Tabara Initiatica Sarmizegetusa-Regia (EM)

In perioada 22-24 august 2008 stramosii daci in frunte cu Zamolxis si Decebal ne-au chemat, prin gura maestrei Melfior Ra (http://melfior-ra.ro/), la Deva - Sarmizegetusa-Regia.

Melfior Ra, invatator in noua energie, indrumator spiritual haric al neamului romanesc de inalta tinuta morala, va invita sa intrati in Spatiul Sacru al Muntilor Orastiei pe un drum de initiere spirituala, ghidata de Arhanghelul neamului romanesc si marile Entitati de Lumina ale zonei Sarmizegetusa-Regia.

Strajuit de Dealul Cetatii, orasul Deva si-a conturat de-a lungul timpului o personalitate proprie, care l-a propulsat la un loc de cinste in randul municipiilor Romaniei. Cu toate ca influentele statelor vest europene se fac din ce in ce mai simtite in toate judetele romanesti, in care orasele si municipiile sunt invadate de constructii impunatoare cu o arhitectura moderna, municipiul Deva este una dintre localitatile care mai pastreaza inca un aer de burg medieval. Misterul istoriei vestigiilor si monumentelor vechiului oras de pe Mures se impleteste armonios cu farmecul cladirilor, magazinelor si cafenelelor moderne. (http://www.primariadeva.ro/)

Au raspuns chemarii lucratori in lumina din toate colturile tarii si ne-am strans din nou in tabara initiatica Sarmizegetusa-Regia la Deva – Costesti.
Am sosit din cele patru zari cu trenul sau masina si ne-am dat intalnire la gara unde urma sa vina autocarul. Desi eram majoritatea dupa o noapte alba, veselia si bucuria revederii sau placerea de a cunoaste noi prieteni/frati a alungat si ultima picatura de somn sau discofort si cu ajutorul unei cafele aburind in racoarea diminetii.
La prima vedere si atat cat am vazut din punctul unde ma aflam pot spune ca mi-a placut orasul. Este inconjurat de muntii Orastiei impaduriti cu paduri de foiase de unde ozonul improspateaza aerul orasului si umple de sanatate locuitorii care, acum, la ora diminetii merg grabiti spre locurile de munca. Strazile din jurul garii sunt curate, marginite de straturi cu flori , flori care impodobesc si balcoanele blocurilor. Un orasel mic, linistit dar cu multa incarcatura istorica, aici aflandu-se vechea cetate a Devei construita prin anul 1241, iar la cativa kilometri distanta sunt vestigiile istorice ale Sarmizegetusa-Ulpia-Traiana, Sarmizegetusa-Regia, castelul Huniazilor.

Asa ca ne-am imbarcat in autocar nerabdatori sa vedem aceste locuri istorice si sa luam contact cu energiile ancestrale ale stramosilor nostri daci. Ca nu intamplator suntem reancarnati in Romania in aceasta era a schimbarii, a inaltarii, asa cum nimic nu este intamplator in vietile noastre.

Primul drum, asa cum se si cuvenea, l-am facut la CETATEA DEVEI. Ea a fost construita pe un con vulcanic si troneaza de la o inaltime de 371 m orasul rasfirat in jurul ei.
La cetate se urca cu telecabina pe sina. Este o panta destul de abrupta. De la fereastra cabinei vezi cum, pe masura ce urci, casele se micsoreaza in schimb perspectiva se largeste si poti vedea orasul in ansamblu. Ajunsi in varf ne intampina zidurile cetatii ale caror pietre au asistat de acolo, de sus, la derularea istoriei pe aceste meleaguri. Au vazut si au simtit multe evenimente, vesele sau triste, ale stramosilor ce au trait aici. Din pacate nu am putut vizita incinta cetatii deoarece erau echipele de restaurare care lucrau in acel moment.
Dupa ce am mai facut un tur vizual asupra orasului si muntilor care inconjurau cetatea pana la orizont, ne-am luat ramas bun imortalizand pe fotografii imaginile care ne-au impresionat pentru aducere aminte. Iarna, cand zapada acopera totul si frigul ne tine tintuiti in casa, incepi sa derulezi pe ecranul monitorului aceste imagini si imediat esti pe aceste meleaguri simtindu-le parfumul si caldura soarelui de vara.

Cetatea Devei
http://www.ici.ro/romania/ro/turism/mt_deva.html

Pornim iarasi la drum. In masina se canta, se spun glume, ne bucuram de companie si frumusetea locurilor prin care trecem in drum spre urmatorul nostru popas.

CASTELUL HUNIAZILOR unul dintre cele mai importante monumente de arta feudala gotica din Europa, (numit uneori si castelul Corvinestilor) a fost construit in secolul XIV pe locul unui vechi castru roman. Castelul a fost daruit de catre regele Sigismund I de Luxemburg cneazului Voicu tatal lui Iancu de Hunedoara.
Acesta ne intampina cu turlele sale inalte la capatul aleii pavate cu dale din piatra din curtea interioara. Vizitam pe rand Sala Cavalerilor unde sunt expuse arme si armuri din acele vremuri, un tablou cu o scena de lupta, Sala Dietei unde trona o masa lunga si jilturi frumos sculptate, Sala Cristaleor , Sala Stegurilor asezate pe stalpii care sustin cupole frumos arcuite in stil gotic, Sala de Vanatoare unde erau expuse trofeele. Mi-au placut vitraliile de o simplitate eleganta, vasele din portelan, macheta castelului, Sala Dietei.
In curtea castelului nu departe de capela se afla o fantana adanca de 30 de metri despre care se spune ca ar fi fost sapata de trei prizonieri turci, in schimbul promisiunii ca vor fi eliberati daca vor ajunge la stratul de apa. Dupa 15 ani , cand au terminat fantana, stapani castelului nu s-au tinut de promisiune. Legenda spune ca inscriptia de pe zidul fantanii inseamna "Apa aveti, dar suflet, nu". In realitate, inscriptia se traduce astfel "Cel care a scris aceasta inscriptie este Hasan, care traieste ca rob la ghiauri, in cetatea de langa biserica".
Piatra din care este construit castelul, obiectele expuse, arhitectura te faceau sa te intorci cu gandul la epoca medievala cu cavaleri imbracati in armuri ce se intreceau in turniruri sau se luptau pentru apararea cetatii cu lanci si sabii in tropot de cai si sunet de corn.

Castelul Huniazilor
http://www.castelulcorvinilor.ro/castelulcorvinilor/castel.html

Ne desprindem de aceasta atmosfera si revenim in prezent, imortalizam pe filmul interior cat si pe filmul aparatului foto imagini ale castelului, ne luam ramas bun de la familia Huniazilor si ne imbarcam in nava noastra terestra pornind pe sarpele soselei care ne-a condus catre urmatorul obiectiv din itinerariul nostru spiritual.

MANASTIREA PRISLOP este o mănăstire din România situată în apropierea satului Silvaşu de Sus din judeţul Hunedoara. De aproape şapte secole, ea reprezintă unul din cele mai importante aşezăminte religioase ortodoxe din Transilvania.

Aşezată într-o poiană foarte frumoasă, Mănăstirea Prislop se află la 13 km de Haţeg. A fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XIV-lea de Părintele Nicodim, considerat astăzi drept reorganizatorul şi îndrumătorul monahismului românesc la începutul Evului Mediu. El a venit în Ţara Românească, unde mai ctitorise mănăstirile Tismana şi Vodiţa.
Al doilea ctitor al mănăstirii a fost Domniţa Zamfira, fiica domnitorului muntean Moise. Basarab, refugiată în Transilvania după moartea tatălui său. Se zice că Domniţa Zamfira era foarte bolnavă când a venit la Prislop şi s-a vindecat bând apă din izvorul cu puteri tămăduitoare din curtea mănăstirii. De altfel, mormântul ei se află în pronaosul bisericii.
Avutul cel mai de preţ al mănăstirii este Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, dăruită tot de Domniţa Zamfira în 1580, când s-a încheiat reconstruirea bisericii.
Unul din stareţii mănăstirii, Ioan de la Prislop, a fost timp de 20 de ani Mitropolit al Transilvaniei. Mănăstirea a avut, de-a lungul vremii, o existenţă zbuciumată. A fost incendiată, în 1762, din ordinul generalului Bucow, iar călugării ortodocşi au fost alungaţi. Apoi, două secole a aparţinut greco-catolicilor. A revenit la cultul iniţial în octombrie 1948. Din 1976, Prislopul este mănăstire de maici. În 1991 a fost înfiinţat, în incinta ei, Seminarul Teologic Monahal „Sfânta Ecaterina”, cu o durată de şcolarizare de cinci ani.

