Pe data de 12 iulie 2008, dimineata pe la ora doua, am pornit in mult asteptata calatorie – un adevarat pelerinaj ce aveam sa-l facem la manastirile din Moldova, apoi tabara initiatica Rarau-Pietrele Doamnei si, in drumul de intoarcere spre casa, cheile Bicazului, lacul Sfanta Ana, Brasov, Bucegi-Omu.Eram bucuroasa si nerabdatoare sa ajung la munte dupa o absenta de cativa ani si de aceea am stat treaza tot timpul noptii. De altfel ce sa dormi cand cerul era plin de stele ce ne insoteau cu luminitele lor la concurenta cu luminile soselei si localitatilor prin care treceam, alergand in sensul opus fata de cel in care ne deplasam. Era un joc frumos de lumini ce te tinea conectat si te chema sa-l privesti.
Tot uitandu-ma in dreapta si in stanga, incet, incet, la orizont a parut o geana de lumina colorand orizontul in rubiniu, ambra. Cerul parea impartit in doua. In drepta, de unde rasarea soarele era o lumina difuza, pe cand in stanga era inca intuneric.
Cand s-a luminat de ziua, pe la Piatra Neamn, pesajul se schimbase . Au aparut formatiunile muntoase iar somnul a pierit definitiv, intreaga atentie fiind indreptata spre munti. Nu voiam sa scap nimic, nici o frantura de peisaj. Soarele se ridicase si stralucea in culoarea portocaliu intens, luminand cei cativa norisori de parca luasera foc pe margini.
Am privit satele, orasele prin care treceam din mersul masinii. Toate aveau o trasatura comuna ce ne va insoti tot drumul prin Moldova – abundenta florilor viu colorate curgand la ferestre si balcoane.
Prima oprire am facut-o la b
arajul de la Bicaz. Am admirat caderea de apa si lacul intins pe cativa km, inconjurat de munti impduriti ce se oglindeau pe suprafata apei privindu-se si admirandu-se in luciul ei cat de mareti sunt.Lacul de acumulare "Izvorul Muntelui", cunoscut şi sub numele de "lacul Bicaz", este cel mai mare lac artificial (antropic) amenajat pe râurile interioare din România. Situat pe cursul superior al râului Bistriţa, lacul s-a format ca urmare a construirii barajului hidroenergetic cu acelaşi nume. Din el se alimentează centrala hidroelectrică Bicaz-Stejaru, echipată cu şase generatoare. La adresa de mai jos gasii detalii despre barajul Bicaz http://www.neamt.ro/Date_gen/Bicaz/Lac_Izv_Muntelui.htmlui.htmleamt.ro/Date_gen/Bicaz/Lac_Izv_Muntelui.html
Ne-am oprit intr-o poienita din apropierea lacului unde ne-am asezat pe iarba si am mancat. Ce placere mult asteptata sa iei masa in mirosul de ozon si iarba cruda, in linistea intrerupta doar de masinile de pe sosea.
Am pornit mai departe insititi pe kilometri intregi de raul Bistrita, care aparea cand in dreapta cand in stanga in functie de cum ne miscam pe serpentinele soselei. Nu ma mai saturam privind padurile, poienile unde pasteau animale, capitele de fan galbui presarate pe versanti ce-si emanau mireasma de imortele.
In copilarie avem o placere deosebita sa dorm in fan, ascultand rumegatul linistit al animalelor ce-si faceau siesta in grajdul din apropiere, bazaitul gazelor in gradina cu flori ce accentua si mai mult linistea perfecta ce inconjura casa batraneasca la ora amiezii. De multe ori imi spuneam ca este nostalgia copilariei dar nu era adevarat, pentru ca de cate ori ajung intr-un colt de natura ma cuprinde pacea si ma destind, chiar si metabolismul se schimba. Imi place sa fiu contopita cu natura.
