MUNTELE SFÂNT MIT SAU REALITATE
Mioara Căluşiţă-Alecu
Din vremuri străvechi, oamenii au crezut în existenţa în văzduh a unei lumi divine şi au nădăjduit să stabilească o legătură cu ea. Arborele cosmic cu rădăcinile înfipte în pământ şi cu coroana în cer, coloana cu un capitel care aminteşte coroana arborelui, muntele cosmic, simbolizau căi spre lumea divină.
René Guénon cita mai mulţi munţi sfinţi din tradiţiile vechilor popoare: Meru la hinduşi, Alborj la perşi, Quaf la arabi, Olimp la vechii greci, Montsalvat din legendele occidentale ale Gralului... Aceşti munţi erau pe tărâmuri îndepărtate sau inaccesibile muritorilor. În ţara în care nu au existat înălţimi s-au construit simulacre ziguratele . De bună seamă că şi Cogaiononul se înscrie în această tradiţie. El reprezenta un centru religios în care se stabilea o legătură cu lumea divină. Inversul (complementul) muntelui este o cavernă subpământeană ca aceea în care, Herodot menţionează că, s-a retras Zalmoxis timp de 4 ani. Muntele ilustra spiritualitatea geto-dacilor care credeau în existenţa unui tărâm sfânt ca: Agarttha, Paradeşa-Paradis, Shambala din tradiţiile orientale, un centru axial care dirijează lumea, aşa cum axul centrează învârtirea roţii fără să ia parte la ea (cakravarti, motorul imobil din tradiţie).
Scriitori antici au citat existenţa, în Dacia hiperboreană de sub Ursa Mare, a unor elemente reprezentative pentru astfel de centre, fără să le înţeleagă semnificaţia spirituală: Polul Getic (Geticus Polus), Axa Lumii (Cardinex Mundi), Muntele Sfânt (Cogaiononul), Insula Albă (Leuke). Unele basme româneşti amintesc de un arbore cosmic, pe porţile de lemn ale caselor din nord este cioplită roata, pe ii cusută svastica, o simplificare a roţii... Soarta a decis ca rezistenţa eroică a geto-dacilor în faţa năvălitorilor romani să fie înscrisă, de Apolodor din Damasc, pe o columnă plasată în centrul Romei. Cuvintele româneşti celălalt tărâm şi văzduh ilustrează caracterul ceresc al religiei geto-dace. Preot a însemnat înainte-pre, spre emanaţia divină-ot, rădăcină care apare şi în numele zeului Odin.
Mircea Eliade afirma că în India a învăţat să înţeleagă folclorul românesc sau sud-est european, moştenire traco-dacă. Dovedesc aceste tradiţii legătura noastră cu Orientul? Unde au apărut aceste tradiţii?
A existat un centru religios în Dacia? Poate că au existat mai multe. Căile sfinte ale scythilor (Herodot, istorii, IV, 52), marcate de menhirii atribuiţi de romani lui Liber Pater, nume dat lui Bacchus zeu taur duceau după tradiţie la un centru religios. Pe vremea lui Haşdeu, marcajul de menhiri pornea de la Marea de Azov, apărea în Basarabia ca Cheile Bâcului şi se oprea la Prut.
