luni, 1 august 2011

NOUA NOASTRĂ FIINŢARE ÎN UNIMEA CRISTICĂ

NOUA NOASTRĂ FIINŢARE ÎN UNIMEA CRISTICĂ

adică

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI în Colectivitate ca şi UNUL

în

România Inima Ocultă a Terrei

1.- Bine v-am regăsit Dragi Prieteni.

Este foarte Adevărat că Evenimentul BUCUREŞTI 28 Mai 2011 organizat de Colegii Nostrii Mihaela Palade(Iasi) şi Gabriel Ion(Bucureşti) inclusiv cu Susţinerea Particulară Genială(Inspirată Divin) oferită de Cornelia Infrim(Iasi), ne-a cam luat prin Surprindere pe Toţi la nivelul Conştienţei Stării de Veghe.

2.- De fapt, Măreţia acestui Eveniment i-a luat prin surprindere chiar şi pe organizatori, datorită Complexităţii Spirituale în care am fost angrenaţi cu toţii, unii angrenaţi prin participarea directă cu forma fizică, iar alţii participanţi doar la nivel de Spirit.

3.- La nivel personal am sesizat anticipat Măreţia acestui Eveniment Miracol şi indiferent cât aş fi dorit să Exprim în Cuvinte MegaEvenimentul MultiDimensional de la Bucureşti din data de 28 Mai 2011, nu am reuşit decât sa fac doar trei intervenţii spirituale publice, prin cele trei materiale deja cunoscute de voi:

4.- Prin Gestul Meu Publicistic, am profitat de Oportunitatea prin care Organizatorii mi-au permis să-i susţin de la distanţă în Felul meu Specific, situaţie în care am ALES ReTransmiterea de la Sinea Mea ÎNALTĂ către Voi, a unei SINTEZE a ENERGIILOR MIRACOL MultiDimensionale şi care au fost deja Atrase şi Funcţionează prin INTENŢIA Noastră pe Terra via România-Bucureşti 28 mai 2011.

5.- Dragi Prieteni, Evenimentul Magic MultiDimensional de la Bucureşti 28 Mai 2011 l-am materializat cu toţii într-o Miraculoasă ZI A UNIMII ÎN SPIRIT pe O LUCRARE ALE CĂREI DETALII NU LE VOM CUNOAŞTE ÎN TOATĂ COMPLEXITATEA lor DECÂT PESTE CÂŢIVA ANI.

6.- Acest Demers Colectiv Conştient, ne-a oferit TUTUROR oportunitatea de a Fiinţa şi a Funcţiona ca o VIABILĂ Familie CRISTICĂ Celestă aici pe solul Mamei Pământ, situaţie considerată o PREMIERĂ SPIRITUALĂ UNICAT şi de multe Milenii aşteptată în România(şi pe Terra), dar şi în Dimensinunile Superioare de Conştiinţă Celestă.

7.- Au existat cazuri în care în perioada pregătirii Marelui Eveniment, valoroşi Misionari (unii fiind şi Clarvăzători) Români au SIMŢIT în mod real IMINENŢA materializării unui Miracol Spiritual în România, dar ei nu au putut Conştientiza în starea de veghe la ce Eveniment se referă SIMŢIREA lor, decât în urma producerii lui şi prin consultarea lor directă cu unii dintre noi.

8.- Chiar dacă pentru acest Eveniment NOI TOŢI Participanţii am SIMTIT ANTICIPAT faptul că se va Materializa o ZI A UNIMII ÎN SPIRIT, au existat şi cazuri în care valoroşi Misionari Români nu au SIMŢIT sub nici o formă IMINENŢA PRODUCERII acestui Miracol Divin din Bucureşti 28 mai 2011.

9.- Miracolul MultiDimensional al ZILEI UNIMII ÎN SPIRIT cu Centrul în Bucureşti, a fost cea mai Grandioasă PROVOCARE ASCENSIONALĂ pentru acei Valoroşi Misionari Români care nu au SIMŢIT sub nici o formă IMINENŢA PRODUCERII acestui Miracol Divin.

10.- Şi cu toate că acei Valoroşi Misionari Români au Primit şi o INVITAŢIE SPIRITUALĂ SPECIALĂ de participare la acest Eveniment, ca o participare măcar la nivel de SPIRIT prin simpla lor INTENŢIE, în starea Conştienţei Starii lor de Veghe nu au ALES din Variate motive şi nu au SIMŢIT sub nici o formă IMINENŢA PRODUCERII acestui Miracol Divin al MARII UNIMI ÎN SPIRIT.

11.- Aceşti Valoroşi Misionari Români despre care vă vorbesc şi pe care eu îi numesc MARII ABSENŢI, cât şi restul populaţiei care ALEGE să se Manifeste în şi cu Lumina lui CRISTOS, pot în MOMENTUL DE ACUM să SUBSCRIE ACESTEI UNIMII A FAMILIEI CELESTE CRISTICE care este deja FUNCŢIONALĂ în ROMÂNIA.

12.- Importanţa unui astfel de Eveniment SPECIAL Colectiv şi MAGIC, ne-a fost Revelată Celest prin mai mulţi colegi Invăţători Cristici, iar în rândurile de mai jos aveţi spre lecturare şi Conştientizare două DARURI ALTRUISTE oferite de colegele noastre Cristice ANCA TODIRICĂ şi AURORA ŞUMCA.

13.- Anca Todirică din IAŞI ne spune:

Discuţia mea cu Sinele Suprem

-De ce simt că m-am născut din nou ?

Am mai trecut prin asta de 2 ori până acum.

Acum e a 3-a oară.

Mă refer la naşterea spirituala, nu fizică.

-Pentru că AŢI FOST BOTEZAŢI CU ENERGIA CRISTICĂ COLECTIVĂ dacă pot spune aşa.

Când eşti mic şi eşti botezat, primeşti în dar Duhul Sfânt.

Acea energie care să facă conexiunea între Tine şi Christ şi Creator.

Dar copilul nu o primeşte Conştient.

Tine de Evoluţia lui următoare, dacă işi va Conştientiza aceasta sau nu.

Dacă Conştientizează cândva mai târziu în viaţă legătura sa Sfânta cu Divinitatea, cu Christul interior şi Sursa, atunci el se naşte din nou în Spirit pentru că are o Conştiinţă Nouă.

Apoi, sunt momente multe în viaţă de Conştientizări, dar aceste Conştientizări sunt ca treptele unei scări.

Ele vin una după alta şi urci mai sus.

La un moment dat scara se lărgeşte, se extinde şi atunci, în acel moment se face o Conştientizare mult mai Măreaţă a UNIMII.

Asta s-a întâmplat la voi.

V-aţi născut din nou la Bucureşti, dar nu individual ci in grup, în Colectivitate ca şi UNUL.

De fapt ati fost Botezaţi cu Energia UNIMII şi prin voi Christul s-a nascut iar, dar la nivel Colectiv.

Această Energie a lui Cristos a fost tot timpul, dar era necesar momentul potrivit şi un Colectiv indeajuns de numeros şi de Luminat, pentru ca această Energie Cristică, Colectiva, a UNIMII să se manifeste, să se nască efectiv în voi aici pe Pământ la alt nivel decât a fost vreodată.

Toţi dintre voi aţi SIMŢIT această UNIME.

Aţi Conştientizat-o.

Aţi vorbit de multe ori despre ea, dar ca ceva ce nu aţi Trăit, Conştientizat.

Acum însă, aţi avut un AHA Colectiv.

Aţi avut o Conştientizare în grup la unison.

Aţi fost cu adevarat în UNUL.

Efectele acestei trăiri, acestei Conştientizări se vor vedea în fiecare clipă, le veţi SIMTI în voi şi veţi SIMTI efectiv această naştere în UNUL.

O veţi împărtăşi tuturor prin voi şi toţi se vor bucura de Naşterea Nouă în Energia lui UNUL.

