Romania anului 1934: o calatorie cu National Geographic
printre "oameni plini de culori si temple ascunse"
Alex Goaga, 12 Oct 2012 exclusiv
Acum aproape optzeci de ani National Geographic Magazine,
SUA, dedica doua numere “Romaniei vrajite”, o perla a Europei de Est si o tara
plina de culori, obiceiuri strabune, ospitalitate rar intalnita si un Bucuresti
ce “aduce un pic si cu New York”. Descrieri ce trezesc melancolie, zambet, dar
si o oarecare tristete, fotografii "de colectie" ce infioara.
Doua numere National Geographic de peste 120 de pagini,
pline de fotografii preponderent alb-negru, publicitate la vechi masini
Plymouth, frigidere General Electric sau predecesorii “conversilor”, Keds, au
ca main story Romania.
O Romanie cu Basarabia lipita de “patria muma”, o Romanie
pitoreasca plina de folclor si oameni ospitalieri dar si de nelipsitii tigani
mai mult sau mai putin nomazi ce erau deja pripasiti pe meleagurile natale. Se
pare ca in acea perioada National Geographic scria articole mult mai ample decat
in prezent, cu (si) mai multe fotografii, acoperind atat partile importante din
istoria unui popor cat si geografia sa, observatii la nivel personal dar si
obiectiv despre oameni, cladiri si obiceiuri.
In 1934, o echipa National Geographic incearca sa ajunga,
intr-o masina ce acum este considerata in mod clar “de epoca”, in
orasul Sibiu. Era dimineata, praful de sub roti se ridica inalt in timp ce,
alene, taranii romani isi manau vitele la pascut. Nu a durat insa mult pana
cand masina temerarilor americani s-a impotmolit intr-una din gropile ce inca
ne fac faimosi in Europa si in prezent.
Chiar si cu ajutorul mai multor trecatori nu au putut
despotmoli masina asa ca au trebuit sa inopteze in ea, sub ochii curiosi ai
trecatorilor si ai cainilor ce nu pareau prea incantati de prezenta straina. A
doua zi insa, cu ajutorul unei duzini de oameni si a unei pereche de cai, au
reusit sa scoata autovehiculul din sant si sa porneasca la drum, nu inainte de
a fi “omeniti” de romani cu cateva felii de paine si miere, “mana cereasca”
pentru ei.
Asa incepe articolul de peste 50 de pagini dedicat Romaniei,
in anul 1934. Un inceput care, probabil, s-ar potrivi si in prezent, daca
ai incerca sa treci prin anumite catune pierdute de lume, de printre dealuri,
unde strazile nu au auzit de pavaj si unde taranul roman inca mana caruta cu
boi pe poteci de padure.
Echipa National Geographic avea sa petreaca mai multe luni
in Romania, pentru a observa cat mai multe lucruri relevante despre tara.
Autorii articolului remarca inca din prima pagina
influentele culturale ale tuturor cotropitorilor ce au invadat, cu sau fara
succes, tara noastra de-a lungul secolelor – romanii, hunii, tatarii, turcii -
toti si-au lasat marca asupra poporului.
Bucurestiul acelor vremuri era parca rupt complet de restul
tarii, remarca autorii articolului. “Desi Paris poate reprezenta Franta,
Bucurestiul nu prea se potriveste cu restul Romaniei. Aceasta capitala nu are
aproape nimic in comun cu restul tarii. Este un oras vesel, cosmopolit, deseori
numit «Micul Paris» din Balcani”. Arcul de Triumf era deja inaltat, construit
cu ocazia incoronarii Regelui Ferdinand si a Reginei Maria.
“Strazile orasului sunt aglomerate cu femei frumoase
si imbracate cu gust, ofiterii de politie stralucesc in uniformele lor iar
strainii contrasteaza uneori cu tiganii jerpeliti si taranii romani imbracati
in portul lor traditional. Restaurantele si cafenelele, aproape tot timpul
pline, rasuna pana in strada de dialoguri politice si barfe”, noteaza National
Geographic 1934.
