcat si coborat pe acele coclauri pentru sondaje, geofizicianul Dumitru Stanica, unul dintre membrii echipei, a descoperit ceva senzational in preajma varfului Doamnei: ajuns intr-un anume loc, i-a disparut oboseala. "Ne-am speriat cand ne-a strigat alertat, nu stiam ce s-a intamplat. Evident ca am privit cu neincredere fenomenul, la inceput. In timp insa am constatat, pe propria noastra piele, ca el este real. Abia apoi am demarat investigatiile asupra acestui loc", spune Vasile Rudan, coordonatorul echipei.

Primul stadiu al investigatiilor a constat in verificarea tuturor versantilor din zona. "Am constatat ca oricat ai urca, oricat de obosit ai fi dupa mers, in momentul in care ai ajuns in zona respectiva dispare oboseala, lucru care nu se manifesta pe alti versanti. Este vorba de o revigorare a functiilor fizico-chimice cu o rapiditate iesita din comun", declara Dumitru Stanica.

O anomalie geomagnetica atipica

A doua faza a constat in testarea medicala. A fost adus un medic, care a verificat tensiunea fiecarui subiect care urca panta cu "ciudatenii". Testele medicale au fost reluate si pe o alta culme din apropiere, cu o inaltime aproximativ similara. Rezultatele au condus catre o singura concluzie: in zona cu pricina, exclusiv, se intampla ceva deosebit. Nu numai ca ritmul cardiac isi revine uluitor de repede, desi urcusul se face pe o panta abrupta, dar oamenii in varsta care au fost supusi testelor au declarat o stare de bine general cand stau in acel loc.

S-a trecut apoi la testarea zonei prin magnetometrie diferentiala, respectiv radiografierea subsolului cu aparate de tip Partington, care pot masura, printre altele, magnetismul Pamantului. Asa a fost depistata o anomalie magnetica atipica, pe o suprafata de aproximativ un kilometru patrat. "Anomaliile geomagnetice cunoscute de specialistii din domeniu apar in rupturile de falii, in reflexii ale scoartei terestre sau in alte asemenea fenomene geologice care se inregistreaza intr-o forma atipica pe diagrame. Aici e vorba insa despre ceva necunoscut, un profil al diagramelor pe care nici profesorul Stanica, unul dintre cei mai buni geofizicieni de la noi, nu a stiut sa-l interpreteze. In acel moment am facut legatura cu alt gen de anomalii atipice, pe care le cercetam de mai mult timp si care se manifesta printr-o emisie de radiatii patogene, inca ramase cu o origine necunoscuta", ne-a spus Vasile Rudan.

De la coltii dragonului la retelele malefice Hartmann

Problema zonelor geopatogene - sau a anomaliilor magnetice atipice malefice - a fost ridicata de Institutul "Terra" cu mai multi ani in urma. Un nod geopatogen inseamna un loc in care se manifesta fenomene de natura necunoscuta care sunt ostile vietii. Trebuie mentionat insa ca existenta acestor zone "rele" este cunoscuta de societatea omeneasca de foarte mult timp.

In China antica, spre exemplu, nimeni nu avea voie sa construiasca o locuinta pana ce zona nu era testata de specialistii imperiali, oameni inzestrati cu capacitati paranormale, pentru a vedea daca subsolul are sau nu are "coltii dragonului". Daca acesti "colti" subpamanteni erau detectati de functionarii imperiali, locul respectiv era etichetat malefic, pe el nu se putea construi nici o casa.

Pornind de la aceeasi idee, in perioada interbelica, o serie de experiente dintr-un orasel din Elvetia au condus la teoria "Retelelor Hartmann". Doctorul Ernst Hartmann a observat ca soarecii aflati intr-o anumita incapere stateau grupati dupa directia liniilor si nodurilor unei retele invizibile. Aceiasi soareci se comportau insa normal intr-o incapere diferita. Acest tip de reactie al animalelor i-a dat de gandit si astfel a inceput sa studieze fenomenul si sa traga concluzii interesante. Conform teoriei Hartmann, interiorul scoartei terestre ascunde retele longitudinale si latitudinale malefice. Fenomenul se manifesta insa ca atare doar in nodurile de la intretaierea acestor retele.