Desi eram toti dupa o no
apte nedormita, ne simteam vioi si nu am simtit cand a trecut timpul, ajungand la primul nostru obiectiv manastirea Rarau. Ea este asezata la cativa kilometri de la soseaua principala intr-un peisaj de poveste. In stanga, imediat ce treci de poarta din lemn cu o cruce la mijloc, este un izvor captat cu apa rece binevenita pe o vreme caniculara cum era in acea zi. Am vizitat biserica care are trei icoane facatoare de minuni. (
)Ne-am recules in lacasul bisericii. Dupa ce am cumparat cateva cadouri pentru familie si prieteni am plecat incarcati de prima “impartasanie” de Pace, Lumina, Iubire cu care este impregnata atat manastirea cat si locurile vrajite ce o inconjoara.Iata adresa net unde puteti afla mai multe amanunte despre manastirea rarau http://www.crestinortodox.ro/biserici-si-manastiri/Manastirea_Rarau-22-19155.htmlirea_Rarau-22-19155.htmlarau-22-19155.html19155.html.crestinortodox.ro/biserici-si-manastiri/Manastirea_Rarau-22-19155.html
Drumul spre locul unde urma sa ne cazam – hotelul Pietrele Doamnei, traverseaza padurea, brazii dandu-ne onorul si salutandu-ne cu urarea “Bine ati venit!!” adusa de adierea racoroasa a vantului Cand am ajuns la hotel nu eram pregatita sa vad asemenea frumusete. De jur imprejur muntii stateau gata sa“pice” peste noi iar Pietrele Doamnei impunatoare, maiestoase tronau in mijlocul acestui cerc muntos, ele fiind desigur regele/regina, strajerii acestor locuri de rai..
Eu mi-am instalat cortul pe un tapsan iar ceilalti s-au cazat la hotel. Ne-am odihnit putin si am pornit sa exploram imprejurimile Primul drum l-am facut la Pietrele Doamnei, sa facem cunostinta, sa le simtim energia si sa incercam sa urcam pe pietrele abrupte cazute de-a lungul secolelor de jur imprejurul celor doua stanci. Pentru a urca pe stanca din stanga Pietrelor Doamnei sunt doua drumuri: cel stancos mai anevoios si un altul prin padure mai accesibil. Pe cele doua stanci Pietrele Doamnei se poate urca numai cu echipament si experienta de alpinist.
Am inceput ascensiunea printre bucatile mari de stanca si brazi crescuti pe aceste pietre de te mirai cum a putut sa-si infiga radacinile printre crapaturi. De altfel ma uitam la toate plantele si ma intrebam de unde isi iau hrana, radacinile lor fiind implantate in putinul pamant adunat prinrinte stanci sau in despicaturile facute de intemperiile naturii.
Pe la jumatatea drumului, o durere acuta la glezna m-a determinat sa intrerup ascensiunea. Cu mare regret am renuntat (in acel moment nu stiam de celalalt drum) si m-am intors impreuna cu Maria si Pavel in poienita din apropierea cabanei unde i-am asteptat pe Cori si Simona care si-au continuat ascensiunea.Am ramas in poienita pana tarziu privind cum inserarea cuprinde imprejurimile, ramanand doar o geana de lumina care atingea virfurile muntilor si ale brazilor intr-o ultima imbratisare pentru acea zi.
Stia soarele ce face pentru ca a doua zi norii au acoperit cerul si o ploaie bogata a inceput sa cada. Asa ca, vrand, nevrand, ploaia ne-a tintuit in cabana. Am profitat de ragaz si ne-am odihnit.
Desi ploaia a continuat sa cada si a doua zi, am pornit totusi in pelerinajul propus pe la manastirile din zona.