La fel ca schimbarea garzii din Paris, care are loc si in prezent,
aveau loc si in Bucurestiul acelei vremi parade militare regale, deschiderea
Parlamentului de catre rege si o defilare demna de orice basm de Petre
Ispirescu – caleasca regala, cu sase cai albi, strabateau strazile orasului sub
privirile uimite ale trecatorilor.
“Iarna ni s-a parut amuzant sa inchiriem o sanie cu zurgalai
manata de cai si condusa de un birjar cu o caciula mare de blana si mantie de
catifea. Inca mai sunt cativa birjari ce traiesc in Bucuresti si care se numesc
Scopiti, acum aproape pe cale de disparitie. Barbatilor li se permite sa se
casatoreasca dar la nasterea primului lor copil, acesta este sterilizat”.
In acele vremuri George Enescu incanta inca Romania cu
rapsodiile sale (el a decedat in 1955 – n.r.) si era asteptat “cu casa inchisa”
si la Bucuresti. Per total, muzica buna strabatea strazile Capitalei tarii. “Am
ascultat un dans fascinant al tiganilor, compus de un muzician roman foarte
popular si care poate rivaliza cu oricare din lume. Il cheama Enescu,
compozitor si violonist ce este asteptat in multe orase din Europa si America,
dar nu cu mai multa iubire decat in tara natala. El ii incanta pe bucuresteni
cu concertele sale in fiecare an”, noteaza National Geographic.
Pe malul Dambovitei se intindea in perioada interbelica
o piata mare unde comerciantii, ambulanti sau ce inchiriau magazine, insurau
marfurile. Pentru ca multi nu stiau sa citeasca, multe magazine aveau atarnate
placi cu produsele ce puteau fi gasite si cumparate inauntru.
In jurul Bucurestiului, terenurile semanau cu cele din
Kansas, de unde venea echipa National Geographic. Romania era una dintre
putinele tari din Europa unde taranii purtau in mod curent haine populare.
“Taranii romani sunt intotdeauna extrem de placuti. Tot timpul politicosi, veseli, muncesc mult desi deseori ineficient. Muncesc mult in padure si pe campii, pe ogoare, dar intr-o maniera primitiva, folosind uneltele stramosilor lor”, noteaza National Geographic, editia SUA din 1934.
“Taranii romani sunt intotdeauna extrem de placuti. Tot timpul politicosi, veseli, muncesc mult desi deseori ineficient. Muncesc mult in padure si pe campii, pe ogoare, dar intr-o maniera primitiva, folosind uneltele stramosilor lor”, noteaza National Geographic, editia SUA din 1934.
“In
Predeal, unde am stat la o mica vila, am fost impresionati de modul de a spala
al romanilor. Aruncau hainele intr-un cazan mare unde duceau apa aproape de
clocot apoi le scoteau si le frecau de lemne speciale. Desi foarte rudimentar,
hainele au iesit cum nu se poate de albe si curate. Apoi, cu un fier incalzit
cu carbuni, le-au calcat si au iesit mai bine chiar decat cu aparatele
electrice de care gospodinele din America sunt atat de dependente”.
Din punct de vedere politic, dupa Primul Razboi Mondial,
Romania a ales precum majoritatea tarilor din regiunea “partea de Est”.
Marii proprietari au fost expropriati si hectare intregi au
fost date taranilor pe bani putini. Rezultatul a fost ca acestora din urma le-a
fost data mai multa putere ca niciodata. Marilor proprietari le-au fost oferite
obligatiuni in schimbul terenurilor insa dupa 1926 moneda nationala s-a
depreciat puternic asa ca acestea nu mai valorau aproape nimic la acea data.
Taberele de tigani
In acele vremuri, tiganii inaltau multe tabere in Delta
Dunarii. “De departe, tiganii pot parea un popor nomad romantic, placut. De
aproape insa, cand ii vezi mizerabili si imbracati in carpe rupte, realizezi
cat de departe este realitatea de mistic. Insa muzica lor este minunata. La
aproape orice colt de strada poti intalni cate unul care este gata sa iti cante
melodii din vioara pentru cativa lei”.