Tradiţia Muntelui Sfânt al Daciei a fascinat pe mulţi scriitori. În cartea sa Muntele Sfânt al Daciei, publicată în engleză la ed. Nagard, Ion P. Bogdan de la Timişoara susţinea că Polul Getic ar fi indicat, la început, locul sfânt unde Uranus s-ar fi unit cu Gaea. Mult mai târziu, când cunoştinţele oamenilor au evoluat şi au atribuit un înţeles geografic şi astronomic polului, s-a constatat că acesta era în nordul Daciei şi au apărut chiar opinii că tradiţia polului ar fi migrat în Dacia din nord, ceea ce este puţin probabil. I. P. Bogdan identifica Cogaiononul în Munţii Bihor. El se baza pe asemănarea acestora cu descrierea Muntelui Meru de M. Eliade în Cosmologie şi alchimie babiloniană şi pe tradiţii locale. Spunea că numele ar fi fost Cuca lui Ion. Menţiunea lui Paul Lazăr Tonciulescu (în România la p. 167) că în georgiană şi persană munte se spune koh, iar în osetă kogh ar întări această ipoteză. Ion-Iancus-Ianus-Armis-Sarmis-Hermes ar fi fost primul egetor-zeu, care ar fi domnit aici şi ar fi lăsat silaba Io moştenire voievozilor valahi. Demonstraţia m-ar fi convins, dacă nu aş fi cunoscut argumentaţia lui Nicolae Densuşianu că Muntele Sfânt a fost în Carpaţii Meridionali. În secolul 18, D. Auville presupunea că Muntele Sfânt era Kaszon sau Kaszin din Moldova; Alexandru Borza spunea că era vârful Gugu de la est de Caransebeş, iar alţii, că era Ceahlăul. Recent, Cristiana Pănculescu argumenta că era Vârful Ocolit Bucura. Astăzi cei mai mulţi cred că Muntele Sfânt era la Sarmizegetusa dacică.
Oare în Stema Daciei, publicată de P. R. Vitezović, cei doi lei afrontaţi se urcă pe Muntele Sfânt?
Getae montibus inhaerent. Geto-dacii erau lipiţi de munţi şi în ei au dăltuit lumea divină din sufletele lor. Pe muntele Omul este un simulacru al lui Zalmoxis-Saturn. Pe o stâncă se mai disting urmele unor basoreliefuri pe care le-a descifrat N. Densuşianu. Pe platforma Babele este reprezentată teribila Tripla Hecate: Brimo-Persefona infernală, Bendis-Artemis pământeană şi Iana-Luna cerească. Pe muntele Ceahlău se distinge o piatră asemenea unei femei, înconjurată de alte pietre mai mici. Ea reprezenta pe Baba Dochia-Gaea cu oile sale. Se spune că Prometeu a fost înlănţuit în Parâng sau Bucegi. Pe o monedă din timpul lui Antonius Piul, Dacia este înfăţişată ca divinitatea Gaea, ţinând în mâna dreaptă o grupă de munţi, Munţii Sfinţi ai Daciei de care pomenea Strabon. Cercetătorii care au studiat câte un munte mai important din Carpaţi au găsit tradiţii care coroborate cu scrieri antice să justifice că, în trecut acel munte a fost considerat sfânt.
Mulţi munţi au fost centre de viaţă religioasă. Au existat asceţi şi contemplativi, adoratorii lui Zalmoxis, care se hrăneau cu vegetale, miere, lapte şi brânză. Strabon adăuga că aceştia erau solitari, pioşi, trăiau departe de femei şi, în Tracia, se numeau ktistai (ctitori). Flavius Josephus informa că la daci se numeau pleistai (constructori de cetăţi). Mircea Eliade caracteriza pe aceşti geto-daci, specialişti ai sacrului, că duceau pe munţi o viaţă monahală, retrasă.
Cum în vechea Dacie creştinarea s-a făcut treptat, prin misionari, multe din tradiţiile păgâne au fost adaptate la creştinism. Primii călugări creştini care s-au retras în munţi sau în alte locuri mai izolate, au continuat viaţa asceţilor geto-daco-traci ktistai, pleistai, abioi. Sihaştrii români, ca şi pusnicii din Orient, au căutat pacea prin izolare, în vederea unei legături nemijlocite cu Dumnezeu. Acest sacrificiu deliberat de a locui ca sihastru, fără încălzire, fără nici un fel de confort, nu a cunoscut-o ascetismul occidental. Stau mărturie sutele de chilii rupestre din munţii Carpaţi, unele amenajate şi amplificate formând ansambluri cu adevărate biserici rupestre, precum cea a Peşterii Liliecilor de lângă Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea, cele de la Cetăţuia Negru Vodă şi a Jgheabului din Corbii de Piatră din judeţul Argeş, cele de la Nucu şi Aluniş, din judeţul Buzău, din valea Ordincuşii din munţii Apiseni, de la Ţâpova din Basarabia, chilia lui Daniil Sihastrul...