Armata este interesata de subiect

"Descoperirea absolut intamplatoare a zonei benefice din Bucegi, "Gura de Rai" in traditie populara, vine sa rotunjeasca ceea ce stiam pana acum despre anomaliile magnetice atipice. In primul rand ne intareste ideea ca nimic din ceea ce avem lasat ca memorie colectiva prin folclor nu este gratuit, are cel putin un sambure de adevar", declara Vasile Rudan.

"Ceea ce am gasit noi in Bucegi are o dispozitie geografica identica cu cea descrisa in folclor. In al doilea rand, stim acum ce si cum sa cautam. Pe diagrame, harti ale subsolului, profilele micromagnetice ale zonelor malefice, despre care avem mai multe date, sunt ascutite, pe cand cele ale zonei benefice sunt liniare, aproape drepte. Timp de mai multi ani am fost ocupati cu alte proiecte de cercetare si am suspendat investigatiile din Bucegi, dar intentionam sa reluam cercetarile si sa facem chiar o demonstratie publica. Apoi vom largi zona investigatiilor, deoarece avem semnale ca asemenea locuri deosebite se mai gasesc, cel putin in zona Masivului Retezat. Interesant este faptul ca din informatiile de pana acum rezulta ca fiecarei zone malefice trebuie sa ii corespunda, undeva in apropiere, o zona benefica, la o distanta de cel mult cateva sute de metri. Deocamdata nu vom divulga locatia exacta", spune Rudan.

Acesta mai sustine ca, pe tema cercetarii anomaliilor magnetice atipice din Romania, bune sau rele, urmeaza sa apara o carte si ca Ministerul Apararii se arata foarte interesat de acest domeniu. Cercetatorii de la Institutul "Terra" spera sa se realizeze, cu concursul Armatei, o harta a Romaniei care sa puna in evidenta aceste zone iesite din comun.

ScienceLine.ro - mai 2007

http://locurimistice.scienceline.ro/_GURA_DE_RAI__DIN_BUCEGI_5209_657_1.html
.

marți, 9 decembrie 2008

Descoperiri la poalele Ceahlaului


Un OZN si o copie in miniatura a Sfinxului din Bucegi, descoperite la poalele Ceahlaului
[08.12.2008]

Muntii Neamtului ascund taine pe cât de uluitoare, pe atât de greu de elucidat. Descoperirile facute una dupa alta, de un profesor din zona, au avut darul sa stârneasca largi controverse in rândul istoricilor si sa aduca zona in centrul atentiei, transformând- o intr-un tinut al misterelor de nepatruns. Aici au fost gasite tablite din lut, imprimate cu pictograme, care s-ar putea dovedi a fi forme ale celei mai vechi scrieri din lume. Mai nou, tot aici au fost descoperite structuri ciudate din piatra, unul semanând izbitor cu un OZN, altul cu un urias craniu de extraterestru si ultimul cu celebrul Sfinx din Bucegi. In situl arheologic deschis la poalele masivului Ceahlau, in punctul denumit Vadu Rau, istoricul si profesorul Dumitru Ionita a gasit, la doar o jumatate de metru sub pamânt, o ciudata structura din piatra semanând izbitor cu un OZN. Uimitor este faptul ca obiectul, având greutatea de 12 kilograme, inaltimea de 14 centimetri si circumferinta de aproape un metru, nu e o creatie intâmplatoare a naturii, ci, in mod clar, un produs construit in mod inteligent. OZN-ul din Ceahlau este compus din nu mai putin de 90 de placute din piatra, imbinate intre ele cu un material liant care, studiat fiind, s-a dovedit a fi cu desavârsire necunoscut.