-Mulţumesc şi vă mulţumesc şi vouă tuturor celor care aţi fost acolo şi care ne-aţi susţinut Energetic.

ANCA TODIRICĂ( Îţi mulţumim şi noi Dragă Anca pentru acest dar informaţional).

14.- Aurora Şumca din CONSTANŢA ne spune:

MESAJE DIVINE

Dragă Gicu.
Am ajuns la Bucureşti(în urma primirii Invitaţiei Spirituale Speciale) după multe peripeţii.

Aşezate pe zile, aş vrea să-ţi trimit câteva fragmente din Mesajele Celeste primite de mine atât înainte, cât şi dupa intâlnirea din 28 mai 2011.

Oricum cred că tu vei şti ce sens are la nivel de informare publică, ceea ce-ţi trimit eu acum.

26-05 -2011

Noi( Înţelepţii Cerului) spunem că e timpul să mergi la Bucureşti, chiar dacă tu Aurora vei dori să stai retrasă într-un colţ.

O să ţi se pară ca nu este ceea ce deja s-a spus(vezi în INVITAŢIA de mai sus), dar ai răbdare până la Armonizarea Energiilor.

Va fi o Baie de Lumină, Iubire, Culoare şi Bunăvoinţă Divină.

Starea de oboseală este de la aşezarile geomagnetice.

Sunt câmpuri nou create cu care va trebui să vă acomodaţi.

Deschide-ţi inima si Iubeşte totul ca la inceput!.....
Cazuri similare în ţară.

Ei(Grupul Spiritual) vor să se atingă punctul critic pentu Iluminare bruscă şi este o concentrare de Forţe Terestre, Astrale, Extraterestre, Luminice, fără precedent.
Se va vorbi multă vreme, în multe ţări, despre acest eveniment.

E o Lucrare de Lumină, umanitară, la care eşti chemată, dar cum am spus, nu forţa nimic căci şi în Spirit tot acolo e locul tău cum ai şi SIMŢIT...''

27-05-2011

Informaţii din Înalt, plasează ziua de mâine(adica 28 mai 2011) sub semnul clocotitor al ReNaşterii.

Fecioara(Principiul Feminin) este cea care aduce apa de izvor şi o da şi altor insetaţi.....

Pregăteşte-te să pleci la Bucureşti....

Să nu te îmbraci sclipitor ci Elegant şi discret.

Frumuseţea nu are nevoie de multe podoabe căci ea însăţi străluceşte....

Totul e o imagine palidă a Strălucirii Adevărate care se va manifesta acolo.

Cei care văd(Clarvizionar MultiDimensional) vor fi uluiti.

Nu te uita la hainele lor ci la ochii lor şi la zâmbetul lor Luminat din interior şi de sus....''

28-05-2011

S-au activat Cristalele din Sala de Smarald.


30-05-2011

Câmpuri, benzi multicolore de mare Strălucire şi Beneficitate au venit şi vin peste tine şi peste Toţi cei prezenţi la Adunare.

Fiinţe Extraterestre s-au bucurat căci au văzut Liderii lor Pamanteşti, printre voi, cum se adună.

A fost Adunarea de recunoaştere, de Accesare a Misiunii Personale pentru perioada următoare(Accesare Spirituală şi Materială, căci totul se va desfăşura concret, fizic, palpabil).

S-au Activat zone ale destinului vostru comun, s-au Activat Centrii Cunoaşterii Active din România, iar la nivel Internaţional, aţi fost recunoscuţi ca Maeştrii ai Luminii.

Nu au fost prezente(în sală) forte întunecate, dar au fost: Maeştrii ai Luminii cu Rol de Arhangheli (Albi), Botezători Divini în şi cu Energia Nouă şi Mântuitori Cristici.

În rest, Observatori şi Fiinţe Extraterestre în corp uman din curiozitate, dar nu venite ca o agresiune.

S-a încercat spargerea barierei de protecţie(create de Entităţile de Lumină Divină) prin unii din Maeştrii prezenţi, căci unii erau nedecişi în faţa unor alegeri(propuneri de la serviciile de profil) care li s-au făcut cu putin timp înainte, sau pur şi simplu pentru o proba de putere....(dar nu au reuşit).

Protecţia a fost perfectă în timpul desfăşurării evenimentului şi nu a venit nimeni neinvitat.

Agresiunea a venit abia dupa aceea şi fiecare a avut duminică dimineaţa o stare de oboseală, dureri de cap şi nervozitate.

S-au folosit aparate(de către serviciile speciale) ca să poată fi descifrate mesajele, care acum sunt în interiorul vostru.

Au vrut să vă citească Programele Activate şi către ce vor duce ele, adică spre ce consecinţe practice în perioada imediat următoare. .......................................................................................

A fost o Sărbatoare Foarte Înaltă şi Energia eliberată de voi prin Amprenta Genetică Personală, a fost Ancorată în Cer şi pe Pămănt.

În locul acela este o Coloană de Lumină şi a rămas exact aşa.

Va fi văzută secole de aici înainte.

Sufletul Românesc Comun(Colectiv) şi-a luat drepturile în primire.

Iubirea şi Recunoştinţa noastră sunt fară margini faţă de voi, care aţi fost acolo(în fizic şi în Spirit).

Mulţumim Înţelepţilor Divini.
Aurora Şumca( Îţi mulţumim şi noi Dragă Aurora pentru acest dar informaţional).

15.- ATENŢIE:

Ceea ce vă voi scrie în rândurile de mai jos în acest paragraf nr.15, poate părea Surprinzător pentru unii dintre voi Dragi Colegi Cristici.

Dar prin Invitaţia Spirituală Specială oferită în baza Iubirii Necondiţionate, cât şi pe baza Binelui Cel Mai Înalt al Tuturor fără Discriminare, au fost chemaţi la această întâlnire Spirituală inclusiv membrii tuturor serviciilor speciale de profil(inclusiv Altruistul şi Patrioticul Departamentul Zero al lui RADU CINAMAR).

Iar modul în care ei au înţeles să-şi onoreze participarea prin Agresiune(nu toate serviciile) ulterioară evenimentului cu aparatura din dotare, le revine ca Responsabilitate Totală pe baza Legii Cauzei şi a Efectului.

Iubirea Necondiţionată se adresează tuturor în mod egal fără excepţie, iar Responsabilitatea răspunsului oferit Iubirii Necondiţionate revine fiecăruia în parte, după Alegerea lui Intenţionată şi Manifestată.

De asemenea, trebuie reţinut faptul că nu există şi nici nu poate exista pe Terra un Aparat de Citit Programe Particulare Lăuntrice Misionarilor Cristici Evoluaţi, mai Bun decât însăşi Conştiinţa Unificată Cristic a Specialistului din serviciile speciale, susţinută de corpul fizic în ascensiune al specialistului, tot aşa cum şi Programele Particulare Misionare pe care le doreşte specialistul accesate, sosesc de la zi la zi ascensionate.

Totodată îndeplinirea Personală(a oricui) a CONDIŢIEI Concomitenţei Corp Fizic Ascensionat plus Conştiinţă Ascensionată, predetermină accesarea şi utilizarea EMPATIEI CRISTICE 5D.

Şi prin EMPATIA personală a Specialistului(şi a oricui) direcţionată pe acelaşi palier Dimensional de cercetare cu a Subiectului, sau de pe un palier superior dimensional de cercetare asupra Subiectului, utilizatorul Empatiei poate foarte uşor accesa (descifra, înţelege ca SIMŢIRE) într-un mod exclusiv neinvaziv şi fără agresiune, orice Program Celest Multidimensional Activ al oricărui OM LUMINAT INTERIOR DE LUMINA LUI CRISTOS.

16.- Adevărata zi de ÎNĂLŢARE a DOMNULUI în Colectivitate ca şi UNUL, este ziua de 28 mai 2011.