Prima manastire din drumul nostru a fost sihastria Rarau. Am intrat in curtea interioara pavata cu dale din piatra in mijloc avand o gradina cu floi. Erau cativa calugari care ne-au dat binete. Ca sa intram in biserica a trebuit sa ne punem papuci de protectie in picioare. Intr-adevar interiorul era deosebit de frumos, cu mocheta pe toata pardoseala. Imediat ce am intrat am simtit cum ma cuprinde starea de pace si piosenie. Impresia de liniste adanca era intrerupta de vocea calda a preotului care tinea slujba. Am observat ca aici femeile erau asezate in partea stanga a bisericii iar barbatii in partea dreapta, deci se respecta o traditie patriarhala. Era placut sa stai aici dar, cum stiam ca mai avem drum lung de facut, am plecat insotiti de ploaia marunta dar insistenta.
Si iarasi se desfasoara in
jurul nostru peisaje de o rara frumusete care ne insotesc pana la urmatorul nostru popas spiritual - manastirea Voronet situata in satul Voronet care s-a dezvoltat foarte mult in urma turismului agrar. Case frumase varuite in culori vii, curti ingrijite si strazi curate. Manastirea este imprejmuita cu un zid inalt. Curtea interioara este pavata cu piatra si bineinteles multe flori care mai de care mai incantatoare, mai colorate si cu inflorescente mai bogate presarate in straturi in toata curtea sau puse in ghivece ce impodobesc ferestrele chiliilor. Aceasta este o caracteristica a tuturor manastirilor pe care le-am vizitat.Am privit cu incantare picturile murale exterioare al caror fond era vestitul albastru de Voronet. In interior erau schele si se faceau restaurari de catre echipe de tineri. Printre picturile murale cu scene din biblie am vazut si cateva simboluri sacre. Am parasit manastirea avand in noi pacea, armonia si frumusetea albastrului de Voronet.
Pentru amanunte despre manastirea Voronet accesati site-ul:
http://www.manastiri-bucovina.go.ro/voronet.htm
De la Voronet ne-am intors in Campulung Moldovenesc de unde ne-am indreptat spre urmatoarele
manastiri din pelerinajul nostru: Moldovita si Sucevita.Manastirea Moldovita este asezata in comuna Vatra Moldovitei care are aspectul unui orasel cu case frumoase si curatenia specifica tuturor localitatilor pe unde am trecut.
Curtea manastirii, imprejmuita de un zid inalt, te intampina cu o frumoasa gradina de flori si alei sepuite pavate cu dale din piatra. Aici, inconjurat de trandafiri viu colorati si parfumati trona statuia lui Petru Rares. Picturile murale exterioare sunt facute pe un fond albastru asemanator cu cel de la Voronet. In interior, ca si la celelalte manastiri, se lucra la restaurare. Frumoase scene biblice erau pictate pe pereti si turlele inalte. Am vizitat apoi muzeul manastirii care se mandreste cu artefacte de pe vremea lui Petru Rares (tron).
Mai multe amanunte despre Moldovita gasiti la adresele:
http://www.manastiri-bucovina.go.ro/moldovita.htmoldovita.htma.go.ro/moldovita.htm
http://www.romanianmonasteries.org/ro/bucovina/moldovita
Manastirea Sucevita, ultima din periplul nostru pentru acea zi, este situata intr-o poiana larga inconjurata de munti impaduriti. Ea este imprejmuita de un zid inalt cu turnuri in cele patru colturi, ceea ce-i da aerul unei cetati, caracteristica ca si la celelalte. Zidurile exterioare ale bisericii sunt pictate in culori vii cu scene biblice. Cand intri in biserica, in partea dereapta sunt mormitele familiei Movila care a ctitorit acest lacas de cult. Picturile interioare sunt la fel de frumoase. Am zabovit in curtea presarata cu gazon proaspat si straturi cu trandafiri admirand in acelasi timp peisajul ce se vedea dincolo de ziduri
Mai multe amanunte despre Sucevita gasiti la adresele:
http://www.romanianmonasteries.org/ro/bucovina/sucevita
http://www.infotravelromania.ro/manastiri.html
Toate manastirile aveau pe zid, la intrare, o sigla ce atesta ca sunt monumente internationale.