“Nu este ciment, nici argila si nici vreun alt adeziv cunoscut si folosit de-a lungul istoriei pâna azi. Probabil ca respectivul liant, de o duritate extrema, nici nu are corespondent pe Terra”, a spus profesorul Ionita. La o prima examinare, straniul obiect a fost datat cu o vechime de cel putin 2.000 de ani. Restul misterului va fi elucidat doar daca specialistii vor reusi sa stabileasca atât provenienta si menirea obiectului descoperit, cât si compozitia adezivului necunoscut, folosit la constructia lui.
La putina vreme dupa descoperirea OZN-ului din piatra, profesorul Ionita a avut surpriza sa gaseasca, in perimetrul aceluiasi sit arheologic, un alt obiect la fel de misterios. De data aceasta, era vorba de o structura aducând pregnant cu profilul celebrului Sfinx, din masivul Bucegi. Obiectul, cu o greutate de 2,5 kilograme si, in mod ciudat, cu exact aceeasi inaltime de 14 centimetri, ca si OZN-ul pomenit anterior, s-a dovedit a fi, la rândul lui, o creatie produsa in mod constient. Sfinxul miniatural descoperit pe Ceahlau este asezat pe un mic piedestal din piatra, metoda si materialul de imbinare ramânând deocamdata la fel ca si in cazul precedent, cu desavârsire necunoscute. Conform primelor concluzii care s-au tras dupa descoperirea facuta, obiectul ar avea o vechime oarecum egala cu cea a OZN-ului pietrificat, adica de aproximativ 2.000 de ani, iar menirea sa initiala a fost, cel mai probabil, de folosire ca obiect de cult. Asemanarea izbitoare cu Sfinxul din Bucegi este insa de natura sa intareasca o ipoteza care, ani la rând, a ramas doar la stadiul de simpla presupunere: aceea ca si bine cunoscutul Sfinx, la rândul lui, a fost sculptat in mod constient, cu scopuri inca necunoscute, servind mai apoi drept model pentru unele copii facute de civilizatiile existente cu mii de ani in urma, pe teritoriul actual al tarii noastre.

„Descoperirile facute in acelasi perimetru nu pot fi doar simple coincidente. Ceahlaul era considerat, cu mii de ani in urma, munte sfânt si salas al zeului Zamolxis. Poate ca civilizatiile de atunci, umane sau chiar extraterestre, ne-au lasat mesaje pe care trebuie acum sa le descifram”, a spus profesorul Dumitru Ionita. Tablite scrise, vechi de 7.500 de ani. Anul trecut, exact in acelasi sit arheologic de la Vadu Rau, profesorul Ionita a mai gasit un obiect pietrificat, cu greutatea de 6 kilograme si inaltimea de 37 de centimetri, care seamana leit cu craniile extraterestrilor ce au facut obiectul controversatului si mult-mediatizatului incindent petrecut la 7 iulie 1947 la Roswell, in New Mexico, SUA. Tot in situl de la poalele Ceahlaului, Dumitru Ionita a mai descoperit nu mai putin de 120 de tablite din lut ars, inscriptionate cu simboluri protoliterate - imagini reprezentând forme primitive de scriere ale populatiei din perioada neolitica. Tablitele protoliterate descoperite de profesorul Ionita s-au dovedit a data din perioada anilor 5.500 I.H. si sunt identice, ca forma si mod de exprimare, cu cele de la Tartaria (judetul Alba), din Insula Pastelui si din anticul Sumer. Deosebirea uimitoare este insa aceea ca tablitele sumeriene, considerate pâna recent a constitui prima forma de scriere din istoria omenirii, sunt cu cel putin 1.000 de ani mai noi decât cele descoperite in Neamt. Profesorul Ionita are sceptrul lui Stefan cel Mare.

Dumitru Ionita este doctor in istorie, filosofie si drept international. Locuieste in localitatea nemteana Farcasa si activeaza ca profesor de stiinte socio-umane, la liceul din Borca. In palmaresul descoperirilor sale - pe care, de altfel, le-a si strâns intr-o impresionanta si inestimabila colectie - sunt incluse pe sceptrul voievodal ceremonial al lui Stefan cel Mare, sigiliul din aur al lui Cuza, icoana lui Daniil Sihastru, paftalele lui Petru Rares, blazonul familial al domnitorului Mihail Sturdza si harta cartografului Ortelius, in care apare pentru prima oara Dacia pe globul pamântesc. Profesorul a mai descoperit, pe raza localitatii sale de bastina, o conducta medievala de aductiune a apei, construita din olane de ceramica, cea mai lunga de acest tip si cu aceasta vechime, din tara. Pentru activitatea sa stiintifica, arheologica si publicistica, Institutul pentru Studii Politice de Aparare si Istorie Militara i-a conferit profesorului Ionita un „Hrisov al recunostintei” , distinctie cu care foarte putine persoane din tara se pot lauda.
sursa: www.gardianul. ro Ciprian Predescu