- Această zi a Înălţării DOMNULUI în COLECTIVITATE ca şi UNUL , este acum deja un PRECEDENT, ÎNĂLŢARE SIMŢITĂ prin EMPATIA personală a participanţilor în mod diferit:

- Unii dintre noi au SIMŢIT acest Mare Adevăr Înainte de 28 Mai 2011;

- alţii au SIMŢIT acest Mare Adevăr chiar în timpul materializării Evenimentului;

- iar alţii au SIMŢIT acest Mare Adevăr după materializarea Evenimentului.

17.- Adevăraţii EROI Divini ai ÎNĂLŢĂRII Noii Civilizaţii , suntem Toţi Lucrătorii în Lumină ai Terrei, pe Energia cărora noi Grupul Spiritual România am INTENŢIONAT şi am Participat la modul fizic dar şi în Spirit la Materializarea acestei Mari Zi a Unimii Colective în Spirit de la Bucureşti;

18.- în acest context, Noi cei din Grupul Spiritual România prin exemplul demersului nostru Misionar Colectiv în Lumina Principiului Cristic, am pus în manifestare, de fapt mai corect spus am iniţiat acea parte din Profeţia Înţeleptului Indian Sundar Singh în care se spune:

ROMÂNIA devenind în cele din urmă Graţie Spiritualizării ei exemplare un veritabil Focar Spiritual, iar BUCUREŞTIUL se va Transforma într-un Centru Esenţial al acestui Focar.

19.- După cum sesizaţi Dragi Colegi ai UNIMII CRISTICE, acţiunea noastră nu a fost materializată întâmplător în oraşul Bucureşti la data de 28 mai 2011.

În altă ordine de idei, vă rog să nu picaţi în capcana înţelegerii limitate conform căreia numai oraşul Bucureşti ar beneficia de statutul de FOCAR SPIRITUAL, deoarece tot Iluminatul indian Sundar Singh ne spunea şi faptul că:

TOATE LOCURILE SACRE din această ţară,

vor deveni FOCARE TRANSFIGURATOARE DE ILUMINARE

şi DESCOPERIRE al ADEVĂRULUI DIVIN.

20.- Dragi colegi(inclusiv cei din serviciile speciale Româneşti şi Străine) ai Luminii Cristice, trebuie să reţinem faptul că anumite aspecte Profetice de detaliu(analitice) prezentate iniţial de Înţeleptul Cristic Sundar Singh, nu se vor mai manifesta niciodată şi asta deoarece am ales cu toţii o altfel de CALE de manifestare mult mai accelerată şi mult mai Luminoasă(Înţeleaptă).

21.- Cu toate aceste Modificări Profetice de detaliu, vor apare din mers alte detalii ale Manifestării Miracolului Cristic Românesc, în contextul în care Esenţialul Profeţiei lui Sundar Singh despre România a rămas bătut în cuie; în acest Context, Criticii Profeţiei Iluminatului Sundar Singh despre România vor fi total dezamagiţi.

22.- Iar manifestarea noastră(în corp fizic sau în Spirit) de la Bucureşti, în care am fost Botezaţi cu Energia UNIMII şi prin Noi Christul s-a nascut iar, dar la nivel Colectiv, este de fapt o confirmare faptică a acestei Profeţii pe care Ilustrul Sundar Singh ne-a lăsat-o ca moştenire, ca ghidare, ca încurajare şi ca ÎNPUTERNICIRE.

23.- Acum Dragi Colegi, poate că unii dintre voi încă nu SIMŢIŢI în INIMA VOASTRĂ şi poate că voi încă nu vă Simţiţi Interconectaţi, deci integraţi în Noua Realitate Profetică de natură Cristică a României şi a Locuitorilor ei care au subscris acestui Miraculos demers.

24.- Iar Reticenţa voastră de a Accepta Noua Realitate Profetică Misionară Românescă este legată de neînţelegerea la nivel de spirit a Modestiei, a Toleranţei şi a Simplităţii atât a locuitorilor României , cât şi al Spaţiului Românesc Ramanic.

25.- Şi în acest caz pentru voi cei Reticenţi, mă simt îndreptăţit să vă sugerez să cercetaţi şi să vă documentaţi spiritual, deoarece deja din anul 2005 de când eu şi Floare Bândariu din Timişoara v-am scris negru pe alb cu asumare de răspundere Adevărul Divin conform căruia ROMÂNIA ESTE INIMA OCULTĂ A TERREI, iată că în ultimii ani au venit(şi vor mai veni) pe meleagurile noastre Maeştrii Cristici atât din Orient cât şi din Occident şi care au confirmat că România este Chakra ANAHATA(Inima) a Terrei.

26.- Deja aceşti Maeştrii Cristici au împlinit în conformitate cu SINCRONICITATEA DIVINĂ atât la noi în România, cât şi în ţările lor, următorul mesaj din Profeţia lui Sundar Singh despre România şi noi locuitorii României:

Purtătorii de DUH SFÂNT şi MARII ILUMINAŢI din anumite puncte ale Globului Pământesc, vor mărturisi la rândul lor Realitatea Adevărului propovăduit de poporul ROMÂN, Reconfirmându-l cu toată Puterea.

27.- În acest Context Manifestarea Iubirii Necondiţionate a Cristului Individual(Noul Mesia, Marele Avatar, Trimisul) dar şi a Cristului Colectiv Concomitent, trebuie să pornească peste toată Terra de aici de la noi din România, iar evenimentul din Bucureşti din 28 mai 2011 a dat startul acestei noi manifestări care se va materializa etapă cu etapă în ordinea crescătoare a Energiilor (Înţelepciunilor) Ascensionale sosite şi Încorporate de noi şi Conştiinţa Noastră.

28.- Şi tot în acest context, vestita ,,Mămăligă Românască,, cu care eram asemuiţi, deja este metamorfozată şi Îmbibată cu radiaţia Aurie a Iubirii Noastre Necondiţionate, care ne califică în a fi asemuiţi din nou, dar de această dată cu Calitatea de EROI DIVINI ai UNIMII care am permis naşterea Principiului Cristic în Colectiv pe baza Legii lui UNUL, ca şi FIII ai LUI UNUL.

29.- Iar ca EROI DIVINI ai UNIMII în Continuă Expansiune de Conştiinţă şi de Manifestare, schimbăm total vechile paradigme Sipirituale ale Conştiinţei de Masă 3D şi ulterior 4D, prin însăşi Noul Nostru Statut Îmbogăţit de Noiile Energii Expansionale primite în DAR pe frecvenţe din ce în ce mai Înalte de la ESENŢA nostră DIVINĂ UNUL.

30.- Templele Vii ale lui DUMNEZEU în cadrul Noilor Manifestări Spirituale sunt chiar Corpurile Fizice ale acestor EROI DIVINI ai Unimii Cristice, iar Bisericile cu Zidurile lor de piatră sunt Moarte şi nu mai ajută cu nimic Conştiinţa umană 5D.

31.- Sfinţii pictaţi pe biserici sunt morţi, iar Noi suntem SFINŢII Vii ai Unimii Cristice care am ÎNĂLŢAT Creatorul în Lăuntrul Inimiilor noastre dar şi în Colectivitate ca şi UNUL;

32.- Îngerii pictaţi pe biserici sunt morţi, iar Noi suntem Îngerii Vii ai Unimii Cristice care am ÎNĂLŢAT Creatorul în Lăuntrul Inimiilor noastre dar şi în Colectivitate ca şi UNUL;

33.- ARHANGHELII pictaţi pe biserici sunt morţi, iar Noi suntem ARHANGHELII Vii ai Unimii Cristice care am ÎNĂLŢAT Creatorul în Lăuntrul Inimiilor noastre dar şi în Colectivitate ca şi UNUL;

34.- IOAN Botezătorul pictat pe biserici este mort, iar Noi suntem Noii BOTEZĂTORI DIVINI Vii ai Unimii Cristice în şi cu ENERGIA NOUĂ care am ÎNĂLŢAT Creatorul în Lăuntrul Inimiilor noastre dar şi în Colectivitate ca şi UNUL;

35.- Altarele Vii ale lui Dumnezeu sunt chiar Inimile Fizice ale acestor EROI DIVINI ai Unimii Cristice, unde STRĂLUCEŞTE Iubirea Necondiţionată pentru Binele Cel mai Înalt al Tuturor.