Cum treci portile manastirii se desfasoara in fata ta aleea ce duce spre biserica. In partea stanga sunt chiliile si alte cladiri utilitare iar in partea dreapta gradina in care traiesc in simbioza perfecta flori, tuia, pomi fructiferi si copacii padurii. Biserica este micuta dar delicata si madesta. Nu are picturi murale ci icoanele sunt pe tablori pictate. Mergem apoi la grota in care se afla icoana facatoare de minuni a Fecioarei Maria cu Pruncul si icoana lui Ioan de la Prislop. Pelerinajul nostru se incheie la marmantul parintelui Arsenie Boca care se odihneste alaturi de alte maicute in cimitirul manastirii.

Parintele Arsenie Boca s-a nascut la 28 septembrie 1910 in comuna Vata de Sus, judetul Hunedoara. De mic copil manifesta inclinatie spre studiu si spre artele frumoase. Urmeaza cursurile Institutului Teologic de grad universitar din Sibiu ale facultatii de Belle Arte din Bucuresti si pentru doi ani cursurile Facultatii de Medicina din Cluj, pe care insa nu le incheie.
Intre anii 1938-1939 face un pelerinaj la muntele Athos de unde, revenind in tara se inchinoviaza in anul 1939 la manastirea Sambata de Sus si la scurt timp este hirotonit diacon si preot.
In 1948, la indemnul mitropolitului Nicolae Balan se muta la Prislop pentru a reinvia viata monahala din aceasta manastire distrusa de generalul Bucow. Aici intemeiaza o obste de maici si vietuieste pana in 1959 cand i se stabileste domiciliul fortat la Bucuresti si lucreaza timp de 10 ani la pictura bisericii din Draganescu. Ultima parte a vietii si-o petrece la Sinaia, unde obstea manastirii Prislop, se reorganizeaza.
S-a mutat la Domnul in 28 noiembrie 1989 la Sinaia si a fost inmormantat dupa dorinta proprie la manastirea Prislop la 4 decembrie 1989.

Manastirea Prislop
http://www.geraico.ro/ob_turistice/prislop.htmo.ro/ob_turistice/prislop.htm/ob_turistice/prislop.htm

Inainte de plecare ne-am potolit setea la izvorul ce susura in curtea manastirii la umbra unui copac maret. Astfel incarcati cu energia apei si a manastirii Prislop am pornit spre ultimul popas pentru acea zi

SARMIZEGETUSA-ULPIA TRAIANA - orasul antic inchidea o suprafata inconjurata de ziduri de aproximativ 32 ha. In inima orasului se intersectau cele doua drumuri principale (cardo maximus orientat nord-sud si decumanus maximus orientat est-vest), la intretaierea acestora aflandu-se principala constructie publica - Forul. Orasul nu se restrangea insa la teritoriul inconjurat de ziduri. Dincolo de ziduri, pe o mare intindere, erau situate casele (villae), ateliere mestesugaresti (caramidari, sticlari), temple si alte constructii publice sau private. Tot in afara zidurilor se gaseau si cimitirele orasului (sepulcreta) identificate atat la est cat si la vest de incinta. Populatia lui se putea ridica la 25.000 - 30.000 de oameni.

Cu aceste date istorice in memorie am pasit in incinta ruinelor vechiului oras. Ghidul ne-a vorbit despre amfiteatru, arena in care aveau loc lupte cu gladiatori, templul zeitei Nemesis, forum. Ne-am asezat apoi pe iarba si am stat in meditatie tacuta ascultand linistea. In jurul ruinelor se gaseau case frumoase iar la orizont se vedeau crestele muntilor.

Sarmizegetusa-Ulpia Traiana
http://www.ici.ro/romania/ro/turism/hd_ulpiatraiana.htmlromania/ro/turism/hd_ulpiatraiana.html http://ro.wikipedia.org/wiki/Ulpia_Traiana_Sarmizegetusa
http://www.replicahd.ro/replica_db/index.php?pagerun=2&p=356&more=1&c=1&tb=1&pb=11&tb=1&pb=1

Ne suim in autocar cu destinatia Costesti unde se gasea hotelul. Acum era tacere fiecare fiind adancit in ganduri. Se facea bilantul unei zile de istorie condensata in imagini impregnate pe retina, in energia antica care te coplesea.

Ne-am cazat in camere si ne-am odihnit putin pentu ca evenimentele zilei inca nu luasera sfarsit. Urma, ca la fiecare tabara, Carnavalul bucuriei revederii, reunirii prietenilor/fratilor din toate colturile tarii. Cu ocazia acestor intalniri imbinam utilul cu placutul pentru ca ne indeplineam misiunea de lucratori in lumina prin meditatiile/afirmatiile/invocatiile noastre dar traim si bucuria de fi impreuna, de a schimba impresii, de a dansa, de a canta.
La carnaval si-au facut aparitia catelul Azorel, lupul si lupoaica, mos Craciun, moartea in doua ipostaze, Scufita Rosie, o tndianca, Zamolxe, un pugilist, o pereche de tigani, Cleopatra, o doamna spaniola. Toti s-au straduit sa fie cei mai buni si intr-adevar misiunea juriului care a monitorizat travestirile a fost dificila. Pana la urma toti au fost premiati asa cum se si cuvenea. Toate costumele au fost originale.

Tarziu in noapte ne-am hotarat sa mergem la culacare dupa o zi plina de evenimente si imagini care se derulau intr-un film ametitor pe ecranul mintii.

Dimineata, dupa ce am terminat treburile matinale, am inceput sa astept la fereastra camerei, rasaritul soarelui. .... Cititi/vizionati eseul “SOARELE IUBESTE ROMANIA” la adresa http://pulberedestele.blogspot.com/

Ne-am strans in curtea cabanei in asteptarea vehiculelor care urmau sa ne transporte spre SARMISEGETUSA-REGIA - acest complex de sanctuare situat la 1200 m altitudine pe un platou terasat artificial, departe de ochii neinitiatilor, care pare menit pentru descifrarea mecanismelor astrale si marilor cicluri cosmice.

In sfarsit au aparut si “vehiculele spatio-temporale” – trei carute trase de « n » cai putere ai tractoraselor, cu «fotolii » din blana de lemn. Asta nu ne-a impiedicat sa ne suim veseli in carute si sa pornim la drum insotiti de glume si ras.
Drumul (25 Km), desi cam bolovanos si colbuit, serpuieste printre munti acoperiti de paduri, este insotit de parauri ce-si canta doina printre pietre si plante. In poienite cateva vite pasc linistite iarba delicioasa ce se transforma in lapte gustos si hranitor. Gospodariile taranesti sunt foarte rare. Aici salbaticia muntilor si a padurii troneaza linistita. Din cand in cand mai vin vizitatori, ca noi, iar glasurile rasuna ca un ecou.
Dupa aproximativ doua ore de mers (nu am masurat timpul pentru ca aveam la dispozitie tot timpul din lume) am ajuns la Cetate grandioasa capitala a Statului Dac.
Am pasit cu emotie si piosenie pe pietrele presarate in poiana vasta. Ne-am descaltat sa sa simtim pamantul mai aproape, sa simtim energia stramosilor. Ne-am acordat fiecare cu energia locului trecand in revista sanctuarele, palpand pietrele si imortalizand pe pelicula frumusetea locului.