Simbolismul lupului dacic

Stindardul national al dacilor era format dintr-un dragon ridicat in varful unei sulite. El este figurat pe numeroase metope ale Columnei Traiane iar romanii insisi i-au dat denumirea de draco. Acest dragon era format prin ingemanarea a doua animale: capul de lup si trupul de sarpe, ambele avand o simbolistica foarte bogata si plina de surprize.
Stindardul dac este in sine un simbol initiatic ascunzand in sine atat imaginea Principiului cat si imaginea Centrului Spiritual al lumii.

Sub semnul lupului

Dragonul cu cap de lup si corp de sarpe sintetizeaza in sine insusi intregul simbolism zamolxian intrucat atat lupul cat si sarpele sunt simboluri ale Principiului-Zamolxe care manifestandu-se in cadrul ciclului se "descompune" in energiile creatoare, masculin si feminin, zeul si zeita, Apollo si Artemis, desemnati prin serpii Caduceului Hermetic ce tind sa se reuneasca in varful sau in ceea ce filozofii medievali numeau Aor sau realizarea deplina a Marii Opere Alchimice.
Din legendele antichitatii aflam ca Apollo/Zamolxe se mai numea si Lycos ceea ce se traduce prin lup iar, printr-o asimilare fonetica deloc intamplatoare Lycos devine ceea ce in greaca inseamna lumina. Nu intamplator insula sfanta a lui Apollo se numea Leuke (Alba, Luminoasa) echivalenta fiind cu Avalonul celtic si cu insula fericitilor din mitologia greaca. Prin urmare, Apollo/Zamolxe este Marele Lup Luminos. In plan material el este Soarele, Cerul cel care da lumina atat de necesara vietii.
Interesant este faptul ca lumina alba cuprinde in sine cele sapte culori ale spectrului vizibil, dupa cum Principiul cuprinde in sine toate toate formele manifestarii. In plan spiritual el este "lumina" initierii dobandita prin cunoasterea adevarurilor transcedentale.
Pe de alta parte, numele Daoi sub care erau cunoscuti dacii in antichitate devine in dialectul traco-frigian daos, care in talmacire inseamna lup. Prin urmare, dacii se identifica cu lupul, animal totemic desemnandu-l pe Marele Zamolxe/Apollo. Mai mult, printr-o alta asimilare lingvistica, atat Daos cat si daoi, se reduc la epitetul dioi, nume ce-l dadeau grecii, pelasgilor, locuitorii din nordul Dunarii de jos, din Dacia straveche, pe care ii considerau :cei mai vechi oameni de pe pamant" deci oamenii primordiali.
Prin urmare, concluzia care se impune de la sine, urmand datele expuse este ca Dacii se considerau Fii Marelui Lup Luminos - Zamolxe/Apollo.
Peste tot intinsul lumii unde s-au asezat pelasgii (dacii preistorici) acestia au pastrat amintirea lupului. In Asia Mica, bunaoara, una dintre Iradierile Centrului Suprem din Hiperboreea dacica, aflam toponime precum: Lycia, Lykaonia, Cilycla. Intr-o alta parte a lumii, in nordul indepartat de aceasta data, Odin, zeul spiritualitatii germanice, era mereu insotit de doi lupi. Intemeierea Romei se afla si ea sub semnul lupului ceea ce ne arata ca, inceputurile sale, cel putin epoca regala, se afla in legatura cu Centrul Spiritual din Carpati.
Daca avem in vedere consideratiile de mai sus, Centrul Spiritual al Lumii este Hiperboreea, tara lui Zamolxe/Apollo Lykos, Dacia straveche care prin aceasta se legitimeaza drept "tara Lupului"! Aceasta cu atat mai mult cu cat Ovidius, poetul roman axilat la Tomis, ne spune ca a fost silit sa traiasca sub "axa lui Lykaon". Aceasta axa a lui Lykaon nu este alta decat Axis Mundi, Columna Cerului de-a lungul careia Zamolxe/Apollo (lykos) trimitea Lumina Cunoasterii (Lyke) pe pamant. Aceasta Coloana Luminoasa peste care coboara literalmente lumina din cer si, in acelasi timp, Coloana marelui Lup Luminos (Alb) - zamolxe/Apollo.