Şi totuşi unele legături cu vechile tradiţii s-au rupt; sau numai s-au ocultat? Se vorbeşte de Paradisul pierdut, de Cuvântul pierdut. Oare se poate spune şi Muntele Sfânt pierdut?
http://www.dacii.ro/congres2005/lucrari/mioara_calusita_alecu_muntele_sfant.htm
Mioara Căluşiţă-Alecu
Din vremuri străvechi, oamenii au crezut în existenţa în văzduh a unei lumi divine şi au nădăjduit să stabilească o legătură cu ea. Arborele cosmic cu rădăcinile înfipte în pământ şi cu coroana în cer, coloana cu un capitel care aminteşte coroana arborelui, muntele cosmic, simbolizau căi spre lumea divină.
René Guénon cita mai mulţi munţi sfinţi din tradiţiile vechilor popoare: Meru la hinduşi, Alborj la perşi, Quaf la arabi, Olimp la vechii greci, Montsalvat din legendele occidentale ale Gralului... Aceşti munţi erau pe tărâmuri îndepărtate sau inaccesibile muritorilor. În ţara în care nu au existat înălţimi s-au construit simulacre ziguratele . De bună seamă că şi Cogaiononul se înscrie în această tradiţie. El reprezenta un centru religios în care se stabilea o legătură cu lumea divină. Inversul (complementul) muntelui este o cavernă subpământeană ca aceea în care, Herodot menţionează că, s-a retras Zalmoxis timp de 4 ani. Muntele ilustra spiritualitatea geto-dacilor care credeau în existenţa unui tărâm sfânt ca: Agarttha, Paradeşa-Paradis, Shambala din tradiţiile orientale, un centru axial care dirijează lumea, aşa cum axul centrează învârtirea roţii fără să ia parte la ea (cakravarti, motorul imobil din tradiţie).
Scriitori antici au citat existenţa, în Dacia hiperboreană de sub Ursa Mare, a unor elemente reprezentative pentru astfel de centre, fără să le înţeleagă semnificaţia spirituală: Polul Getic (Geticus Polus), Axa Lumii (Cardinex Mundi), Muntele Sfânt (Cogaiononul), Insula Albă (Leuke). Unele basme româneşti amintesc de un arbore cosmic, pe porţile de lemn ale caselor din nord este cioplită roata, pe ii cusută svastica, o simplificare a roţii... Soarta a decis ca rezistenţa eroică a geto-dacilor în faţa năvălitorilor romani să fie înscrisă, de Apolodor din Damasc, pe o columnă plasată în centrul Romei. Cuvintele româneşti celălalt tărâm şi văzduh ilustrează caracterul ceresc al religiei geto-dace. Preot a însemnat înainte-pre, spre emanaţia divină-ot, rădăcină care apare şi în numele zeului Odin.
Mircea Eliade afirma că în India a învăţat să înţeleagă folclorul românesc sau sud-est european, moştenire traco-dacă. Dovedesc aceste tradiţii legătura noastră cu Orientul? Unde au apărut aceste tradiţii?
A existat un centru religios în Dacia? Poate că au existat mai multe. Căile sfinte ale scythilor (Herodot, istorii, IV, 52), marcate de menhirii atribuiţi de romani lui Liber Pater, nume dat lui Bacchus zeu taur duceau după tradiţie la un centru religios. Pe vremea lui Haşdeu, marcajul de menhiri pornea de la Marea de Azov, apărea în Basarabia ca Cheile Bâcului şi se oprea la Prut.