36.- Şi din aceste ALTARE VII ale lui DUMNEZEU aflate în INIMILE FIZICE ale tuturor EROILOR DIVINI ai Unimii Cristice, izvorăşte deja acum în sfere radiante MultiDimensionale spre manifestare, PRINCIPIUL FEMININ identic cu al FECIOAREI MARIA, concomitent cu ATRIBUTELE şi POTENŢIALELE CRISTICE identice ale Învăţătorului Nostru IISUS CRISTOS(LORD SANANDA).

37.- În acest context al ADEVĂRURILOR DIVINE precizate mai sus, mi s-a permis să văd ca Simbol al României tricolorul flurând deasupra oraşului Bucureşti, în timp ce Arhanghelul Gabriel rostea întregii umanităţi Terestre Cuvântul Viu, Chemarea Vie a Creatorului.

Cu toate că era o acalmie totală fără nici o adiere de vânt fizic, tricolorul Românesc flutura în Briza Suprasensibilă a Noii Energii a Unimii Cristice Născută la Bucureşti in 28 mai 2011.

38.-Mi s-a permis apoi să văd pe Arhanghelul Gabriel Cântând deasupra oraşului Bucureşti Bucuria Noii Manifestări a Eroilor Divini ai Unimii Cristice, şi am SIMŢIT cum această Cântare Chema întreaga Umanitate Terestră să subscrie la Miracolul Unimii Colective în Conştiinţă de la Bucureşti.

Cu toate că acesată Chemare Melodică Divină era adresată tuturor Umanilor Tereştrii, un ton radiant particular a Noii Partituri Divine exprimată de Arhanghelul Gabriel, invita cu prioritate populaţiile vorbitoare de limba engleză(SUA, CANADA, MAREA BRITANIE, AUSTRALIA), să se ARMONIZEZE prin FAPTE de Iubire Necondiţionată la Noua Energie a Unimii Cristice Născută la Bucureşti.

39.- Fructele Manifestării Iubirii Necondiţionate în Lumina Noilor Energii ale Unimii Cristice Născute la Bucureşti, vor începe a fi culese, deci savurate ca Împlinire Misionară, chiar din luna Iunie 2011, de către Eroii Divini ai Unimii Cristice în rosturi Misionare aferente Maeştrilor Luminii cu Rol de Arhangheli (Albi), Botezătorilor Divini în şi cu Energia Nouă şi Mântuitorilor Cristici.

Fiecăruia după Misiunea Personală ca Program Radiant de Lumină şi Iubire Cristică Materializată.

40.- Dragi Colegi ai Unimii Cristice, în mod complementar pentru susţinerea expansiunii voastre de Conştiinţă, acum este momentul să vă expun trei perspective informaţionale referitoare la anumite Înţelegeri extrase din mesajele celeste deja pezentate mai sus sub forma următoarelor două fraze :

În locul acela este o Coloană de Lumină şi a rămas exact aşa.

Va fi văzută secole de aici înainte.

41.- Chiar cu o săptămână înainte de materializarea marelui Eveniment al Unimii Cristice în Energia şi Esenţa lui UNUL din data de 28 mai 2011 de la Bucureşti, amplasarea Coloanei de Lumină a născut o mică polemică altruistă între mine care o voiam amplasată peste zona fizică Legislativă a Bucureştiului şi Cornelia Ifrim din Iaşi care o voia amplasată chiar în locul(sala şi Clădirea) unde se desfăşura evenimentul.

42.- Fiindcă eu şi colega noastră Cornelia nu am ajuns la o soluţie asupra locului unde prin INTENŢIE Coloana de Lumină treabuia amplasată, am suspendat discţia pentru viitor.

Şi cum acest viitor a sosit, este timpul să adăugăm câteva informaţii noi despre această Coloană de Lumină care uneşte Marele Soare Central prin Intermediul spaţiului fizic şi energetic al ţării noastre de Inima Cristalină a Mamei Pământ.

43.- Prima perspectivă a Coloanei de Lumină Clarvăzătorii o pot vizualiza chiar pe locul(sala şi Clădirea) unde s-a desfăşurat Evenimentul Unimii Colective Cristice în Energia şi Esenţa lui UNUL.

Tot Clarvizionar, se observă faptul că această Coloană de Lumină a dispărut din acel loc la scurt timp după eveniment, ea nemaifiind încărcată de energia actorilor participanţi în fizic şi în spirit după încheierea evenimentului.

Dar de fapt, această Coloană de Lumină nu a dispărut decât dintr-un plan al percepţiei clarvizionare mai joase şi se poate regăsi tot clarvizionar, dar pe un plan dimensional mult mai înalt, sub formă de Hologramă Spirituală UNICAT sigilată ca Model Cristic Experimentat, în cele mai Înalte planuri Dimensionale ale Divinului Creator.

În cadrul acestei perspective, evenimentul Miracol fiind Îndeplinit, Înţeleptul ADAMUS ne recomandă să nu consumăm nici un fel de Energie pentru a cerceta acest fenomen, fiindcă este o experienţă Colectiv terestră de nuanţă Cristică materializată de noi în calitate de Învăţători Cristici ai Creaţiei, experiment deja depăşit de noi şi retras în cele mai Înalte planuri Dimensionale ale Divinului Creator, cu punerea lui la dispoziţie spre studiu şi documentare a altor Spirite Divine interesate de Noutatea Absolută al Miracolului Împlinit de Creator prin Noi la Bucureşti.

Totodată, aşa cum vă spuneam într-un alt material prezentat public anterior Zilei Unimii în Spirit de la Bucureşti din data de 28 mai 2011, Amprenta(Semnătura) Spirituală a tuturor participanţilor se regăseşte nu numai în Marea Lucrare a Naşterii Cristului la nivel Colectiv, ci se mai regăseşte înscrisă cu litere de Foc Divin chiar şi pe această Coloană de Lumină retrasă şi sigilată în cele mai Înalte planuri Dimensionale ale Divinului Creator.

44.- A doua perspectivă a Coloanei de Lumină, clarvăzătorii o pot vizualiza în alt loc al oraşului Bucureşti, prin translatare de la locul fizic(sala şi clădirea) al Evenimentul Unimii Colective Cristice în Energia şi Esenţa lui UNUL, exact deasupra CASEI POPOARELOR unde este forumul Legislativ Românesc încă 3D.

Aici deasupra CASEI POPOARELOR, Clarvăzătorii pot constata în acest început de iunie 2011, faptul că această Coloană de Lumină este întreruptă şi nu funcţionează conform scopului pentru care a fost matertializată.

Această întrerupere a funcţionării Coloanei de Lumină, se datorează Oamenilor Conştienţi sau Inconştienţi de Energia Personală Veche 3D, cu care opereză în CASA POPOARELOR(şi aiurea) cât şi a aparaturii speciale existente pe care o utilizeauză pentru menţinerea vechii energii legislative 3D.

Mesajul Celest cu privire la această Coloană de Lumină aflată deasupra CASEI POPOARELER şi întreruptă Conştient sau Inconştient în acest început de iunie 2011, ne oferă soluţia funcţionării corecte, complete şi la intensităţi miraculoase, prin însăşi IMINENTA INTERVENŢIE în viitorul apropiat al FIINŢĂRII FIINŢEI DIVINE INDIVIDULAE şi COLECTIVE concomitent, Fiinţare cunoscută de Noi ca fiind PRINCIPIUL CRISTIC a IUBIRII NECONDIŢIONATE, ce nu are oponent în Creaţie.