Mitologie lupul dacic
Lup, lupii, noţiune care face parte din dicţionarul tracic. Numele lupului nu e atestat in dacă şi tracã, dar a putut fi dedus. In trecutul tracilor de la nordul Dunării, adică al dacilor sau geţilor, lupul a ocupat un loc important. Orice istorie a românilor descrie steagul dacic care avea cap de lup si coadă de balaur.
Steagul dacic rãmâne extrem de important prin semnificaţiile pe care le comportă. Dupã N. Iorga, şarpele, balaurul din steagul dacic nu e „numai un simbol animalic, ci esenţa religiei strămoşeşti". Cu alte cuvinte stindardul dacic avea o semnificaţie spirituală şi aşa cum o presupunem pentru balaur, trebuie s-o presupunem şi pentru lup.
In "De la Zalmoxis la Gengis-Han" Mircea Eliade avansează o interpetare a acestui simbol sub titlul Dacii şi lupii. Ea pleacă de la numele de daoi pe care-1 dă Strabon dacilor şi de la substantivul daos, care in frigiană înseamnă lup. Daoi ar insemna lupii. Rădăcina cuvintului ar fi dhău — a apăsa, a stringe, a sugruma, din care derivã iliricul dhaunos — lup, zeul Daunus, sau alt zeu, trac, al războiului Kandaon sau lidianul Kamdaules. Mircea Eliade îşi alege exemplele din aria lingvistică de sigură înrudire eu tracii şi cu dacii. Oraşul Daousdava, din Moesia inferior, intre Dunăre fi Balcani, însemna „satul lupilor". O ramură scită care bîntuia la răsărit de Caspica se numea daoi, dupã latini Dahae, iar dupã greci daai, foarte probabil din rădăcina iraniană dahae — lup. La sud de Caspica era Hyrcania, în iraniana de răsărit Vehrkana, in cea de apus Varkana, din rădăcina vehrka — lup. Toate înseamnă „ţara lupilor". La Arcadia erau lycaonii, după cum Lycaonia sau Lucaonia în Asia Mică. Laconia spartanilor ţine tot de această rădăcină. Exista tot în Arcadia un Zeus Lycaios, după cum exista şi un Apollon Lycagenetul. Lyca corespunde lui lup, iar Apollo este cel născut din lupoaică. Exemplele lui Mircea Eliade sînt mai numeroase şi ele pot fi sporite. Demonstraţia este făcută din unghiul antropologic al popoarelor care poartă numele unul animal, în cazul nostru, al lupului. Explicaţia prezenţei capului de lup pe steagul dacilor trebuie căutată aici. Mai complicat este ritualul de iniţiere al tinerilor lupi, adică al tinerilor organizaţi în asociaţii bărbăteşti închise al căror rost este de a trece acele examene care să-i facă să semene cu carnasiera pe care şi-au ales-o ca emblemă. De obicei, cel care vrea să împrumute pină la confundare calităţile fiarei pe care o vînează este vînătorul. Ucigînd-o, îmbrăcîndu-i pielea el se transforma în animalul-zeu. Carnasierul este modelul exemplar al războinicului. Este interesant că dansuri ale lupilor se joacă de anumite triburi înaintea plecării Ia război.
Pentru Mircea Eliade dacii sînt o confrerie războinică al cărei simbol a fost lupul. Dificultatea ar fi aceea a deosebirii de nume : dacii (deci lupii) sînt tracii nord dunăreni din vest, pe cînd cei din răsărit se numesc geţi. Sînt şi aceştia tot lupi ? Exemplele privind Hercynia, deci orientul, ar fi un răspuns. Dar mai sînt si altele. Răsăritul se închina şi el lupului. Persanii aveau un stindard cu lup. In Turkestan s-a păstrat imaginea unui stindard compus dintr-un cap de lup si un dragon. In nord-vestul Iranului si in Armenia, corpurile de elită ale ostaşilor purtau stindarde cu dragoni. Informaţiile ni le dă Mircea Eliade. Asemenea stindarde au pătruns si în armata romană. Dat fiind că ea era alcătuită din elemente etnice răsăritene, faptul nu e de mirare. Dar ceea ce vrea să retină Mircea Eliade este frecvenţa simbolului lupului la traci, la iranieni si la germani. La aceştia din urmă el menţionează obiceiul de a îmbrăca blana animalului (lup sau urs) ca si frecvenţa numelui Wulf-Wolf. (Apostolul creştin al goţilor se numea Wulfila). Dacă răsfoim cărţile literaturii române lupul ne apare ca personaj la Mihail Sadoveanu de mai multe ori ca si la Vasile Voiculescu, care i-a închinat câteva povestiri memorabile între care Luparul, Spiridon Popescu, alt scriitor al „Vieţii Româneşti" îndrăgostit de vînătoare ca si Sadoveanu, a scris o carte de însemnări despre vînătorile de lupi. Este o carte scrisă cu ştiinţă despre obiceiurile lupului si mijloacele cu care trebuie să fie prins. I.G. Vissarion a istorisit şi el cum se prinde lupul în capcană. Mai toţi scriitorii care au avut şi patima vînătorii au scris despre lupi. Dinu Nicodim a compus o carte mare intitulată Lupii. Alături de Vasile Voiculescu la care lupul capătă o proiecţie mitică se află însă poetii. Dintre poeziile literaturii române închinate faimoasei si totemicei jivine citam aici Lupul de Octavian Goga.