“Cetatea de la Gradistea Muncelului, grandioasa capitala a statului dac, se prezinta ca o incinta de aparare construita din blocuri de piatra, avand forma unui patrulater neregulat. Ea ocupa punctul cel mai inalt de pe Dealul Gradistei, la 1200 m altitudine. Pe laturile de est si de vest, cetatea are cate o poarta. Drumul spre interiorul incintei este pavat cu piatra de rau.
La 100 m este de cetate, pe doua terase, se gaseste incinta sacra, la care duce un drum monumental, pavat cu lespezi de calcar, ce se termina intr-o mica piateta in preajma careia se gasesc amplasate sanctuarele (doua sanctuare circulare si cinci patrulatere, precum si o platforma circulara din andezit, simbolizand Soarele).
Asezarea civila se intinde pe zeci de terase amenajate, constituind cea mai mare locuire dacica cunoscuta. Aici se aflau grupuri de locuinte, ateliere mestesugaresti, depozite, hambare. Intr-una din locuinte a fost descoperit celebrul vas cu numele regilor Scorilo si Decebal. Un ingenios sistem de canalizare aducea apa captata de la doua izvoare in cetate.
Dupa biruinta asupra dacilor, in urma unei rezistente eroice opuse de catre acestia, romanii au instalat in cetate o garnizoana, formata din detasamente ale legiunii a IV-a Flavia Felix.”

Ne-am asezat in sanctuarul mare rotund formand un cerc de inimi ce pulsau acordate la inima stramosilor daci. Am inceput workshop-ul prin meditaii/invocatii/afirmatii pentru deschiderea portalului de lumina. Noi suntem coloane de lumina intre cer si pamant si, in momentul cand suntem reuniti in meditatie, se deschide un vortex prin care Lumina Cerului curge in miezul Pamantului. Dupa o pauza ne continuam meditatiile pe Soarele de andezit. Timpul a trecut repede si am constatat ca trebuie sa plecam. Ne luam ramas bun de la stramosii care au fost prezenti in jurul nostru, ne impartasim de la izvorul sfant din poiana si, insotiti de soarele care ne zambea si ne binecuvanta, ne intoarcem la cabana.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Sarmizegetusa_RegiaRegia
http://www.gk.ro/sarmizegetusa/dave/sarmis.htm

Dupa ce am servit masa, desi eram dupa o zi plina, nu am avut rabdare sa stam in camere si ne-am facut siesta plimbandu-ne prin imprejurimi in asteptarea serii cand aprindeam focul de tabara. Barbatii adunau de zor lemne pe care le aranjau frumos in forma de con iar in jurul orei 21 s-au auzit primele trosnituri de lemn aprins de foc. Valvataia s-a ridicat repede spre cer luminand in rosu noaptea. Ne-am asezat in jurul focului canatand, recitand poezii, glumind. Din inaltimi puzderie de stele ne priveau iar printre noi, dansau si se bucurau numeroase entitati. Am stat pana tarziu in noapte cand focul s-a stins incet, incet.

Dimineata, am constatat cu regret ca este ultima zi de tabara. Inima dorea sa mai stea pe aceste meleaguri in compania prietenilor. Si natura era alaturi de noi in tristete deoarece cerul se acoperise de nori, crestele muntilor erau in ceata iar soarele nu se zarea deloc. Dar ne-am revenit si ne-am spus ca mai sunt si alte ocazii cand ne vom reantalni. Soarele si-a arat fata in timp ce urcam intr-o poienita in drumul spre cetatea Blidaru. Aici ne-am asezat in cerc si ne-am facut meditatia/invocatia/afirmatia timp de o ora dupa care ne-am despartit in trei grupuri si fiecare a mers unde l-a indemnat inima. Un grup a ramas in poienita, un altul a mers la cetatea Costesti iar eu impreuna cu inca cincisprezece frati am pornit prin padure spre cetatea

BLIDARU - “Situata pe culmea Blidarului (703 m), este cel mai puternic complex fortificat din aceasta zona, fiind intins pe un platou de aproape 6000 mp. Strajuind malul stang al Apei Gradistei, la fel ca si cetatea Costesti, fortificatia de la Blidaru cuprinde de fapt doua incinte, unite intre ele, avand impreuna sase turnuri puternice.
Prima cetate, ce ocupa platoul superior al dealului, are o forma trapezoidala, fiind prevazuta cu patru turnuri exterioare, plasate pe colturi. Potrivit unei ingenioase rigori de arhitectonica militara, intrarea se facea prin turnul I, astfel conceput incat sa impiedice desfasurarea fortelor inamicului, silindu-l sa coteasca spre dreapta si sa-si expuna flancul loviturilor. In interior se pastreaza urmele unui turn-locuinta.
Spre vest de prima cetate a fost construita apoi cetatea a doua, avand forma pentagonala. Atrage atentia aici sistemul platformelor de lupta de pe laturile de nord si de vest, cu adevarate mici cazemate.
Aprovizionarea cu apa a acetatii era asigurata printr-o monumentala cisterna patrulatera, cu ziduri duble sau intreite, adanca de peste 5m, construita in partea de nord-vest. Deosebit de interesanta este pardoseala cisternei, alcatuita dintr-un "ciment" avand in compozitia sa mortar, cenusa si carbune de lemn. Pe aceeasi latura, pe o terasa mai joasa, a fost scos la iveala un turn de paza care asigura din acest loc strategic, numit Poiana Pertii, o larga vizibilitate, dominand imprejurimile.”
http://atlass.wordpress.com/2007/02/11/cetatea-de-la-blidaru/
http://www.gk.ro/sarmizegetusa/dave/blidaru.htm

Poteca spre cetate mergea serpuit prin padurea umbroasa intr-o panta nu prea abrupta. Ne-am rasfirat ca niste perle de lumina de-a lungul drumului privind si admirind copacii, lumina soarelui filtrata printre frunze si crengi ce facea o atmosfera de vis. Numai ca totul era real si, cativa muri si aluni intalniti in cale, ne-au oferit cu generozitate fructele lor. Dupa aproximativ o ora am trecut “parleazul” in cetatea Blidaru. Era o poiana larga plina de iarba printre ruinele antice, iar presarate ici si colo cateva capite de fan isi raspandeau aroma de flori si te imbiau sa dormi langa ele. Ne-am raspandit in poiana acordandu-ne cu energia cetatii fiecare cum a simtit. Apoi am format un cerc cu un patrat in mijloc si ne-am inceput meditatia. Cerul se inseninase iar Soarele ne privea din inalt, de deasupra capetelor noastre, raspandind puzderie de stelute luminoase ce curgeau peste noi. Am multumit printr-o inclinare a capului atat Soarelui cat si Entitatilor care au fost alaturi de noi.

Vioi si usori ca niste fulgi de nea am coborat spre cabana. Numai la cateva minute dupa sosirea noastra a inceput ploaia, mai intai marunta, “mocaneasca”, intetindu-se mai apoi. Nnatura a tinut cu noi si ne-a lasat sa ne ducem misiunea pana la capat. Dupa vreo daua ore ploaia s-a oprit lasand in urma ei o racoare placuta si miros de pamant reavan.
O atmosfera perfecta pentru drumul de intoarcere acasa cand SOARELE ne-a salutat cu trei curcubee la distanta de cativa kilometri unul de altul. Din pacate, din mersul masinii, nu am reusit sa surprind decat o frantura din ultimul curcubeu.
Dar ele raman in inima noastra ca reamintire ca SOARELE IUBESTE ROMANIA. http://pulberedestele.blogspot.com/

PACE, LUMINA, IUBIRE
EM

Romania pitoreasca - note de calatorie (EM)

Pe data de 12 iulie 2008, dimineata pe la ora doua, am pornit in mult asteptata calatorie – un adevarat pelerinaj ce aveam sa-l facem la manastirile din Moldova, apoi tabara initiatica Rarau-Pietrele Doamnei si, in drumul de intoarcere spre casa, cheile Bicazului, lacul Sfanta Ana, Brasov, Bucegi-Omu.
Eram bucuroasa si nerabdatoare sa ajung la munte dupa o absenta de cativa ani si de aceea am stat treaza tot timpul noptii. De altfel ce sa dormi cand cerul era plin de stele ce ne insoteau cu luminitele lor la concurenta cu luminile soselei si localitatilor prin care treceam, alergand in sensul opus fata de cel in care ne deplasam. Era un joc frumos de lumini ce te tinea conectat si te chema sa-l privesti.
Tot uitandu-ma in dreapta si in stanga, incet, incet, la orizont a parut o geana de lumina colorand orizontul in rubiniu, ambra. Cerul parea impartit in doua. In drepta, de unde rasarea soarele era o lumina difuza, pe cand in stanga era inca intuneric.
Cand s-a luminat de ziua, pe la Piatra Neamn, pesajul se schimbase . Au aparut formatiunile muntoase iar somnul a pierit definitiv, intreaga atentie fiind indreptata spre munti. Nu voiam sa scap nimic, nici o frantura de peisaj. Soarele se ridicase si stralucea in culoarea portocaliu intens, luminand cei cativa norisori de parca luasera foc pe margini.
Am privit satele, orasele prin care treceam din mersul masinii. Toate aveau o trasatura comuna ce ne va insoti tot drumul prin Moldova – abundenta florilor viu colorate curgand la ferestre si balcoane.