Am plecat spre hotel incarcati sufleteste cu Pace, Lumina, Iubire.
A doua zi, desi noaptea plouase, ne-am hotarat sa urcam la Pietrele Doamnei prin padure. Drumul serpuia printre brazi pe cararea cu covor moale de cetina care atenua orice zgomot si astfel era o liniste deplina intrerupta de trosnetul unui vreasc pe care calcam. Soarele isi trimitea razele printre ramurile brazilor creand o atmosfera feerica de umbre si lumini. Prin padure drumul a fost destul de lin dar cand am ajuns la poalele muntelui cararea incepea sa urce brusc printre pietrele acoperite cu muschi. Au fost momente cand a trebuit sa ne tinem de crengile copacilor usurandu-ne ascensiunea. Imi rugam trupul , ingerii si entitatile care sigur ne insoteau sa ma ajute sa pot urca. Si am reusit.
Cand am ajuns pe varful stancii mi s-a oprit respiratia de frumusetea ce se desf
asura in jurul nostru. Parca eram pe o insula dintr-un ocean colorat cu toata paleta nuantelor de verde. Valurile muntilor se unduiau imprejurul nostru pana departe la orizont. Ne-am asezat pe stancile din jur cu oaze de iarba si flori si am stat in meditatie tacuta patrunsi de frumusetea fara seaman a locului. De aici vedeam Pietrele Doamnei dintr-un alt unghi, doi strajeri, Regele/Regina acestor meleaguri de basm.
Escaladarea unui munte este atat placerea fizica de miscare dar mai ales tendinta/aspiratia intima a sufletului de a urca, de a se inalta spre Divinitate, de a-ti inalta Constiinta. Dar ascensiunea pe acest munte este un adevarat pelerinaj fiind un loc sacru, unul din portalurile spre lumea care se afla sub acesti munti si pe care speram ca in curand, cand Pamantul se va inalta in dimensiunea a cincea, sa o vedem in plan fizic, ca si civilizatiile extraterestre care observa si ajuta Pamantul de sute de ani.
Urmatoarele trei zile am participat la workshopul organizat de maestrul Melfior Ra. Pentru a citi despre tabara de la Rarau si workshop accesati adresa: http://romaniaesoterica.blogspot.com/
Ne-am despartit greu de pritenii din tabara (de fapt suntem ca o familie pentru ca ne cunoastem de aproape zece ani), de locuri, de cateii hoteluilui care se gudurau printre noi. Numai savoarea surprizei ce urma sa ne-o ofere alte taramuri de basm prin care urma sa trecem ne-a deteminat sa ne luam ramas bun si sa mergem mai departe.
Intr-adevar Romania este binecuvantata de Dumnezeu. Are atatea frumeseti pe care nu le-am vazut pana acum si cat de putin este exploatat acest potential.
Traseul nostru urmeaza ruta Chiril, Bicaz, lacul Rosu, lacul Sfanta Ana, Brasov, Sinaia, Omu.
Trecem prin cheile Bi
cazului unde soseaua este taiata prin munte. Stancile stau de o parte si de alta ca niste ziduri de granit al caror varf parca atinge cerul. Esti coplesit de maretia ce o emana dar, in acelasi timp, iti dau un sentiment de stabilitate, statornicie. Te simti cu picioarele bine infipte in pamant desi capul iti este in nori.
La iesirea din cheile Bicazului urmam drumul sinuos al serpentinelor prin alte padu
ri, acum si foiase, prin alte locuri care mai de care mai atragatoare pana am ajuns la lacul Sfanta Ana. El se afla intr-un crater vulcanic. Impresia ca esti pe fundul unui crater este clara si covarsitoare numai ca versantii, fiind impaduriti, se imblanzeste austeritatea peretilor unui vulcan Ne-am racorit picioarele in apa destul de calduta a lacului si, revigorati pornim mai departe. Calatorului ii sta bine cu drumul! Am ramas peste noapte la Brasov intr-un camping dragut bine ingrijit.