"Te-am auzit cum hăuleai departe,
Infiorînd pădurea-nzăpezită,
Bătrîne lup, cu gura istovită,
Etern pribeag al câmpurilor moarte.
Te-am auzit cum hăuleai departe
Te-am auzit, şi-n ceasurile grele
Ce mă gonesc cu vifore turbate,
Am priceput chemarea ta de frate,
Şi-am priceput că-n noaptea fără stele
Tu eşti tovarăş visurilor mele...
Tu, numai tu, neîmiblînztã fiară,
Ce-ţi strigi pustiei patima flămândă,
Şi-n prigonirea cîinilor la pîndă,
Iţi plîngi prin codri ura solitară
Tu înţelegi un suflet fără tară...”

O tradiţie a oamenilor lupi este atestată de Herodot şi pentru neuri, locuitori străvechi ai actualului pămînt românesc :
„Aceşti oameni au reputaţia de a fi vrăjitori, căci atît sciţii, cit şi elinii stabiliţi in Sciţia spun că o dată pe an fiecare dintre neuri se preschimbă în lup, pentru puţine zile, şi că pe urmă îşi recapătă îndată forma".
Practicile şi superstiţiile lycantropice au dăinuit din cele mai vechi timpuri pînă astăzi în România. Obiceiuri care se mai văd si astăzi prezintă oameni care poartă mască de lup. Romulus Vulcănescu compară în Măştile populare aceste măşti de lup cu măştile de lemn ale capetelor de şacal din Egiptul antic. Credinta în lycantropi (oameni-lupi) a conservat dupa el fragmente rituale dintr-un cult al lupului.
In sfirsit folclorul vorbeşte si el de lupi, ca animale fantastice. Mai multe basme conferã lupului un rol decisiv, superior chiar celui al lui Făt Frumos, dependent in aceste versiuni de el
Citam dintre ele pe cel din colecţia Ispiresecu, Lupul cel năzdrăvan. Literatura cultã oferã şi ea puncte de sprijin in directa persistenţei unui interes specific faţă de această sălbăticiune. Mihail Sadoveann atinge tema, Spiridon Popescu scrie „Din povestirile unui vînător de lupi”. Voiculescu ii retine semnificaţia magicã si miticã „In Schimnicul” si „In mijlocul lupilor”. Calendarul păgîn ascuns în spatele celui crestin consemneazã multe zile ale lupilor între care plini de temei rãmîne Sf. Andrei. Foarte numeroase sînt numele Lupu in onomastica româneasca. Se stie, de altfel, cã cea mai veche onomasticã romaneascã este cea care preia numele de referinţă din flora si fauna locului. Două sînt numele care trec din sfera faunei carpatice în onomastica masculinã româneascã : Lupu si Ursu. Restul sînt supranume, (porecle) si nu au regimul de excepţie al acestora care indicã un traiect vechi către cultul celor douã sălbăticiuni. Evident, aceasta e onomastica veche, slavul Vîlcu traducînd (ca si ungurescul Farcas) pe mai vechiul Lupu, adică inversul a ceea ce au afirmat unii glosari ai onomasticii româneşti. Din onomasticã lupul a intrat si in toponimie. G. Cosbuc reţinea rãspîndirea numelui Lupu. In orizontul tracic lupii au ocupat, alăţuri de ursi, ca fiinte cu valori supranaturale, un loc de rangul întîi, ale cărei urme le constatăm şi azi."