În cazul FUNCŢIONĂRII în parametrii IDEALI al acestei Coloane de Lumină aflate deasupra CASEI POPOARELOR din Bucureşti, fiecare dintre noi Dragi Colegi de Ascensiune poate participa chiar acum prin SUBSCRIERE CA INTENŢIE LIBER ALEASĂ CU PROPRIA-I IUBIRE NECONDIŢIONATĂ.

Şi dacă aţi Subscris prin INTEŢIE chiar acum, voi Dragi Colegi de Ascensiune aţi pus şi pe această Coloană de Lumină aflată deasupra CASEI POPOARELOR Amprenta(Semnătura) Spiritului Vostru ca o firească manifestare de Co-Creare Individuală dar şi Colectivă Unificată Cristic sub semnul Iubirii Necondiţionate.

Totodată, este ideal să Conştientizati faptul că prin Amprentarea(Semnătura) noastră Spirituală a acestei Coloane de Lumină care nu va mai rămâne mult timp întreruptă, vom interconecta CASA POPOARELOR(Palatul Parlamentului) din Bucureşti cu CASA POPOARELOR CELESTE Multi-Dimensionale, şi vom accelera materializarea Programelor Cristice COLECTIV TERESTRE,adică :

Noua Energie a ÎNĂLŢĂRII DOMNULUI(CRISTULUI) în COLECTIVITATE ca şi UNUL, soseşte pe un drum în spirală de ACASA, unde ESTE CASA POPOARELOR CELESTE MultiDimensionale.

De Noua Energie a ÎNĂLŢĂRII beneficiază toată planeta, pentru că ACUM am sărit un prag cu toţii şi momentul acesta produce o evoluţie a tuturor.
Inclusiv prin această Accelerată Interconectare dintre CASA POPOARELOR din Bucureşti şi CASA POPOARELOR CELESTE MultiDimensionale, cu toţii ne vom Simţi Extinşi, Expansionali, vom recepţiona întotdeauna la simpla noastră INTENŢIE un semn al infinitului - pe verticală- între noi oriunde am fi pe Terra şi CASA POPOARELOR CELESTE pe toată axa MultiDimensională
(Mesageri :Anca Todirică, Laura Macovei, Daniil Gaucan şi Cornelia Ifrim-toţi din Iaşi).

45.- A treia perspectivă a Coloanei de Lumină, atât clarvăzătorii cât şi cei care încă nu au clarviziunea activată, o pot vizualiza, sau o pot Accepta, sau o pot SIMŢI EMPATIC de o mărime grandioasă ale cărei margini exterioare se pliază perfect pe conturul exterior al Chakrei Anahata(Inima) a Mamei Terra şi al cărui nucleu central este fixat INCONTESTABIL pe spaţiul fizic şi subtil al ROMÂNIEI RAMANICE.

Şi cum în scrierile mele mai vechi vă spuneam faptul că România Ramanică în calitate de Spaţiu de Lumină Primordial avea(are) o suprafată ce depăşeşte graniţele actualei Românii, acum vă invit Dragi Colegi să adăugaţi la România mari zone teritoriale din Marea Neagră, din Bulgaria, din Serbia, din Ungaria, din Ucraina şi toată Republica Moldova şi veţi avea imaginea aproximativ exactă a Chakrei Anahata(Inima) a Mamei Terra.

Pe această Coloană de Lumină Gigantică ce vine deja de la Marele Soare Central şi coboară în ANAHATA(Inima) Mamei Terra prin Spaţiul fizic al României şi al ţărilor vecine, puteţi chiar în acest moment Dragi Prieteni, să adăugaţi prin INTENŢIE DARUL VOSTRU de Iubire Necondiţionată şi astfel, Amprenta(Semnătura) Spiritului Vostru ca o firească manifestare de Co-Creare Individuală dar şi Colectivă Unificată Cristic, se va înscrie în mod automat şi INSTANTANEU cu litere de Foc Divin pe această Coloană de Lumină a lui UNUL.

46.-Dragi Colegi, toate aceste trei perspective expuse mai sus formează la nivel de Conştiinţă de fapt trei Coloane de Lumină în UNA, şi această Coloană de Lumină UNA aparţine lui UNUL şi ea Va fi văzută secole de aici înainte.

Totodată, această Coloană de Lumină UNA, UNICĂ pe Terra şi care aparţine lui UNUL, devine ceea ce se poate denumi în extens-o ANAHATA, sau INIMA, sau CENTRUL DIVIN SUPREM al Terrei, despre care Înţeleptul Cristic Sundar Singh ne spunea cândva:

CENTRUL DIVIN SUPREM - ROMÂNIA

ÎN ACEST LOC UNIC DE PE ÎNTREGUL PĂMÎNT vor putea fi văzuţi Mari Iluminaţi şi Înţelepţi, care în anumite momente se vor materializa, putând fi văzuţi comunicând prin viu grai cu oamenii de pe Pământ, dornici să afle Tainele Dumnezeieşti ale Spiritului.

Minunile fără număr ce se vor face în această ţară şi Tainele ce se vor descoperi în acele locuri(ROMÂNEŞTI) în vremurile ce vor veni, vor face ca popoarele lumii să cerceteze pline de dăruire Misterele DUMNEZEIEŞTI.

În ROMÂNIA, DUMNEZEU va face cu putinţă Apariţia unor Mari Miracole pentru cei aleşi să-l descopere, iar necredincioşii să se întoarcă la Credinţă cât mai repede.

47.- Dragi Colegi de Ascensiune, în contextul ÎNĂLŢĂTRII DOMNULUI(CRISTULUI) în COLECTIVITATE ca şi UNUL prin evenimentul de la Bucureşti din data de 28 mai 2011, noi toţi participanţii(inclusiv subscrierile ulterioare) am devenit ADEVĂRATUL DEPARTAMENT ZERO, un DEPARTAMENT SPIRITUAL 100% de factură CRISTICĂ.

48.- Prima parte a Obiectivului NOULUI DEPARTAMENT(ZERO) CRISTIC a fost realizat, adică:

VOI AŢI VENIT AICI ÎN ACEST SPAŢIU CA O CONŞTIINŢĂ CRISTICĂ DE GRUP. ACEASTA A FOST MISIUNEA VOASTRĂ: SĂ ANCORAŢI AICI PE PĂMÂNT ENERGIA DE ACASĂ ŞI SĂ O RADIAŢI INAPOI ACASĂ - PRIN IUBIRE NECONDIŢIONATĂ.
Ceea ce aţi făcut voi acum la Bucureşti, s-a făcut pentru prima data în Creaţie; dar nu aţi fost numai voi, am fost şi noi, toţi împreună.

Voi, aţi plecat pe Pământ unde este mai greu...şi abia acum noi respirăm uşuraţi: VOI AŢI PRIMIT BOTEZUL FOCULUI COSMIC!(Mesageri :Anca Todirică, Laura Macovei, Daniil Gaucan şi Cornelia Ifrim-toţi din Iaşi).

49.- A Doua parte a Obiectivului NOULUI NOSTRU DEPARTAMENT(ZERO) CRISTIC este: IMPLICAREA MISIONARĂ INDIVIDUALĂ şi COLECTIVĂ în Materializarea PROGRAMELOR CRISTICE LĂUNTRICE aferente ÎNVĂŢĂTORILOR CRISTICI cu rol de Arhangheli Albi, Botezători în şi cu Energia Nouă şi Mântuitori Cristici (Mesageri :Anca Todirică, Laura Macovei, Daniil Gaucan şi Cornelia Ifrim-toţi din Iaşi).


50.

Prin

NOUA NOASTRĂ FIINŢARE ÎN UNIMEA CRISTICĂ,

adică

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI în Colectivitate ca şi UNUL

în

România Inima Ocultă a Terrei

pentru Toată Terra,

Creatorul ne-a dat planeta nouă, în RESPONSABILITATE TOTALĂ!
NOI SUNTEM, TOŢI, NOUA GARDĂ ÎN LUMINĂ!