Dimineata plecam spre ultima tinta a calatoriei noaste – Bucegi – varful Omu.
Mintii Bucegi imi erau familiari pentru ca ani de-a randul le-am strabatut cararile (dar nu toate) fiind zona muntoasa cea mai apropiata. Am mers pana la Cuibul Dorului unde ne-am lasat bagajele scapand de o greutate considerabila (bagajul a cinci persoane).
O buna parte din drumul spre Babele il parcurgem prin padure, apoi intram in zona platoului “bulevardul” Bucegilor. Poposim la Babele unde facem pozele de rigoare sa imortalizam peisajul ce se desfasoara la picioarele noastre. La Sfinx, ne propusesem sa facem o scurta meditatie de reconectare cu energiile Sfinxului, aici fiind un alt portal spre lumea Shambalei, dar, dintr-o mica neintelegere de sincronizare am renuntat pe moment. Apoi, sus, la Releu, am realizat conectarea inainte de a porni pe jos spre varful Omu. Ne-am luat de mana toti patru invocand Spiritul Sfinxului si Fiintele de Lumina pazitoare ale locului sa ne calauzeasca si sa ne insoteasca pe acet drum initiatic de reconectare cu Fiinta stramoseasca a dacilor nemuritori. Aici, la muntele Ocolit, se presupune a fi Kogaionul.
Si am pornit la
drum stiind ca invocatia noastra nu a ramas fara raspuns.
Mergeam privind avida in toate directiile ca sa-mi desfat ochii si sufletul cu imaginea vailor adanci strabatute de carari, a ierbii proaspete in care salasuiau flori plapande de munte: albe, roz, albastre, chiar si garofite minuscule, muschi moale in care era o placere sa-ti afunzi mana sa-l mangai. Predominau palcurile violet ale cimbrisorului pe care l-am cules cu multa placere in palaria de soare. In stanga potecii, stanca cenusie era scaldata in lumina soarelui de amiaza lasand sa se intrevada porti, capete de daci sau buddha.
Am plecat spre hotel incarcati sufleteste cu Pace, Lumina, Iubire.
A doua zi, desi noaptea plouase, ne-am hotarat sa urcam la Pietrele Doamnei prin padure. Drumul serpuia printre brazi pe cararea cu covor moale de cetina care atenua orice zgomot si astfel era o liniste deplina intrerupta de trosnetul unui vreasc pe care calcam. Soarele isi trimitea razele printre ramurile brazilor creand o atmosfera feerica de umbre si lumini. Prin padure drumul a fost destul de lin dar cand am ajuns la poalele muntelui cararea incepea sa urce brusc printre pietrele acoperite cu muschi. Au fost momente cand a trebuit sa ne tinem de crengile copacilor usurandu-ne ascensiunea. Imi rugam trupul , ingerii si entitatile care sigur ne insoteau sa ma ajute sa pot urca. Si am reusit.
Cand am ajuns pe varful stancii mi s-a oprit respiratia de frumusetea ce se desf
asura in jurul nostru. Parca eram pe o insula dintr-un ocean colorat cu toata paleta nuantelor de verde. Valurile muntilor se unduiau imprejurul nostru pana departe la orizont. Ne-am asezat pe stancile din jur cu oaze de iarba si flori si am stat in meditatie tacuta patrunsi de frumusetea fara seaman a locului. De aici vedeam Pietrele Doamnei dintr-un alt unghi, doi strajeri, Regele/Regina acestor meleaguri de basm.Escaladarea unui munte este atat placerea fizica de miscare dar mai ales tendinta/aspiratia intima a sufletului de a urca, de a se inalta spre Divinitate, de a-ti inalta Constiinta. Dar ascensiunea pe acest munte este un adevarat pelerinaj fiind un loc sacru, unul din portalurile spre lumea care se afla sub acesti munti si pe care speram ca in curand, cand Pamantul se va inalta in dimensiunea a cincea, sa o vedem in plan fizic, ca si civilizatiile extraterestre care observa si ajuta Pamantul de sute de ani.