Stindardul geto-dac

Stindardul geto-dac, lancea ce poarta în vârf capul de lup cu coada de sarpe, ne este îndeobste cunoscut din reprezentãrile de pe celebra Columnã a lui Traian. În eseul nostru cãutãm a interpreta esoteric acest stindard încercând a da un sens unitar celor trei elemente simbolice: sarpele, lupul si lancea.
Lupul
Lupul este sinonim cu sãlbãticia dar mai ales cu dârzenia si nesupunerea. El este un simbol pozitiv dacã tinem seama cã lupul poate vedea noaptea; este un simbol al luminii, solar, erou rãzboinic, strãmos mitic. Este sensul pe care i-l dau nordicii si grecii, care este atribuit lui Belenos, respectiv Apollo (Apollo Lykaios).
Lupul poate fi un simbol totemic colectiv; în manierã freudianã lupul ar putea fi Tatãl ucis ritualic si care devenind strãmos protejeazã ginta. Nu este de neluat în seamã mitul Lupului Alb, cel care vegheazã si ajutã la trecerea cãtre „celãlalt tãrâm”. Redãm un fragment dintr-o poezie popularã româneascã în care lupul precum tatãl din Harap Alb îl încearcã pe fiul (urmasul) pornit pe drumul initierii:

Si-ti va mai iesi
Lupul înainte,
Ca sã te înspãimânte.
Sã nu te înspãimânti,
Frate bun sã-l prinzi,
Cã lupul mai stie
Seama codrilor
Si-a potecilor.
Si el te va scoate
La drumul de plai,
La un fecior de crai,
Sã te duci în rai.



Dacã dupã cum se poate vedea mai sus lupul este un simbol solar (Lupul Alb); el poate fi si un simbol pãmântean, chiar chtonic, amintind întru aceasta lupoaica lui Romulus si Remus. Hades de asemenea îmbrãca o hainã din blanã de lup, iar zeul mortii la etrusci avea urechi de lup.
În imaginile din evul mediu european, vrãjitorii cel mai ades se prefãceau în lupi pentru a merge la sabat, iar vrãjitoarele purtau la aceleasi ocazii jartiere din blanã de lup. Credinta în licantropi sau vârcolaci este atestatã în Europa din antichitate. (Vergilius o mentioneazã.) Potrivit lui Collin de Placy, Bodin povesteste cã în anul 1542, într-o dimineatã, au fost vãzuti circa o sutã cincizeci de vârcolaci într-o piatã din Constantinopol; iar mitologia scandinavã îl înfãtiseazã pe lup ca un devorator de astre.
Astfel simbolistica lupului este ambivalentã, Lupul Alb solar, Protectorul, cãruia i se opune lycantropul devoratorul luminii. (Vârcolacii mãnâncã luna.)
Ca simbol totemic Lupul Alb ar putea fi Tatãl Primar cel care învingând licantropul devine simbolic lup precum Dragos ucigând bourul devine el însusi Bour si strãmos protector al Moldovei.