Din acest moment tot ceea ce împărtăşim între noi şi expandăm, se va face în UNUL,

iar Creatorul va primi experienţa la nivel colectiv,

noi Conştientizând Creatorul ca pe un ÎNTREG!

(Mesageri :Anca Todirică, Laura Macovei, Daniil Gaucan şi Cornelia Ifrim-toţi din Iaşi).

Cu Toţii suntem UNUL.

Îmbrăţişări Celeste Tuturor.

Gicu Dan- Sântana de Arad – la 10 Iunie 2011



Dati clic pe poza si se mareste




miercuri, 15 iunie 2011

Sarbatoarea de la Seuca - 17 Iunie 2011


















.
Relatari de la Sarbatoarea de la Seuca si mai multe poze gasiti aici ... http://www.nicoletapasat.ro/?page_id=874








Invit toti iubitorii de lumina , ca vineri 17 iunie 2011 ora 17 , sa se conecteze cu sarbatoarea din Seuca, inchinata Sfintei Fecioare Maria, mama noastra spirituala !

Cei care nu ajungeti fizic in Seuca, la ora 17 spuneti in gand : Tatal Nostru, Bucura-te Marie si emiteti lumina si iubire pentru tara si intregul pamant.

Maica Sfinta ne-a transmis ca de fiecare dintre noi depinde eliberarea si inaltarea noastra spirituala si putem reusi aceasta prin rugaciune si emisii de lumina si iubire.

(amanunte despre aparitiile Fecioarei Maria la Seuca am scris pe site-ul : http://www.nicoletapasat.ro/)


Nicoleta Pasat

luni, 15 noiembrie 2010

Curcubeul care sta de trei zile pe cerul Petrosaniului


Un fenomen cel puţin ciudat este întâlnit în Valea Jiului încă de luni dimineaţa, după ce, odată cu venirea ploilor, un curcubeu s-a arcuit peste cerul localităţii.

Are capătul de formare în vârful Parângului şi se termină dincolo graniţa Petroşaniului, ca o cupolă care îmbrăţişează localitatea. Îşi face apariţia aproape în acelaşi loc, parcă special ales, deoarece este vizibil din toate colţurile oraşului. Explozia de culoare rămâne perioade foarte lungi de timp în văzduh, iar când dispare, o face doar pentru câteva clipe, încât ai spune că îi obligă pe oameni să se uite spre cer. Ceea ce şi fac!
Acest curcubeu, numit şi „supranumerar”, în apariţiile sale, de multe ori, mai include unul mai puţin conturat. Este un fenomen rar şi misterios, încât nu a putut fi explicat pe deplin de oamenii de ştiinţă. Bătrânii îşi spun legendele şi cred că este un semn bun, că Dumnezeu se uită din cer la oameni şi că este semn de pace. „Vine după vijelie tot timpul, nu? Este semn bun. Şi Vechiul Testament spune că Dumnezeu a trimis ca semn un curcubeu Noe, să-i spună că potopul s-a terminat. Moşii ne povesteau că mai apare când se deschid uşile Raiului, pentru ca sufletele bune să ajungă în cer”, spun vârstnicii. Tinerii sunt mai pragmatici şi cred că este doar un fenomen meteorologic, un spectacol de culoare care atrage privirile.
Şi totuşi, curcubeul este sâmburele multor legende, aproape că nu există cultură de pe glob care să nu aibă o poveste despre el. Germanicii cred că este calea sufletelor, japonezii îl văd ca un pod plutitor al cerului, iar o legendă poloneză spune că îngerii lasă aur la capetele curcubeului. Dar nimeni nu a ajuns vreodată la capătul lui, pentru că, pe măsură ce te apropii de el, acesta se depărtează. (M. Gânju)

11 noiembrie 2010
Sursa: mesagerulhunedorean.ro
Un curcubeu sta de trei zile pe cer, la Petrosani

marți, 27 iulie 2010

Legile lui Zamolxe (Remer Ra)


Legile lui Zamolxe



1. Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiintează toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mâinile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicăieri si peste tot estemijlocul Său, iar chipul Său este lumina. Nimic nu este făptuit fără de lumină si tot ce vine din lumină prinde viată si ia făptură.

2. Precum fulgerul aduce lumina si din lumină tunetul si focul ce se revarsă , asa este si gândul omului, el trece în vorba omului si apoi în fapta sa. Deci, ia aminte la asta, căci până la focul ce arde trebuie să fie o lumină si un tunet. Lumina omului este gândul său si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvânt, iar vointa omului aprinde focul prin care se făptuiesc toate cele ce sunt în jurul său.

3. Fii ca muntele cel semet si ridică a ta lumină mai presus de cele ce te înconjoară. Nu uita ca aceiasi pasi îi faci în vârful muntelui ca si în josul său, acelasi aer este sus ca si jos, la fel creste copacul în vârf de munte ca si în josul său, la fel luminează soarele piscul cel semet ca si pamântul cel neted.

4. Fii cumpătat ca pământul si nu vei duce lipsă de nimic. Creanga prea plină de rod este mai repede frântă de vânt, sământa prea adâncă nu răzbate si prea multă apă îi stinge suflarea.

5. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt, cu atât rădăcinile sale sunt mai adânci în pământ, căci din pământ îsi trage tăria, nu uita asta. Cu cât te ridici mai mult, cu atât trebuie să cobori mai mult, căci măsura ridicării este aceeasi cu măsura coborârii.

6. Puterea omului începe cu vorba nerostită, ea este asemeni semintei care încolteste, nici nu se vede când prinde suflare de viată. Lumina semintei este cea care o ridică, pământul este cel ce-i dă hrana, apa îi dă vigoarea, iar răbdarea o îmbracă cu tărie.

7. Priveste râul si ia aminte la învătătura sa. La început este doar un firicel de apă, dar creste tot mai mare, căci vine de la ce este mai mare, si lucrurile asa trebuiesc împlinite, prin firea lor. Asemenea este si gândul cel bun si drept rânduit, el îsi face loc printre pietre si stânci, nutine seama de nimic, îsi urmează drumul si nimic nu-i stă în cale. Apă cu apă se adună, iar împreună puterea este si mai mare.

8. Ia seama de taina aceasta si nu o uita, acel firicel de apă stie unde va ajunge, căci una este cu pământul si toate cele ce-i vin în cale nu îl pot opri până la sfârsit. Astfel să iei seama la gândul tău unde trebuie să ajungă si vei vedea că nimic nu stă în calea sa . Să-ti fie gândul limpede până la sfârsit; multe se vor ivi în calea sa, căci firea lucrurilor din jur este miscătoare asemeni apelor. Apă cu apă se întâlnesc, pământ cu pământ si munte cu munte.

9. Ia seama la gândul cel rău, fereste-te de el ca de fulger, lasă-l să se ducă precum a venit, căci te-ndeamnă la lucruri nefiresti. Fereste-te de vorbele desarte si de neadevăr; sunt ca pulberea câmpului ce-ti acoperă ochii, ca plasa păianjenului pentru mintea si sufletul tău. Elete îndeamnă la trufie, înselăciune, hotie si vărsare de sânge, iar roadele lor sunt rusinea, neputinta, sărăcia, boala, amărăciunea si moartea.

10. Nu judeca oamenii după greutatea lor, după puterea lor, după averea lor, după frumusetea lor sau după râvna lor, căci si unul si altul a lăsat din ceva pentru a creste în altceva. Cel bogat este sărac în liniste, cel tare este slab pentru altul si cel slab are tăria lui ascunsă. Cum firea lucrurilor este miscătoare, asemeni este si omul. Ce dă valoare unei unelte, trebuinta sau frumusetea ? Duce un om mai mult decât boul ? E mai bogat vreunul ca pământul ? Doar cunoasterea si întelepciunea îl ridică pe om peste dobitoace. Si degeaba ai cunoastere dacă ea nu este lămurită de vreme.