Prima oprire am facut-o la barajul de la Bicaz. Am admirat caderea de apa si lacul intins pe cativa km, inconjurat de munti impduriti ce se oglindeau pe suprafata apei privindu-se si admirandu-se in luciul ei cat de mareti sunt.
Lacul de acumulare "Izvorul Muntelui", cunoscut şi sub numele de "lacul Bicaz", este cel mai mare lac artificial (antropic) amenajat pe râurile interioare din România. Situat pe cursul superior al râului Bistriţa, lacul s-a format ca urmare a construirii barajului hidroenergetic cu acelaşi nume. Din el se alimentează centrala hidroelectrică Bicaz-Stejaru, echipată cu şase generatoare. La adresa de mai jos gasii detalii despre barajul Bicaz http://www.neamt.ro/Date_gen/Bicaz/Lac_Izv_Muntelui.htmlui.htmleamt.ro/Date_gen/Bicaz/Lac_Izv_Muntelui.html
Ne-am oprit intr-o poienita din apropierea lacului unde ne-am asezat pe iarba si am mancat. Ce placere mult asteptata sa iei masa in mirosul de ozon si iarba cruda, in linistea intrerupta doar de masinile de pe sosea.

Am pornit mai departe insititi pe kilometri intregi de raul Bistrita, care aparea cand in dreapta cand in stanga in functie de cum ne miscam pe serpentinele soselei. Nu ma mai saturam privind padurile, poienile unde pasteau animale, capitele de fan galbui presarate pe versanti ce-si emanau mireasma de imortele.
In copilarie avem o placere deosebita sa dorm in fan, ascultand rumegatul linistit al animalelor ce-si faceau siesta in grajdul din apropiere, bazaitul gazelor in gradina cu flori ce accentua si mai mult linistea perfecta ce inconjura casa batraneasca la ora amiezii. De multe ori imi spuneam ca este nostalgia copilariei dar nu era adevarat, pentru ca de cate ori ajung intr-un colt de natura ma cuprinde pacea si ma destind, chiar si metabolismul se schimba. Imi place sa fiu contopita cu natura.

Desi eram toti dupa o noapte nedormita, ne simteam vioi si nu am simtit cand a trecut timpul, ajungand la primul nostru obiectiv manastirea Rarau. Ea este asezata la cativa kilometri de la soseaua principala intr-un peisaj de poveste. In stanga, imediat ce treci de poarta din lemn cu o cruce la mijloc, este un izvor captat cu apa rece binevenita pe o vreme caniculara cum era in acea zi. Am vizitat biserica care are trei icoane facatoare de minuni. ()Ne-am recules in lacasul bisericii. Dupa ce am cumparat cateva cadouri pentru familie si prieteni am plecat incarcati de prima “impartasanie” de Pace, Lumina, Iubire cu care este impregnata atat manastirea cat si locurile vrajite ce o inconjoara.
Iata adresa net unde puteti afla mai multe amanunte despre manastirea rarau http://www.crestinortodox.ro/biserici-si-manastiri/Manastirea_Rarau-22-19155.htmlirea_Rarau-22-19155.htmlarau-22-19155.html19155.html.crestinortodox.ro/biserici-si-manastiri/Manastirea_Rarau-22-19155.html

Drumul spre locul unde urma sa ne cazam – hotelul Pietrele Doamnei, traverseaza padurea, brazii dandu-ne onorul si salutandu-ne cu urarea “Bine ati venit!!” adusa de adierea racoroasa a vantului Cand am ajuns la hotel nu eram pregatita sa vad asemenea frumusete. De jur imprejur muntii stateau gata sa
“pice” peste noi iar Pietrele Doamnei impunatoare, maiestoase tronau in mijlocul acestui cerc muntos, ele fiind desigur regele/regina, strajerii acestor locuri de rai..

Eu mi-am instalat cortul pe un tapsan iar ceilalti s-au cazat la hotel. Ne-am odihnit putin si am pornit sa exploram imprejurimile Primul drum l-am facut la Pietrele Doamnei, sa facem cunostinta, sa le simtim energia si sa incercam sa urcam pe pietrele abrupte cazute de-a lungul secolelor de jur imprejurul celor doua stanci. Pentru a urca pe stanca din stanga Pietrelor Doamnei sunt doua drumuri: cel stancos mai anevoios si un altul prin padure mai accesibil. Pe cele doua stanci Pietrele Doamnei se poate urca numai cu echipament si experienta de alpinist.
Am inceput ascensiunea printre bucatile mari de stanca si brazi crescuti pe aceste pietre de te mirai cum a putut sa-si infiga radacinile printre crapaturi. De altfel ma uitam la toate plantele si ma intrebam de unde isi iau hrana, radacinile lor fiind implantate in putinul pamant adunat prinrinte stanci sau in despicaturile facute de intemperiile naturii. Pe la jumatatea drumului, o durere acuta la glezna m-a determinat sa intrerup ascensiunea. Cu mare regret am renuntat (in acel moment nu stiam de celalalt drum) si m-am intors impreuna cu Maria si Pavel in poienita din apropierea cabanei unde i-am asteptat pe Cori si Simona care si-au continuat ascensiunea.
Am ramas in poienita pana tarziu privind cum inserarea cuprinde imprejurimile, ramanand doar o geana de lumina care atingea virfurile muntilor si ale brazilor intr-o ultima imbratisare pentru acea zi.
Stia soarele ce face pentru ca a doua zi norii au acoperit cerul si o ploaie bogata a inceput sa cada. Asa ca, vrand, nevrand, ploaia ne-a tintuit in cabana. Am profitat de ragaz si ne-am odihnit.
Desi ploaia a continuat sa cada si a doua zi, am pornit totusi in pelerinajul propus pe la manastirile din zona.

Prima manastire din drumul nostru a fost sihastria Rarau. Am intrat in curtea interioara pavata cu dale din piatra in mijloc avand o gradina cu floi. Erau cativa calugari care ne-au dat binete. Ca sa intram in biserica a trebuit sa ne punem papuci de protectie in picioare. Intr-adevar interiorul era deosebit de frumos, cu mocheta pe toata pardoseala. Imediat ce am intrat am simtit cum ma cuprinde starea de pace si piosenie. Impresia de liniste adanca era intrerupta de vocea calda a preotului care tinea slujba. Am observat ca aici femeile erau asezate in partea stanga a bisericii iar barbatii in partea dreapta, deci se respecta o traditie patriarhala. Era placut sa stai aici dar, cum stiam ca mai avem drum lung de facut, am plecat insotiti de ploaia marunta dar insistenta.