Tradiţia Muntelui Sfânt al Daciei a fascinat pe mulţi scriitori. În cartea sa Muntele Sfânt al Daciei, publicată în engleză la ed. Nagard, Ion P. Bogdan de la Timişoara susţinea că Polul Getic ar fi indicat, la început, locul sfânt unde Uranus s-ar fi unit cu Gaea. Mult mai târziu, când cunoştinţele oamenilor au evoluat şi au atribuit un înţeles geografic şi astronomic polului, s-a constatat că acesta era în nordul Daciei şi au apărut chiar opinii că tradiţia polului ar fi migrat în Dacia din nord, ceea ce este puţin probabil. I. P. Bogdan identifica Cogaiononul în Munţii Bihor. El se baza pe asemănarea acestora cu descrierea Muntelui Meru de M. Eliade în Cosmologie şi alchimie babiloniană şi pe tradiţii locale. Spunea că numele ar fi fost Cuca lui Ion. Menţiunea lui Paul Lazăr Tonciulescu (în România la p. 167) că în georgiană şi persană munte se spune koh, iar în osetă kogh ar întări această ipoteză. Ion-Iancus-Ianus-Armis-Sarmis-Hermes ar fi fost primul egetor-zeu, care ar fi domnit aici şi ar fi lăsat silaba Io moştenire voievozilor valahi. Demonstraţia m-ar fi convins, dacă nu aş fi cunoscut argumentaţia lui Nicolae Densuşianu că Muntele Sfânt a fost în Carpaţii Meridionali. În secolul 18, D. Auville presupunea că Muntele Sfânt era Kaszon sau Kaszin din Moldova; Alexandru Borza spunea că era vârful Gugu de la est de Caransebeş, iar alţii, că era Ceahlăul. Recent, Cristiana Pănculescu argumenta că era Vârful Ocolit Bucura. Astăzi cei mai mulţi cred că Muntele Sfânt era la Sarmizegetusa dacică.
Oare în Stema Daciei, publicată de P. R. Vitezović, cei doi lei afrontaţi se urcă pe Muntele Sfânt?
Getae montibus inhaerent. Geto-dacii erau lipiţi de munţi şi în ei au dăltuit lumea divină din sufletele lor. Pe muntele Omul este un simulacru al lui Zalmoxis-Saturn. Pe o stâncă se mai disting urmele unor basoreliefuri pe care le-a descifrat N. Densuşianu. Pe platforma Babele este reprezentată teribila Tripla Hecate: Brimo-Persefona infernală, Bendis-Artemis pământeană şi Iana-Luna cerească. Pe muntele Ceahlău se distinge o piatră asemenea unei femei, înconjurată de alte pietre mai mici. Ea reprezenta pe Baba Dochia-Gaea cu oile sale. Se spune că Prometeu a fost înlănţuit în Parâng sau Bucegi. Pe o monedă din timpul lui Antonius Piul, Dacia este înfăţişată ca divinitatea Gaea, ţinând în mâna dreaptă o grupă de munţi, Munţii Sfinţi ai Daciei de care pomenea Strabon. Cercetătorii care au studiat câte un munte mai important din Carpaţi au găsit tradiţii care coroborate cu scrieri antice să justifice că, în trecut acel munte a fost considerat sfânt.
Mulţi munţi au fost centre de viaţă religioasă. Au existat asceţi şi contemplativi, adoratorii lui Zalmoxis, care se hrăneau cu vegetale, miere, lapte şi brânză. Strabon adăuga că aceştia erau solitari, pioşi, trăiau departe de femei şi, în Tracia, se numeau ktistai (ctitori). Flavius Josephus informa că la daci se numeau pleistai (constructori de cetăţi). Mircea Eliade caracteriza pe aceşti geto-daci, specialişti ai sacrului, că duceau pe munţi o viaţă monahală, retrasă.
Cum în vechea Dacie creştinarea s-a făcut treptat, prin misionari, multe din tradiţiile păgâne au fost adaptate la creştinism. Primii călugări creştini care s-au retras în munţi sau în alte locuri mai izolate, au continuat viaţa asceţilor geto-daco-traci ktistai, pleistai, abioi. Sihaştrii români, ca şi pusnicii din Orient, au căutat pacea prin izolare, în vederea unei legături nemijlocite cu Dumnezeu. Acest sacrificiu deliberat de a locui ca sihastru, fără încălzire, fără nici un fel de confort, nu a cunoscut-o ascetismul occidental. Stau mărturie sutele de chilii rupestre din munţii Carpaţi, unele amenajate şi amplificate formând ansambluri cu adevărate biserici rupestre, precum cea a Peşterii Liliecilor de lângă Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea, cele de la Cetăţuia Negru Vodă şi a Jgheabului din Corbii de Piatră din judeţul Argeş, cele de la Nucu şi Aluniş, din judeţul Buzău, din valea Ordincuşii din munţii Apiseni, de la Ţâpova din Basarabia, chilia lui Daniil Sihastrul...