11. Fierul înrosit a fost rece si se va răci iarăsi; vasul a fost pământ si va fi iarăsi pământ; pământul ce-a fost sterp acum este pământ roditor si se va stârpi iarăsi peste vremi. Râvna omului face schimbătoare toate acestea. Dar râvna îi întoarce bucuria în tristete si linistea în neliniste. Fierul si focul ajută omul, dar îl si vatămă. Si aceeasi râvnă îl îndeamnă a merge pe cărări nestiute si nebătute de ceilalti dinaintea lui. Tot râvna îl îndeamnă la strângere de averi, la mărirea puterii si a se măsura cu altii. Fereste-te de a te măsura cu altul, căci trufia de aici se naste; ea te va coborî mai jos de dobitoace si te va despărŃi de fratele si de vlăstarul tău.

12. Neînteleptul este mânat de râvnă, dar înteleptul încalecă râvna. Neînteleptul suferă când râvna îl duce la pierdere si la cădere, dar înteleptul întotdeauna găseste câstigul în pierdere si înăltarea în cădere.

13. Trufia răceste iubirea inimii si o face în dusmănie si nu există dobitoc mai josnic decât omul care nu mai are iubire în inima sa. Căci iubirea este cea dintâi putere si chipul ei este lumina. Ia seama ca nu cumva gândul tău să se împresoare cu trufia , căci mai jos de dobitoace vei ajunge.

14. Gândul bun si vorba înŃeleaptă îti pot potoli necazul, îti pot răcori inima, dar nu te vindecă, pentru că omul suferă după cum trufia a crescut în el, căci suferinta este umbra trufiei.

15. Nu îti lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, căci ele asa cum vin, asa pleacă. După orice zi vine si noaptea, si după iarnă vine primăvara, căci asa este rânduit si asa este firea lucrurilor. Toate cele ce se văd, se nasc, cresc si apoi se întorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor rămâne pururi, iar aceasta are nenumărate si nesfârsite ramuri, si asemenea izvoarelor mintii si sufletului tău, ele nu se arată la vedere. Căci o suflare si un foc fac să crească toate cele ce cresc – ierburi, copaci, dobitoace si oameni – si din aceeasi vatră vin si către aceeasi vatră se întorc, si vatra aceasta este pururea.

16. Precum copacul cel falnic creste lângă cel mic fără a-i face rău, asa să fiti între voi, cel mare să nu lovească pe cel mic si nici să-i amărască sufletul, căci va avea datorie mare de dat, la fel ca si hotul. Aruncă un lemn pe râu si mai multe vor veni din susul său către tine. Adu-i multumire semenului tău, adu-i lumină pe chip si în suflet, iar toate acestea le vei găsi mai târziu înflorite în inima ta.

17. Nu lua cu siluire si nici cu vorbe amăgitoare ceea ce nu este al tău, căci cel ce priveste prin ochii tăi este acelasi cu cel ce priveste prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.

18. Nu grăbi nicio lucrare căci trasul de ramuri loveste înapoi. Fructul copt este usor de luat, cel necopt este greu de luat si gustul e neplăcut. Nu te grăbi deci să aduni ce este înainte de vreme, căci îti va amărî sufletul. Cum creste cadrul, asa creste si stinghia si cum creste roata asa creste si spita.

19. Rămâi mereu în răcoarea sufletului tău, dar dacă mânia se aprinde în tine, ia seama ca nu cumva să treacă de vorba ta. Mânia vine din teamă si nu a locuit dintru început în inima ta; dacă nu creste prin trufie, ea se intoarce de unde a plecat. Trufia închide poarta întelepciunii, iar cel trufas se pune singur lângă dobitoace. Întelepciunea este mai pretuită decât toate cele ce se văd cu ochii, ea este aurul mintii si sufletului tău si este rodul cunoasterii udată de vreme.

20. Nu-ti amărî sufletul când simti durerea si neputinta, ci mai degrabă caută să te folosesti de ele pentru îndreptare , căci în rod ai si sământa. Nu se poate ca o sămânŃă bună să dea rod rău. Lăcomia întotdeauna duce la pierdere, furtul întotdeauna duce la boală, gândurile sterpe întotdeauna duc spre rătăcire, mânia întotdeauna loveste înapoi, răutatea si neadevărul întotdeauna aduc neputinta , trufia întotdeauna aduce suferintă.

21. Mergi la izvor când sufletul ti-e aprins, scormoneste în apa limpede si asteaptă până ce devine iarăsi curată. Asa se va duce si aprinderea sufletului tău, precum tulburarea aceea.

22. Ia bine seama la taina semintei. Asemeni ei este gândul tău, si cum sământa nu se poate fără coajă, asa este si gândul cel rodnic al omului. Coaja gândului rodnic este vointa, iar fără vointă, gândul se usucă si nu foloseste la nimic. Dar puterea este în răbdarea semintei, iar vointa si răbdarea fac mlădita firavă să razbată pământul tare.

23. În vremea lucrului tău, înveseleste-ti inima la vederea lucrării tale înainte de terminarea ei, căci precum fructul îsi anuntă venirea cu o floare, tot asa fapta omului este văzută de cel cu mintea si simtirea limpede, înainte de a fi terminată.

24. Ia bine seama la cauza omului sărac, dar si la cauza omului grabnic avut, căci nici una nici alta nu sunt firesti. Omul sărac are multe gânduri desarte si le schimbă de la o zi la alta, vorbeste mult si lenea i-a învelit bratele si picioarele. Cel grabnic avut ori e hot si înselător, ori vede mai bine necazul altuia si caută a-l amăgi, de acolo îsi trage grabnica avutie.

25. Fii blând si răbdător cu cei de lângă tine, căci asa cum te porti tu cu ei, asa se poartă si altii cu tine, căci simtirea lui este la fel cu simtirea ta, din aceeasi suflare este si simtirea lui, iar lumina ce se vede prin ochii lui este din aceeasi lumină cu cea care se vede prin ochii tăi.

26. Unde este tăria omului acolo îi este si slăbiciunea , ceea ce-l ridică îl si coboară; rămâi în limpezimea mintii si simtirii tale si vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel usor este deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel blând este deasupracelui aprig. Limpede să-ti fie mintea si simtirea, si ia seamă de toate acestea.

27. Tăria muntelui vine din răbdarea sa, din linistea sa, stânca îi este numai învelitoare. Dar tăria lui este încercată de vânt, de apa cea lină. Ia-ti puterea din răbdare si din liniste si foloseste-te de ea prin limpezimea gândului tău, căci nu tulburarea izvorului roade stânca, ci limpezimea sa.

28. Lucrarea făcută din teamă nu are viată lungă si tăria ei este asemeni unei revărsări de ape care tine putin. Asa este si cu tulburarea oamenilor, ea vine de-afară, dar este chemată de teama lor, însă teama vine prin necunoastere, iar necunoasterea prinde putere prin neadevăr, lene si trufie.

29. Soarbe cunoasterea de la cei cu barba albă si nerosită de vin si lasă vremea să o îmbrace cu întelepciune. Nu privi la trupul lor slăbit si gârbovit, căci toate acestea sunt plata lor pentru cunoasterea lucrurilor si cresterea întelepciunii.

30. Multumeste pământului pentru toate cele ce-ti oferă, multumeste cerului pentru ploaia care îti hrăneste pământul, multumeste soarelui pentru căldura si lumina casei tale si a pământului tău, multumeste lunii pentru linistea somnului tău, multumeste stelelor că veghează asupra somnului tău, multumeste muntelui pentru povetele si fierul ce-l iei din el, multumeste pădurii pentru tot ce iei de acolo, multumeste izvorului pentru apa ce-o bei, multumeste copacului pentru lucrările ce-ti arată, multumeste omului bun ce-ti aduce bucurie si zâmbet pe chip.