Si iarasi se desfasoara in jurul nostru peisaje de o rara frumusete care ne insotesc pana la urmatorul nostru popas spiritual - manastirea Voronet situata in satul Voronet care s-a dezvoltat foarte mult in urma turismului agrar. Case frumase varuite in culori vii, curti ingrijite si strazi curate. Manastirea este imprejmuita cu un zid inalt. Curtea interioara este pavata cu piatra si bineinteles multe flori care mai de care mai incantatoare, mai colorate si cu inflorescente mai bogate presarate in straturi in toata curtea sau puse in ghivece ce impodobesc ferestrele chiliilor. Aceasta este o caracteristica a tuturor manastirilor pe care le-am vizitat.
Am privit cu incantare picturile murale exterioare al caror fond era vestitul albastru de Voronet. In interior erau schele si se faceau restaurari de catre echipe de tineri. Printre picturile murale cu scene din biblie am vazut si cateva simboluri sacre. Am parasit manastirea avand in noi pacea, armonia si frumusetea albastrului de Voronet.
Pentru amanunte despre manastirea Voronet accesati site-ul:
http://www.manastiri-bucovina.go.ro/voronet.htm

De la Voronet ne-am intors in Campulung Moldovenesc de unde ne-am indreptat spre urmatoarele manastiri din pelerinajul nostru: Moldovita si Sucevita.
Manastirea Moldovita este asezata in comuna Vatra Moldovitei care are aspectul unui orasel cu case frumoase si curatenia specifica tuturor localitatilor pe unde am trecut.
Curtea manastirii, imprejmuita de un zid inalt, te intampina cu o frumoasa gradina de flori si alei sepuite pavate cu dale din piatra. Aici, inconjurat de trandafiri viu colorati si parfumati trona statuia lui Petru Rares. Picturile murale exterioare sunt facute pe un fond albastru asemanator cu cel de la Voronet. In interior, ca si la celelalte manastiri, se lucra la restaurare. Frumoase scene biblice erau pictate pe pereti si turlele inalte. Am vizitat apoi muzeul manastirii care se mandreste cu artefacte de pe vremea lui Petru Rares (tron).
Mai multe amanunte despre Moldovita gasiti la adresele:
http://www.manastiri-bucovina.go.ro/moldovita.htmoldovita.htma.go.ro/moldovita.htm
http://www.romanianmonasteries.org/ro/bucovina/moldovita

Manastirea Sucevita, ultima din periplul nostru pentru acea zi, este situata intr-o poiana larga inconjurata de munti impaduriti. Ea este imprejmuita de un zid inalt cu turnuri in cele patru colturi, ceea ce-i da aerul unei cetati, caracteristica ca si la celelalte. Zidurile exterioare ale bisericii sunt pictate in culori vii cu scene biblice. Cand intri in biserica, in partea dereapta sunt mormitele familiei Movila care a ctitorit acest lacas de cult. Picturile interioare sunt la fel de frumoase. Am zabovit in curtea presarata cu gazon proaspat si straturi cu trandafiri admirand in acelasi timp peisajul ce se vedea dincolo de ziduri
Mai multe amanunte despre Sucevita gasiti la adresele:
http://www.romanianmonasteries.org/ro/bucovina/sucevita
http://www.infotravelromania.ro/manastiri.html

Toate manastirile aveau pe zid, la intrare, o sigla ce atesta ca sunt monumente internationale.
Am plecat spre hotel incarcati sufleteste cu Pace, Lumina, Iubire.

A doua zi, desi noaptea plouase, ne-am hotarat sa urcam la Pietrele Doamnei prin padure. Drumul serpuia printre brazi pe cararea cu covor moale de cetina care atenua orice zgomot si astfel era o liniste deplina intrerupta de trosnetul unui vreasc pe care calcam. Soarele isi trimitea razele printre ramurile brazilor creand o atmosfera feerica de umbre si lumini. Prin padure drumul a fost destul de lin dar cand am ajuns la poalele muntelui cararea incepea sa urce brusc printre pietrele acoperite cu muschi. Au fost momente cand a trebuit sa ne tinem de crengile copacilor usurandu-ne ascensiunea. Imi rugam trupul , ingerii si entitatile care sigur ne insoteau sa ma ajute sa pot urca. Si am reusit.
Cand am ajuns pe varful stancii mi s-a oprit respiratia de frumusetea ce se desfasura in jurul nostru. Parca eram pe o insula dintr-un ocean colorat cu toata paleta nuantelor de verde. Valurile muntilor se unduiau imprejurul nostru pana departe la orizont. Ne-am asezat pe stancile din jur cu oaze de iarba si flori si am stat in meditatie tacuta patrunsi de frumusetea fara seaman a locului. De aici vedeam Pietrele Doamnei dintr-un alt unghi, doi strajeri, Regele/Regina acestor meleaguri de basm.
Escaladarea unui munte este atat placerea fizica de miscare dar mai ales tendinta/aspiratia intima a sufletului de a urca, de a se inalta spre Divinitate, de a-ti inalta Constiinta. Dar ascensiunea pe acest munte este un adevarat pelerinaj fiind un loc sacru, unul din portalurile spre lumea care se afla sub acesti munti si pe care speram ca in curand, cand Pamantul se va inalta in dimensiunea a cincea, sa o vedem in plan fizic, ca si civilizatiile extraterestre care observa si ajuta Pamantul de sute de ani.

Urmatoarele trei zile am participat la workshopul organizat de maestrul Melfior Ra. Pentru a citi despre tabara de la Rarau si workshop accesati adresa: http://romaniaesoterica.blogspot.com/
Ne-am despartit greu de pritenii din tabara (de fapt suntem ca o familie pentru ca ne cunoastem de aproape zece ani), de locuri, de cateii hoteluilui care se gudurau printre noi. Numai savoarea surprizei ce urma sa ne-o ofere alte taramuri de basm prin care urma sa trecem ne-a deteminat sa ne luam ramas bun si sa mergem mai departe.
Intr-adevar Romania este binecuvantata de Dumnezeu. Are atatea frumeseti pe care nu le-am vazut pana acum si cat de putin este exploatat acest potential.

Traseul nostru urmeaza ruta Chiril, Bicaz, lacul Rosu, lacul Sfanta Ana, Brasov, Sinaia, Omu.
Trecem prin cheile Bicazului unde soseaua este taiata prin munte. Stancile stau de o parte si de alta ca niste ziduri de granit al caror varf parca atinge cerul. Esti coplesit de maretia ce o emana dar, in acelasi timp, iti dau un sentiment de stabilitate, statornicie. Te simti cu picioarele bine infipte in pamant desi capul iti este in nori.
La iesirea din cheile Bicazului urmam drumul sinuos al serpentinelor prin alte paduri, acum si foiase, prin alte locuri care mai de care mai atragatoare pana am ajuns la lacul Sfanta Ana. El se afla intr-un crater vulcanic. Impresia ca esti pe fundul unui crater este clara si covarsitoare numai ca versantii, fiind impaduriti, se imblanzeste austeritatea peretilor unui vulcan Ne-am racorit picioarele in apa destul de calduta a lacului si, revigorati pornim mai departe. Calatorului ii sta bine cu drumul! Am ramas peste noapte la Brasov intr-un camping dragut bine ingrijit.

Dimineata plecam spre ultima tinta a calatoriei noaste – Bucegi – varful Omu.
Mintii Bucegi imi erau familiari pentru ca ani de-a randul le-am strabatut cararile (dar nu toate) fiind zona muntoasa cea mai apropiata. Am mers pana la Cuibul Dorului unde ne-am lasat bagajele scapand de o greutate considerabila (bagajul a cinci persoane).
O buna parte din drumul spre Babele il parcurgem prin padure, apoi intram in zona platoului “bulevardul” Bucegilor. Poposim la Babele unde facem pozele de rigoare sa imortalizam peisajul ce se desfasoara la picioarele noastre. La Sfinx, ne propusesem sa facem o scurta meditatie de reconectare cu energiile Sfinxului, aici fiind un alt portal spre lumea Shambalei, dar, dintr-o mica neintelegere de sincronizare am renuntat pe moment. Apoi, sus, la Releu, am realizat conectarea inainte de a porni pe jos spre varful Omu. Ne-am luat de mana toti patru invocand Spiritul Sfinxului si Fiintele de Lumina pazitoare ale locului sa ne calauzeasca si sa ne insoteasca pe acet drum initiatic de reconectare cu Fiinta stramoseasca a dacilor nemuritori. Aici, la muntele Ocolit, se presupune a fi Kogaionul.

Si am pornit la drum stiind ca invocatia noastra nu a ramas fara raspuns.
Mergeam privind avida in toate directiile ca sa-mi desfat ochii si sufletul cu imaginea vailor adanci strabatute de carari, a ierbii proaspete in care salasuiau flori plapande de munte: albe, roz, albastre, chiar si garofite minuscule, muschi moale in care era o placere sa-ti afunzi mana sa-l mangai. Predominau palcurile violet ale cimbrisorului pe care l-am cules cu multa placere in palaria de soare. In stanga potecii, stanca cenusie era scaldata in lumina soarelui de amiaza lasand sa se intrevada porti, capete de daci sau buddha.