Şi totuşi unele legături cu vechile tradiţii s-au rupt; sau numai s-au ocultat? Se vorbeşte de Paradisul pierdut, de Cuvântul pierdut. Oare se poate spune şi Muntele Sfânt pierdut?
http://www.dacii.ro/congres2005/lucrari/mioara_calusita_alecu_muntele_sfant.htm
Varful Omu - Bucegi
In Bucegi, in apropierea Virfului Omu, se afla cel mai important Centru energetic-informational natural al Planetei. Aceasta este parerea cercetatoarei Cristina Pinculescu, din Bucuresti. Iata, in esenta, citeva informatii despre aceasta teorie.
Existenta”Centrului” este semnalata de toate traditiile stravechi. Astfel, in ezoterismul musulman este “Muntele Polar”, sau “Muntele QAF”. In India si Tibet i se spune Shambala, sau “Muntele Meru”. In Occident se vorbeste de “Monsalvat”, sau “Sediul Graalului” - “acolo unde timpul se preface in spatiu”. La chinezi este “Muntele Tai” - sediul nemuritorilor. El se mai gaseste si sub denumirea “Axis”, sau “Cardines Mundi”, “stilpul cerului”, “piramida cosmica”. In Crestinism este “crucea”, sau “arborele vietii”.
Acest Centru are prioritati cu totul speciale. In lucrarea pe care autoarea a elaborat-o in urma acestor cercetari (finalizate in 1988) sint descrise mai multe efecte energetice speciale ale centrului in cauza - surprinse pe pelicula foto, electronografice si mostre de roca avind proprietati stranii, prelevate de pe virful respectiv. Aceste probe confirma pe parcursul lucrarii (deosebit de vasta) activitatea Centrului. Structura energetica a Terrei este mult mai complexa decit se crede.
Centrul energetic din Bucegi este cel mai important, insa nu este singurul. Mai exista sase centre energetice de prima importanta (pe linga multe altele secundare), care sint in corelatie cu acesta, si este posibila localizarea lor pornind de la cel din Bucegi. Acest”centru”, precum si toate celelalte centre secundare sint “cheile” care vor da acces “Omului Mare”, care este Umanitatea, la oceanul infinit al energiei si informatiei cosmice. Pentru intreaga structura a universului nostru, exista o “cheie”. Aceasta “cheie” apare in traditie sub denumirea de Axis, sau Cardines Mundi, care nu reprezinta altceva decit locul geometric al centrelor tuturor structurilor macrocosmice ale Universului nostru si, in acelasi timp, locul geometric al tuturor universurilor.
Exista un sistem energetic-informational natural, in care totul este in contact cu totul, facind posibile comunicarea si schimbul. In realitate, centrul din Bucegi reprezinta o adevarata “poarta” de iesire din universul terestru, el constituind punctul Planetei Pamint plasat pe acest loc geometric de conexiune universala. Prin proprietatile pe care le are acest centru ar rezulta ca timpul (a patra dimensiune terestra) poate fi abolit, deci poate fi controlat, si, in acest caz, viteza luminii inceteaza de a mai fi o bariera in calea omului spre Cosmos.
In urma cercetarilor
a rezultat ca acest centru are o activitate ciclica (prezentind maxime si minime), cu perioada de un an. Din datele provenite din traditie rezulta ca aceste cicluri anuale sint inscrise in niste cicluri mult mai mari, care se intind pe milioane de ani. Un ciclu complet, in traditia vedica, se regaseste sub denumirea de Mahayuga. Un ciclu Mahayuga se compune din patru yuga, sau virste ale umanitatii. Aceste patru perioade nu sint egale. O serie de argumente pledeaza pentru ipoteza ca, incepind cu anul 1986, intensitatea activitatii cerului a depasit”pragul de latenta”, urmind si in prezent o crestere accelerata. Zona care contine acest centru este Sanctuarul principal al Kogayonului, deci “Muntele Sacru” al dacilor. Aflat in Bucegi, el se compune din 3 trepte supreme de initiere, la care se adauga alte 12, superioare, precum si numeroase trepte inferioare de “invatatura”, accesibile numai initiatilor. Teoria prezentata de Cristina Pinculescu la televiziune, radio si in presa a suscitat un viu interes, cercetatori de renume din intreaga lume aratindu-se interesati de “straniile fenomene” din muntii nostri.