31. Precum iarba bună creste cu iarba rea, asa sunt si oamenii, dar tine seama că purtarea lor cea rea este semănată si crescută din teamă si neputinte, iar trufia este învelitoarea lor. Nu certa purtarea lor si nu căuta a-i îndrepta din vorbe si mustrare, căci apăsarea pe rană nu o vindecă. Oare iarba aceea este rea doar pentru că este amară pântecului tău ? Asa este si cu omul, de vei vrea să-l îndrepti, adu-i pentru început gândul si simtirea la ce este plăcut atât omului bun, cât si omului rău. Unul vede roata plecând, iar altul vede aceeasi roată venind.Cine vede mai bine ?

32. Doar cel înteleptit poate vedea limpezimea si linistea din mintea si sufletul celui tulburat, căci cel înteleptit a fost odată si el la fel ca si cel tulburat si roadele amare l-au făcut să tină seama de alcătuirea fiintei sale. A fugit de roadele sale amare în vârful muntelui si acolo nu ascăpat de ele, a fugit în mijlocul pădurii si iată că roadele erau cu el, apoi a privit în lăuntrul său si iată că roadele sale amare aveau rădăcini în mintea si simtirea poftelor sale.

33. Este o floare mai frumoasă ca cealaltă ? Este un izvor mai limpede decât altul ? Este un fir de iarbă mai presus de un altul ? Fiecare are tăria, frumusetea si priceperea lui. Este în firea lucrurilor ca pădurea să aibă felurite soiuri de copaci, de iarbă, de flori si dobitoace. Nu seamănă un deget cu altul de la aceeasi mână, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este mărul mai întelept decât prunul sau părul ? Este mâna stângă mai bună ca dreapta ? Altfel vede ochiul stâng de cel drept ? Cele de sus îsi au rostul lor si cele de jos îsi au rostul lor, cele mari îsi au rostul lor si cele mici îsi au rostul lor, cele repezi îsi au rostul lor si cele încete îsi au rostul lor, cele ce au fost si-au avut rostul lor si cele ce vin îsi vor avea rostul lor.

34. Neputinta vine după răutate si neadevăr, căci ceea ce dai aceea primesti, ceea ce semeni aceea culegi, dar ia seama că lumina sufletului tău si al celui de lângă tine are aceeasi vatră si rămâne fără umbră. Vezi ce tulbură necontenit izvoarele mintii si sufletului aproapelui tău. Adu-i linistea în suflet si limpezimea în minte si bătrânetile tale vor fi ca pomul copt, oasele si tăria ta nu vor slăbi si te vei întoarce de unde ai venit, sătul de căldura urmasilor tăi.

35. Întotdeauna va fi cineva dedesubtul tău si întotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tău să te uiti cu iubire si nu cu trufie căci acolo îti sunt rădăcinile, iar la cele ce sunt deasupra ta să te uiti cu privirea de prunc si fără teamă.

36. Cele tari, cele slabe si cele nevăzute sunt cele ce alcătuiesc lumea si toate acestea le găsesti în om si toate alcătuiesc un întreg. Nu este nimic care să fie afară si să nu fie si înăuntru. Ia seama la toate acestea când îti apleci privirea înăuntrul tău si vei găsi toată întelepciunea zeilor ascunsă în nevăzutul fiintei tale. Zeii au luat seama înaintea omului de această întelepciune si asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu si Vesnic.

37. Ia aminte că bătaia inimii, curgerea sângelui prin vine, vindecarea rănilor, frumusetea ochilor si minunătia alcătuirii trupului sunt făcute prin puterea si suflarea Focului cel Viu si Vesnic care este în fiecare si al cărui chip se arată în lumină. Dar nu uita că trupul este doar o fărâmă din putinul care se vede…

38. Curătenia trupului si desfătarea sa prin simturi te pune doar putin mai sus de dobitoace, căci nu un sunet plăcut te ridică, nici o duioasă atingere, nici un gust plăcut, nici o mireasmă îmbătătoare si nici o bucurie a ochilor. Căci unde este căldura, apare si frigul, unde este dulcele apare si amarul, unde este plăcutul apare si neplăcutul, unde este mireasma apare si duhoarea, iar unde este râs, si plânsul pândeste.

39. Iată dar calea de început : cumpătarea în toate cele ce faci, ascultarea de bătrâni si de cei întelepti, hărnicia, multumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevăr si de vorbele desarte, ferirea de ceartă si de mânie, buna purtare între semeni. Dimineata să te trezesti cu ele, ziua să le porti mereu în minte, seara să le ai cu tine în somn si astfel supărarea, lipsa, amărăciunea, neputinta, boala si răutatea altora nu se vor atinge de tine.

40. Dincolo de acestea se află iubirea, vointa, curajul, răbdarea, modestia si ele ridică omul cu adevărat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Vesnic si, prin ele, calea ta urmează calea zeilor, dar îngroparea lor te aruncă mai jos de dobitoace. Doar prin ele primesti adevărata cunoastere si întelepciune, adevărata putere, adevărata bucurie, adevărata bogătie, rodnica si trainica lucrare.

41. Dar iată că unde este iubirea poate apărea si ura, unde este vointa poate apărea si delăsarea, unde este curajul poate apărea si frica, unde este răbdarea, poate apărea si graba si unde este modestia poate apărea si trufia. Căci miscătoare sunt si cele ce se văd si cele ce nu se văd din fiinta omului. Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se află cel ce gândeste si acesta este cel ce vede miscarea în nemiscare, este cel care dincolo de toate aceste virtuti se desfată în cunoasterea si linistea ce întrece orice bucurie, iar atentia, echilibrul si limpezimea sunt uneltele sale.

42. Cel tulburat vede binele ca bine si răul ca rău, este atras de una si fuge de cealaltă, dar înteleptul vede si frumosul si urâtul, simte si frigul si căldura, si finetea si asprimea, aude si plăcutul si neplăcutul, gustă si dulcele si amarul, simte si mireasma si duhoarea si nu face judecată între ele. El vede deslusit că firea lucrurilor este în toate, căci frumosul din urât se trage si urâtul din frumos, dulcele a fost amar la început si se va face iarăsi amar, plăcutul se naste din neplăcut si neplăcutul din plăcut. Si toate acestea luminează sufletul înttleptului pentru că cele bune si plăcute hrănesc si bucură trupul si simturile sale, iar cele neplăcute neînteleptului hrănesc mintea si înielepciunea sa, căci vede înnoirea lucrurilor si semintele viitoarelor bucurii.

43. Nu este usoară cărarea zeilor, dar nu uita nici o clipă că omul poate cuprinde în iubirea sa mai mult decât poate cuprinde în ura sa, căldura se ridică mai mult decât poate coborî frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decât cel ce este dedesupt, usorul se întinde mai mult decât se întinde greul, lumina răzbate mai mult decât poate răzbate întunericul, puterea care uneste este mai mare decât puterea care desparte.

44. Lungul si scurtul au acelasi mijloc; cercul mic si cercul mare, globul mic si globul mare pe acelasi punct se sprijină; nevăzutul si văzutul acelasi loc ocupă; toate cele mari stau ascunse în cele mici, iar aici este o mare taină a firii; mare printre întelepti este cel ce o pricepe.

45. Înteleptul uneste pe cel ce vede cu cel ce gândeste, cel ce simte cu cel ce face, dar neînteletul îi desparte. Deschide-ti bine ochii, căci cel ce face, cel ce simte si cel ce gândeste sunt asemeni norilor care vin si pleacă, dar cel ce vede prin ochii tăi este vesnic si lumina sa este fără umbră. El este dincolo de viată si moarte, dincolo de bine si rău, dincolo de frumos si urât, dincolo de curgerea timpului.


Legile lui Zamolxe [Remer Ra – Editura Deceneu, 2009]