Astfel, pas cu pas am ajuns la cabana Omu. Eram obositi si me-am asezat in iarba sa ne odihnim putin. M-am intins pe iarba cu obrazul pe pernuta moale, racoroasa a muschiului, florile din jur rasplatindu-ne cu mireasma lor unica.
In sfarsit ating si varful cel mai inalt al Bucegilor. Privind in urma nu-mi venea sa cred cat de departe era culmea de la care pornisem. In partea stanga a cabanei se afla varful pe care trebuia sa ajungem. Aici este crucea pusa de o echipa de radiestezisti. Ne-am asezat fiecare in cele patru puncte cardinale avand crucea la mijloc si am intrat in meditatie. Ne-am rugat pentru binele cel mai inalt al Romaniei si al oamnelor. Apoi am aruncat o ultima privire de bun ramas. Ti se parea ca esti pe calota lumii. Priveam imprejur si ma lua ameteala de adancimea vailor, de vastiatea muntilor. Mai aveam putin si atingeam cerul de unde puteam sa culeg un pumn de stele


“Apoi, una cate una,
Le presar peste Pamant
Ca sa adunca’n dar
Iubirea si Lumina Cerului.”
(Pulbere de stele – EM)

Desi fizic eram obositi, sufleteste ne simteam pe cele mai inalte culmi ale Pacii, Luminii si Iubirii.
Cu satisfactia misiunii indeplinite – atinsesem doua din varfurile Triunghiului de Lumina (Pietrele Doamnei si Sfinxul) ne intorceam spre casa cu gandul si sufletul la urmatoarea “inaltare” la propriu si la figurat pe varfurile muntilor Retezat – cel de al treilea verf al Triunghiului de Lumina.

Multumesc lui Dumnezeu , surorii mele intru lumina Simona si fratelui sau Cori care au avut amabilitatea sa ma invite in acest pelerinaj cu masina. Sa fiti binecuvantati. Pace, Lumina, Iubire.

Ochii Furtunii (Monitorul - Suceava)

Doi ochi imenşi pe cer, martori la urgia abătută peste Bucovina

Pentru detalii intrati pe linkul de mai jos:

http://www.monitorulsv.ro/Local/2008-08-01/Doi-ochi-imensi-pe-cer-martori-la-urgia-abatuta-peste-Bucovina

Tabara initiatica Rarau-Pietrele Doamnei (EM)

In luna iulie 2008, intre datele 18 – 20, a avut loc “Tabara Initiatica Rarau – Pietrele Doamnei”.

Muntii Rarau – Gimalau fac parte din muntii Bucovinei, fiind situati in nordul Carpatilor Orientali, in bazinele hidrografice superioare ale Moldovei si Bistritei.
Sunt marginiti la nord de Campulung Moldovenesc si de Obcinele Bucovinene, reprezentate de Obcina Mestecanisului si Obcina Feredeului, spre est de Obcina Voronetului, iar spre sud-vest de Muntii Stanisoarei. In sudul lor se afla muntiii Bistritei, in sud-vest depresiunea Tara Dornelor, strajuita de masivul vulcanic al Calimanului; in vest Obcina Suhardului si muntii Bargaului, iar spre nord-vest se profileaza la orizont crestele alpine ale muntilor Rodnei.
Muntii Rarau-Gimalau sunt delimitati la nord-vest de valea Putnei si de saua sau pasul Mestecanisului, care le separa de Obcina Mestecanisului, apoi la nord de valea Moldovei. Spre rasarit, fata de Obcina Voronetului, cele doua masive sunt limitate de vaile a doua paraie: Sandru si Slatioara. Spre sud-est, dincolo de aliniamentul valea Chiril - curmatura Prislopului - paraul Hogea se desfasoara culmile prelungi sle muntilor Slatioarei.
La este, valea Bistritei Aurii constituie limita spre Obcina Suhardului, iar la sud, de la confluenta cu raul Dorna, valea Bistritei separa cele doua masive de muntii Bistritei. Bazinul depresionar Pojarata si depresiunea Campulung Moldovenesc se inscriu in aria geografica a muntilor Rarau-Gimalau, delimitandu-l de Obcinele Bucovinei.
In aceste limite, muntii Rarau-Gimalau au suprafata de circa 375 kmp. Altitudinile maxime se afla in muntele Gimalau (1857m) si in muntele Rarau (1651m).

.

.

Ca in fiecare vara s-au adunat din toate colturile tarii circa o suta de maestri la chemarea maestrului lor Melfior Ra (http://melfior-ra.ro/) pentru a participa la tabara initiatica.
Romania este o tara binecuvantata de Dumnezeu. Ea este Anahata Pamantului si Gradina Maicii Domnului. Muntii Rarau- Pietrele Doamnei fac parte din Triunghiul de Lumina impreuna cu muntii Retezat si Sfinxul din muntii Bucegi. Melfior Ra – calator astral – ne-a spus ca aici, in Rarau-Pietrele Doamnei se afla o baza a navelor extraterestre ale comandantului Asthar Sheran. De asemenea, in plan subtil deasupra Pitrelor Doamnei se afla o nava energetica care masoara permanent vibratiile Pamantului si ale omenirii. La adresa http://exploziacurcubeului.blogspot.com/ vei gasi o pictura in acuarela cu variante computerizate ale Pietrelor Doamnei - fata lor nevazuta.

.
Peisajul este mirific. Cabana unde am fost cazati este inconjurata de munti impaduriti cu brazi si foiase iar Pietrele Doamnei stau maiestos de straja peste aceste locuri de rai. Parfumul florilor de munte, al iebii crude si al padurii te invaluie si te imbata cu mireasma proaspata de ozon.

.
In aceasta feerie verde plina de lumina soarelui ce-si trimetea din inalt razele calde spre noi, intr-o atmosfera inaltatoare si plina de bucurie ne-am desfasurat activitatile intr-o poienita in forma de inima din apropierea cabanei. Tot timpul am fost asistati de Entitatile de Lumina din zona si din alte spatii dimensionale, fratii nostri din subtil, care au avut grija sa ne trimita o raza de Lumina in cercul iubirii pe care il formasem.
In poienita-inima unde s-a desfasurat workshopul era amplasat complexul piramidal compus din: piramida, obeliscuri, soarele, crucea energetica, diadema lui Tuthankamon si baghetele magice.

In prima zi s-au invocat Zeii zonei, s-au facut comunicari de catre participanti privind trairile lor spirituale sau noutati despre terapiile complementare pe care le practica, dansuri initiatice. La cabana a avut loc lansarea cartii: “Misterul Pasarii Maiastre – trairi spirituale” scrisa de Nicoleta Pasat. Ne-a povestit pe scurt cum a ajus sa scrie aceasta carte – copilul ei spiritual care a fost “botezat” in aceasta atmosfera inaltatoare si plina de voiosie. Nasa din plan subtil a fost Fecioara Maria, nasa din plan fizic a fost Melfior Ra, iar mesenii au fost participantii, fratii sai intru Lumina cu care a impartasit aceasta bucurie.

Seara intr-o atmosfera de veselie frenetica s-a desfasurat “Carnavalul Bucuriei”, cu parada costumelor, dans, ras cu lacrimi, veselie, bucurie. Ne simteam minunat, fericiti, inviorati si nu doream sa ne despartim mergand la culcare dar stiam ca a doua zi ne asteapta un program la fel de bogat.