http://2012en.wordpress.com/2008/10/06/centrul-energetic-al-pamantului-se-afla-in-bucegi/
Existenta”Centrului” este semnalata de toate traditiile stravechi. Astfel, in ezoterismul musulman este “Muntele Polar”, sau “Muntele QAF”. In India si Tibet i se spune Shambala, sau “Muntele Meru”. In Occident se vorbeste de “Monsalvat”, sau “Sediul Graalului” - “acolo unde timpul se preface in spatiu”. La chinezi este “Muntele Tai” - sediul nemuritorilor. El se mai gaseste si sub denumirea “Axis”, sau “Cardines Mundi”, “stilpul cerului”, “piramida cosmica”. In Crestinism este “crucea”, sau “arborele vietii”.
Acest Centru are prioritati cu totul speciale. In lucrarea pe care autoarea a elaborat-o in urma acestor cercetari (finalizate in 1988) sint descrise mai multe efecte energetice speciale ale centrului in cauza - surprinse pe pelicula foto, electronografice si mostre de roca avind proprietati stranii, prelevate de pe virful respectiv. Aceste probe confirma pe parcursul lucrarii (deosebit de vasta) activitatea Centrului. Structura energetica a Terrei este mult mai complexa decit se crede.
Centrul energetic din Bucegi este cel mai important, insa nu este singurul. Mai exista sase centre energetice de prima importanta (pe linga multe altele secundare), care sint in corelatie cu acesta, si este posibila localizarea lor pornind de la cel din Bucegi. Acest”centru”, precum si toate celelalte centre secundare sint “cheile” care vor da acces “Omului Mare”, care este Umanitatea, la oceanul infinit al energiei si informatiei cosmice. Pentru intreaga structura a universului nostru, exista o “cheie”. Aceasta “cheie” apare in traditie sub denumirea de Axis, sau Cardines Mundi, care nu reprezinta altceva decit locul geometric al centrelor tuturor structurilor macrocosmice ale Universului nostru si, in acelasi timp, locul geometric al tuturor universurilor.
Exista un sistem energetic-informational natural, in care totul este in contact cu totul, facind posibile comunicarea si schimbul. In realitate, centrul din Bucegi reprezinta o adevarata “poarta” de iesire din universul terestru, el constituind punctul Planetei Pamint plasat pe acest loc geometric de conexiune universala. Prin proprietatile pe care le are acest centru ar rezulta ca timpul (a patra dimensiune terestra) poate fi abolit, deci poate fi controlat, si, in acest caz, viteza luminii inceteaza de a mai fi o bariera in calea omului spre Cosmos.
In urma cercetarilor
a rezultat ca acest centru are o activitate ciclica (prezentind maxime si minime), cu perioada de un an. Din datele provenite din traditie rezulta ca aceste cicluri anuale sint inscrise in niste cicluri mult mai mari, care se intind pe milioane de ani. Un ciclu complet, in traditia vedica, se regaseste sub denumirea de Mahayuga. Un ciclu Mahayuga se compune din patru yuga, sau virste ale umanitatii. Aceste patru perioade nu sint egale. O serie de argumente pledeaza pentru ipoteza ca, incepind cu anul 1986, intensitatea activitatii cerului a depasit”pragul de latenta”, urmind si in prezent o crestere accelerata. Zona care contine acest centru este Sanctuarul principal al Kogayonului, deci “Muntele Sacru” al dacilor. Aflat in Bucegi, el se compune din 3 trepte supreme de initiere, la care se adauga alte 12, superioare, precum si numeroase trepte inferioare de “invatatura”, accesibile numai initiatilor. Teoria prezentata de Cristina Pinculescu la televiziune, radio si in presa a suscitat un viu interes, cercetatori de renume din intreaga lume aratindu-se interesati de “straniile fenomene” din muntii nostri.http://2012en.wordpress.com/2008/10/06/centrul-energetic-al-pamantului-se-afla-in-bucegi/