Urmatoarele trei zile am participat la workshopul organizat de maestrul Melfior Ra. Pentru a citi despre tabara de la Rarau si workshop accesati adresa: http://romaniaesoterica.blogspot.com/
Ne-am despartit greu de pritenii din tabara (de fapt suntem ca o familie pentru ca ne cunoastem de aproape zece ani), de locuri, de cateii hoteluilui care se gudurau printre noi. Numai savoarea surprizei ce urma sa ne-o ofere alte taramuri de basm prin care urma sa trecem ne-a deteminat sa ne luam ramas bun si sa mergem mai departe.
Intr-adevar Romania este binecuvantata de Dumnezeu. Are atatea frumeseti pe care nu le-am vazut pana acum si cat de putin este exploatat acest potential.
Traseul nostru urmeaza ruta Chiril, Bicaz, lacul Rosu, lacul Sfanta Ana, Brasov, Sinaia, Omu.
Trecem prin cheile Bi
cazului unde soseaua este taiata prin munte. Stancile stau de o parte si de alta ca niste ziduri de granit al caror varf parca atinge cerul. Esti coplesit de maretia ce o emana dar, in acelasi timp, iti dau un sentiment de stabilitate, statornicie. Te simti cu picioarele bine infipte in pamant desi capul iti este in nori.La iesirea din cheile Bicazului urmam drumul sinuos al serpentinelor prin alte padu
ri, acum si foiase, prin alte locuri care mai de care mai atragatoare pana am ajuns la lacul Sfanta Ana. El se afla intr-un crater vulcanic. Impresia ca esti pe fundul unui crater este clara si covarsitoare numai ca versantii, fiind impaduriti, se imblanzeste austeritatea peretilor unui vulcan Ne-am racorit picioarele in apa destul de calduta a lacului si, revigorati pornim mai departe. Calatorului ii sta bine cu drumul! Am ramas peste noapte la Brasov intr-un camping dragut bine ingrijit.Dimineata plecam spre ultima tinta a calatoriei noaste – Bucegi – varful Omu.
Mintii Bucegi imi erau familiari pentru ca ani de-a randul le-am strabatut cararile (dar nu toate) fiind zona muntoasa cea mai apropiata. Am mers pana la Cuibul Dorului unde ne-am lasat bagajele scapand de o greutate considerabila (bagajul a cinci persoane).
O buna parte din drumul spre Babele il parcurgem prin padure, apoi intram in zona platoului “bulevardul” Bucegilor. Poposim la Babele unde facem pozele de rigoare sa imortalizam peisajul ce se desfasoara la picioarele noastre. La Sfinx, ne propusesem sa facem o scurta meditatie de reconectare cu energiile Sfinxului, aici fiind un alt portal spre lumea Shambalei, dar, dintr-o mica neintelegere de sincronizare am renuntat pe moment. Apoi, sus, la Releu, am realizat conectarea inainte de a porni pe jos spre varful Omu. Ne-am luat de mana toti patru invocand Spiritul Sfinxului si Fiintele de Lumina pazitoare ale locului sa ne calauzeasca si sa ne insoteasca pe acet drum initiatic de reconectare cu Fiinta stramoseasca a dacilor nemuritori. Aici, la muntele Ocolit, se presupune a fi Kogaionul.Si am pornit la
drum stiind ca invocatia noastra nu a ramas fara raspuns.Mergeam privind avida in toate directiile ca sa-mi desfat ochii si sufletul cu imaginea vailor adanci strabatute de carari, a ierbii proaspete in care salasuiau flori plapande de munte: albe, roz, albastre, chiar si garofite minuscule, muschi moale in care era o placere sa-ti afunzi mana sa-l mangai. Predominau palcurile violet ale cimbrisorului pe care l-am cules cu multa placere in palaria de soare. In stanga potecii, stanca cenusie era scaldata in lumina soarelui de amiaza lasand sa se intrevada porti, capete de daci sau buddha.