.
Aceasta noua zi a inceput cu pelerinajul initiatic la Pietrele Doamnei pe drumul prin padure. Iata relatarea acestui drum facuta de Nicoleta Pasat:
“Am pornit cu totii pe poteca intr-o liniste deplina, se auzea doar suierul usor al vintului cu miros de brad ce ne mingiia fetele, aveam sentimentul ca era o forma de salut al muntelui, fata de noi!
Poteca te ducea printre brazi si stinci, drumul devenea tot mai abrupt, trupurile erau supuse unui efort intens si inimile bateau cu putere. Ma intrebam in sinea mea: oare doar efortul depus este cauza acestor batai intense ? si am primit confirmarea ca nu.
Era si bucuria reintilnirii si comunicarii ce zecile de ENTITATI de LUMINA, cu fratii nostri in corpuri energetice care vegheaza aceste locuri sacre ale pamantului romanesc. Dansau in jurul nostru bucuroase ca le-am urmat chemarea de a pasi in imparatia lor.
Iata-ne in sfirsit pe platoul cel mai inalt al muntelui Rarau. Doamne , cita minunatie! Este Raiul pe Pamint si noi il tot cautam, uitasem ca se afla in jurul nostru si in inimile noastre!
Eram atit de aproape de CER ! Ma simteam UNA cu CERUL si PAMINTUL ! Aveam sentimentul ca sufletul meu putea cuprinde in el Totul , Cer, Pamint si Oameni., de fapt eu eram o particica ce formam intregul.
Am meditat si am spus rugaciuni tacute, fiecare cum a simtit in inima lui.
Am emis din inima mea Pace, Iubire, Armonie si Lumina catre intregul Univers.Am inchis ochii si am incercat sa intind mainile catre Cer, sa ating Cerul, si am simiti ca Sinele meu spune: Nico , cerul este si in tine..!
Din acel loc puteam privi maretia imprejurimilor iar in fata noastra, se ridicau semete spre cer Pietrele Doamnei.Privind la ele simteai si tu dorul de Inalt, parca iti spuneau: acesta este drumul spre Lumina, spre Inalt.
Am coborit apoi pe o alta poteca printre stinci catre Baza Pietrelor Doamnei,si ne-am indreptat spre Cabana Rarau cu o bucurie nemarginita, incarcati de energie si lumina.”

.
La intoarcerea de la Pietrele Doamnei ne-am adunat in poienita-inima continuindu-ne activitatile: dansuri samanice, salutul soarelui, comunicari si impresii din pelerinajul la Pietrele Doamnei. Seara tarziu a fost aprins un foc de tabara ca in povesti. Flacarile rosiatice dansau de bucurie in jurul bradului central invaluindu-l in limbi jucause. Din cand in cand, tasneau scantei ce se inaltau la cativa metri inaltime impreuna cu panglici aurii de flacari ce luminau noaptea intrecandu-se cu stelele ce straluceau pe cerul senin. Luna plina, inconjurata de un frumos halou opalescent, ne privea cum cantam plini de voie buna, cum recitam poezii pline de haz si se minuna de focul nostru de tabara alaturi de cateva nave care survolau pe cer. Placerea de a dansa in jurul focului au avut-o si Entitatile de Lumina care au participat alaturi de noi la muzica bucuriei.

Din pacate a venit si ultima zi de tabara. Ne-am strans din nou in poienita-inima unde am salutat soarele, am dansat dansul de transmutare a karmei ca om, dar armonizaind si vietile in care am fost mineral, planta sau animal, ne-am miscat in ritm de toba in dansul samanic si am incheiat cu dansul Lotusului cel mai sublim dintre dansuri. Formam impreuna o imensa corola de Lotus care se unduia in adiera vantului, fiecare petala (noi) inaltindu-si privirea si inima catre Soare, catre Divinitatea sa si catre Mama/Tata Dumnezeu, multumind pentru aceste zile minunate petrecute in mijlocul Naturii de pe Pamant si la distanta de un gand fata de fratii nostri de dincolo de voal din Imparatia Cerului.

Toti plecam imbogatiti sufleteste si trupeste cu trei zile de energie christica ce a venit din Inalt, de ozon oferit cu generozitate de padurile ce inconjoara Pietrele Doamnei si bucuria de a fi impreuna atatia Lucratori in Lumina ce simt si gandesc ca UNUL, care si-au daruit mintea, sufletul si corpul Divinitatii devenind canale de Lumina intre Cer si Pamant.
Aici, in poienita-inima, am deschis un Portal de Lumina prin care Iubirea Divina curge in valuri de curcubeu spre centrul Pamantului vindecandu-l si inaltandu-l spre a deveni o Stea Albastra ce va straluci in Univers alaturi de celelalte surori ale sale. ( cititi poezia "Albastru" la adresa: http://pulberedestele.blogspot.com/ )

.

Noi, Oamenii Ingeri, locuitori ai Planetei Albastre, Flori de Lotus cu radacinile ancorate in Pamant, cu tulpina in aer si florile cu fata spre Soare, suntem autorii acestei inaltari spre dimensiuni mai inalte a Pamantului ajutati de fratii de dincolo de voal, din toate spatiile si dimensiunile.
PACE, LUMINA, IUBIRE
EM

Trei culori-Doina si Ion Aldea Teodorovici

Limba noastra (Doina & Ion Aldea Teodorovici)

Despre credinta in nemurire la daci si la celti

“Toti suntem mici scantei ale unei Flacari mari,
iar aceasta Flacara este Sursa a tot ce a fost si a tot ce va fi”
Galeain ip Alteim Mac Dunelmor

Laura Guraliuc
Despre credinţa în nemurire la daci şi la celţi

Una dintre cele mai importante prezentari ale lui Zamolxis ne-a fost lasata de Herodot in Istorii: ”Getii sunt cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci (IV, 93). Iata in ce mod sunt ei nemuritori. Ei nu cred ca mor, dar cred ca cei care au raposat merg la zeul Zamolxis; unii din ei dau acestui zeu numele de Gebeleizis (IV, 94)”. Este foarte cunoscuta ipoteza prezentata de el (dar pe care nici el nu o crede) cum ca Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pythagoras. Se poate deduce de aici faptul ca religia lui Zamolxis era foarte apropiata de invatatura lui Pythagoras. In “Istoria Celtilor, galilor si germanilor”, Simon Pelloutier il cita pe Suidas care spunea ca Pythagoras studiase intai cu Pherekides din Scyros, iar apoi cu Abaris Hiperboreaul. Se spune ca acesta calatorea calare pe o sageata. Era poate vorba de calatorii extatice. Abaris era infatisat ca un poet de origine scythica, preot al lui Apollo. Deci Pythagoras a cunoscut invataturile tracilor. Asemanarea dintre cele doua invataturi trebuia sa cuprinda ceea ce caracteriza invatatura lui Pythagoras, anume credinta in transmigratia sufletelor.
Getii nu credeau intr-o inviere de tipul celor crestine. Ei se numeau nemuritori, deoarece credeau in indestructibilitatea Eu-lui prin moarte si revenirea lui in alt trup.
Aceeasi credinta exista si la celti. Diodor din Sicilia, in Biblioteca Istorica, spunea despre gali: “Ei nu se feresc de moarte. S-a inradacinat la ei credinta pe care o avea Pythagoras despre nemurirea sufletului omenesc care, dupa un numar anumit de ani, ar intra intr-un alt trup si ar incepe o noua viata. (5, XXVIII). Galii, ca si getii, sacrifica barbati indeosebi cand vor sa afle ce se va intampla in legatura cu unele imprejurari de seama. Ei jertfesc un om caruia ii infig sabia in piept, deasupra diafragmei, si, dupa felul cum se prabuseste victima, … prorocesc ce se va intampla (5, XXXI)” .
Cat de mult seamana cu ritualul prin care isi trimiteau getii solul la Zamolxis descris de Herodot: “La fiecare cinci ani, ei trimit cate unul dintre dansii, desemnat de sorti, ca sol la Zamolxis si il insarcineaza cu toate cate le cer fiecare; iata cum il trimit: se pun la rand si iau trei sulite; altii luand pe cel destinat a fi trimis catre Zamolxis de maini si de picioare il ridica sus si il arunca pe varful sulielor; daca, in caderea lui, solul e strapuns si moare, ei cred ca zeul le este favorabil; daca insa el nu moare, ei il invinuesc pe trimisul acela si zic ca este un om rau; dupa ce au aruncat vina asupra acestuia, trimit un altul (in locul lui); instructiunile se dau victimei cand e inca in viata (IV, 94)”
In De Bello Gallico, Caesar afirma: “Druizii urmaresc mai ales sa-i invete ca sufletele nu pier, ci ca, dupa moarte, trec de la unii la altii. Druizii socotesc ca aceste invataturi nu se cade a fi incredintate scrisului (VI, cap. 14)”. Galii se considerau coboratori din Zeul Mortilor (al duhurilor). Aceasta ar simboliza ca duhurile din taramul mortii se reincarneaza in oameni.
Cele relatate de Herodot despre sala in care-si primea Zamolxis oaspetii ar trebui puse in legatura cu invatatura predata de marele preot neofitilor si cu ritualurile de initiere ale acestora. Pestera, ca si locuinta subterana de care vorbea acelasi Herodot, reprezinta un mormant, dar si o matrice. Simbolic, in ea neofitul moare ca sa se nasca a doua oara ca initiat.
Relativ la credintele initiatilor lui Zamolxis suntem indreptatiti sa spunem ca ele corespundeau celor orfice si pytagoreice. Scrierile lui Iordanes si ruinele templelor de la Sarmizegetusa dacica atesta ca marii preoti geti, ca si orficii, au incurajat studiul si cunoasterea lumii fizice, dar, la fel ca si Pythagoras si preotii druizi, ei au interzis consemnarea in scris si au impus memorarea si transmiterea pe cale orala a invataturilor.
Se pare ca radacinile cultului lui Zamolxis coboara spre vatra comuna a indo-europenilor, asa cum o arata inrudirea sa cu druidismul, atestata de Diodor din Sicilia.