Astfel, pas cu pas am ajuns la cabana Omu. Eram obositi si me-am asezat in iarba sa ne odihnim putin. M-am intins pe iarba cu obrazul pe pernuta moale, racoroasa a muschiului, florile din jur rasplatindu-ne cu mireasma lor unica.
In sfarsit ating si varful cel mai inalt al Bucegilor. Privind in urma nu-mi venea sa cred cat de departe era culmea de la care pornisem. In partea stanga a cabanei se afla varful pe care trebuia sa ajungem. Aici este crucea pusa de o echipa de radiestezisti. Ne-am asezat fiecare in cele patru puncte cardinale avand crucea la mijloc si am intrat in meditatie. Ne-am rugat pentru binele cel mai inalt al Romaniei si al oamnelor. Apoi am aruncat o ultima privire de bun ramas. Ti se parea ca esti pe calota lumii. Priveam imprejur si ma lua ameteala de adancimea vailor, de vastiatea muntilor. Mai aveam putin si atingeam cerul de unde puteam sa culeg un pumn de stele
“Apoi, una cate una,
Le presar peste Pamant
Ca sa adunca’n dar
Iubirea si Lumina Cerului.”
(Pulbere de stele – EM)
Desi fizic eram obositi, sufleteste ne simteam pe cele mai inalte culmi ale Pacii, Luminii si Iubirii.
Cu satisfactia misiunii indeplinite – atinsesem doua din varfurile Triunghiului de Lumina (Pietrele Doamnei si Sfinxul) ne intorceam spre casa cu gandul si sufletul la urmatoarea “inaltare” la propriu si la figurat pe varfurile muntilor Retezat – cel de al treilea verf al Triunghiului de Lumina.
In sfarsit ating si varful cel mai inalt al Bucegilor. Privind in urma nu-mi venea sa cred cat de departe era culmea de la care pornisem. In partea stanga a cabanei se afla varful pe care trebuia sa ajungem. Aici este crucea pusa de o echipa de radiestezisti. Ne-am asezat fiecare in cele patru puncte cardinale avand crucea la mijloc si am intrat in meditatie. Ne-am rugat pentru binele cel mai inalt al Romaniei si al oamnelor. Apoi am aruncat o ultima privire de bun ramas. Ti se parea ca esti pe calota lumii. Priveam imprejur si ma lua ameteala de adancimea vailor, de vastiatea muntilor. Mai aveam putin si atingeam cerul de unde puteam sa culeg un pumn de stele
“Apoi, una cate una,
Le presar peste Pamant
Ca sa adunca’n dar
Iubirea si Lumina Cerului.”
(Pulbere de stele – EM)
Desi fizic eram obositi, sufleteste ne simteam pe cele mai inalte culmi ale Pacii, Luminii si Iubirii.
Cu satisfactia misiunii indeplinite – atinsesem doua din varfurile Triunghiului de Lumina (Pietrele Doamnei si Sfinxul) ne intorceam spre casa cu gandul si sufletul la urmatoarea “inaltare” la propriu si la figurat pe varfurile muntilor Retezat – cel de al treilea verf al Triunghiului de Lumina.
Multumesc lui Dumnezeu , surorii mele intru lumina Simona si fratelui sau Cori care au avut amabilitatea sa ma invite in acest pelerinaj cu masina. Sa fiti binecuvantati. Pace, Lumina, Iubire.