Marele preot si discipolii sai locuiau in munti. Muntele, numit de greci Kogaionon, era un loc sfant pentru geto-daci. Acolo, intr-o pestera, langa o apa, era o sihastrie. Acesti geti contemplativi se hraneau cu vegetale si traiau fara femei. Erau respectati, li se spunea cuviosi sau calatori prin nouri. Unii au presupus ca nourii erau aburi de canepa cu care Herodot arata (IV, 73) ca se drogau scythii; acesti aburi ar fi provocat o stare de transa. Este mai probabil ca aceste calatorii prin nouri erau calatorii extatice, ca aceea atribuita de Herodot lui Abaris Hiperboreanul. Flavius Josepus asemana pe esenieni cu organizatia calugarilor geto-daci, considerand ca aceasta era mai bine cunoscuta, ceea ce dovedeste vechimea si seriozitatea acestei institutii geto-dace.
Numele acestor calugari erau, la getii din dreapta Dunarii ctistai, iar la cei din stanga Dunarii, pleistai. Vasile Parvan punea in legatura ctistai cu ktistis – fondator in greceste - si pleistai cu polistis – fondator de cetati in greceste.
Invatatura initiatilor geti se referea, ca si la orfici, la pythagoreici si la druizi, la cunoasterea unei lumi divine, de care omul s-a rupt, concentrandu-si atentia numai asupra lumii fizice. Orice initiere era precedata de probe de admitere, in masura sa certifice ca neofitul putea sa faca fata practicilor de initiere ce urmau, fara sa riste imbolnaviri sau nebunie. Se stie ca orice initiere are doua faze: pregatirea si iluminarea (trezirea).
Din relatarile anticilor asupra calugarilor geti reiese ca pregatirea nu se facea prin serbari orgiastice sau consum de droguri care sa rupa legatura cu lumea fizica, ci prin purificari, asceza si viata curata, departe de lume si de preocuparile ei. Prin aceste pregatiri se dezvoltau calitatile spiritului, partea eterna divina a omului, astfel incat sa poata domina partea din om legata de lumea fizica. Se spune ca spiritul nu a pierdut legatura cu lumea divina careia ii apartine, dar ca aceasta o face doar in stare de somn si, la trezire, omul nu mai stie nimic, fiindca nu s-a inregistrat in memoria fizicului.
Iluminarea (trezirea) spiritului se produce atunci cand neofitul a realizat o legatura constienta cu lumea divina si astfel are dovada existentei acelei lumi, printr-o experienta traita.
La unii antici, aceasta se realiza printr-un fel de stare letargica asemanatoare mortii (catalepsie) in care neofitul era adus si supravegheat de initiator trei zile si jumatate, dupa care, cand isi revenea, pastra amintirea celor cunoscute, neofitul devenind alt om. La alti initiati, neofitul ajungea la un atare stadiu de dezvoltare spirituala, incat putea stabili legatura cu lumea divina prin propriile forte. Se pare ca aceasta a fost calea urmata de preotii geti. Existenta in limba romana a unui aceluiasi termen “taram” care sa indice atat lumea asta – acest taram – cat si lumea de dincolo de moarte – celalalt taram – precum si a traditiilor despre treceri dintr-o lume in alta pot avea originea in practicile acestor initiati geti.
Initiatii puteau spera sa obtina eliberarea din lantul de incarnari si o nemurire prin unire cu divinitatea. Mircea Eliade atrage atentia asupra textului lui Herodot tradus de obicei:” Inainte de a sosi la Istru, primul popor pe care il supuse (Darius) fu getii, care cred ca sunt nemuritori” (Istorii IV, 93). Cu tot rationalismul si prudenta lui Herodot, textul arata caracterul mistic al cultului, pe care traducatorul a evitat sa-l traduca exact, caci athanatizein nu inseamna a se crede nemuritor ci a se face nemuritor; si aceasta nemurire se dobandeste prin intermediul unei initieri care apropie misterele lui Zamolxis de cele grecesti si elenistice,
Asociatiile de initiati au existat si au jucat un rol important in dezvoltarea societatii din Dacia, drept dovada este prestigiul marilor preoti geti, recunoscut si atestat de scriitorii antici.
Druizii aveau, de asemenea, o doctrina completa cu privire la nemurire, cuprinzand si o morala, o viziune generala despre lume, o mitologie, un ritual si rituri funerare adecvate. Ei propovaduiau ca moartea nu este decat o stramutare si ca viata continua. Sufletele trec in Lumea Cealalta unde se odihnesc intre incarnari. Sufletele isi petrec timpul aici absorbind lectiile invatate in vietile lor si asteapta urmatoarea viata ca sa invete noi lectii. Celtii credeau ca fiecare viata are mai multe lectii. Astfel, sufletul trebuie sa invete o cantitate ce nu se poate calcula inainte de a trece in celalalt plan. Acest proces se repeta pana cand, in final sufletul se intoarce la Sursa (Divinitate).

Sursa arde ca un foc in centrul a multe cercuri concentrice. Fiecare cerc reprezinta un nivel al realitatii. Sufletul, care este o scanteie din Sursa, isi incepe drumul inapoi spre aceasta de la cercul exterior.
Astfel sufletul invata lectii, trece din incarnare in incarnare, eventual va trece la urmatorul nivel al realitatii, cu un pas mai aproape de Sursa. Lumea noastra si Lumea Cealalta sunt doar un nivel al realitatii. Fiecare nivel are aceste doua componente. Natura multora din aceste realitati este indescriptibila dand nivelul curent de cunoastere, intr-un interval cuprind intre simplicitatea pura primara si cele mai mari nivele ale complexitatii.
Druizii formau, in societatea celtica, un ordin, dar el constituie o confrerie, o societate de indivizi ce indeplinea, in colectiv, o functie sociala. Organizatia druidica isi exercita puterea asupra triburilor si a statelor; druizii din Irlanda formau un singur grup, cei din Marea Britanie tineau de sanctuarul din Mona (Anglesey), iar cei din Galia de sanctuarul carnut. Colegiile druidice se recruteaza prin invatamant si se coopteaza, dar sunt si familii druidice. Au existat initieri, pregatire, grade. In Galia si Irlanda au fost si druidese care apartineau colegiului druizilor. Colegiul capata constiinta unitatii sale in propriile scoli, sanctuare si adunari, ca adunarea din tinutul carnut, care avea loc in Galia si era, in acelasi timp un conciliu corporativ al druizilor.
Vechii autori , dupa Posidonius si Timagenus, ii mentioneaza, alaturi de druizi, pe barzi, care sunt poeti de factura populara si cu o tehnica mai putin rafinata, si pe vates, poeti prezicatori . Barzii si acesti vates erau mai mult subordonati druizilor, dar au fost lasati in pace de crestinism (care i-a eliminat insa pe druizi).

Bibliografie
Mioara Calusita Alecu – Intelepciune Strabuna
Vasile Parvan – Getica
Henri Hubert – Celtii si civilizatia celtica
Antologii celtice

Sursa ... http://www.enciclopedia-dacica.ro/