“Iarna mi-era mila de copiii tigani care, pe jumatate goi,
cerseau la un colt de strada. M-am lecuit insa repede dupa ce i-am vazut pe doi
dintre ei razand fericiti si zdranganind buzunarele pline de bani”. Unele
lucruri, se pare, nu se schimba nici cu trecerea deceniilor.
Constanta, cel mai mare port al tarii, pastra inca urme ale
ocupatiei turce, mai ales in hainele unora dintre muncitorii de acolo. “Romania
este una dintre tarile cu cea mai ridicata productie de petrol din lume, fiind
intrecuta in 1932 doar de SUA, Uniunea Sovietica si Venezuela. Mii de barili de
petrol sunt incarcati si trimisi spre export din Constanta, Galati si Braila”,
nota National Geographic. Din pacate, in 1934. Principalele piete de desfacere
pentru petrol erau Turcia, Egipt, porturile Mediteraneene dar si din Europa de
Vest. Din Constanta se livrau si cantitai mari de grane.
Inainte
de cel de-al Doilea Razboi Mondial, Balcic facea parte, de asemenea, din
Romania. Acolo Regina Maria “a construit un superb palat de vara ale carei
gradini sunt minunea coastei de est. Ne-a placut si Eforia, o statiune relativ
primitiva dar unde am putut face baie in Marea Neagra, uitandu-ne la infinit la
culorile in schimbare ale apei”.
La Valcov, autorii National Geographic au fost incantati sa
descopere “un pamant mai rusesc decat in Rusia”.
“Valcov este ca o mica Venetie, canale de apa strabatand
orasul pe toata lungimea lui. Pescarii pleaca la rasarit si se intorc la apus
cu barcile pline de pesti. Pe sezon sunt prinse circa 18.000 de kilograme de
peste, dintre care circa 5.000 kg sunt sturioni care ofera caviar, valoros. La
New York, pretul pentru micile oua negre este foarte ridicat. Acesta era locul
cel mai bogat in caviar din Rusia pana cand Basarabia a devenit parte
componenta din Romania in 1918”, subliniaza autorii articolului.
Transilvania interbelica
“Odata ce am intrat in cateva orase din Transilvania,
diferentele au devenit clare deoarece aceasta provincie, candva parte din
Ungaria, a decis sa devina parte din Romania dupa razboi. Se pot vedea costume
unguresti si saxone purtate de barbati inalti cu trasaturi maghiare. Deseori arhitectura este diferita de restul Romaniei, casele
avand o alura germanica. Peste tot, semnele sunt in trei limbi – romana,
germana si ungureste”.
Autorii articolului descriu, in cuvinte de
lauda, Brasovul si a sa “Biserica Neagra” plina de carpete turcesti
rare, dar si Sibiul (Hermannstadt) cu cladiri frumoase, muzee si
biblioteci care atrag multi oameni de cultura si Sighisoara, “adevarata
bijuterie, fortareata medievala pastrata aproape intacta de-a lungul timpului”.
“Ar fi un pacat sa mergi in Romania cu trenul. Daca mergi cu
automobilul, desi s-ar putea sa ai probleme cu strazile si indicatoarele, te
poti bucura de privelisti minunate si, de asemenea, de ospitalitatea oamenilor.
Deseori este bine sa mananci feluri traditionale, cum ar fi asa-zisele
«sarmale» cu «mamaliga». Aceasta din urma este considerata mancarea saracilor
in Romania”.
Mergand cu masina prin Transilvania, autorii National
Geographic au gasit reminiscente (intre timp disparute) ale tribului Turanian,
trib invaluit in mister. Se presupune ca acestia ar fi facut parte din armatele
cotropitorului Attila, ale carui hoarde se retrageau in est. ”Casele acestora
sunt construite din busteni si portile din lemn aduc in mod clar aminte de
civilizatiile asiatice. Ne-a fost greu sa ne descurcam in aceasta zona pentru
ca multi nu vorbeau nici romana nici engleza”.
In calatoria lor spre Moldova, echipa National
Geographic a nimerit intr-un catun “de patru-cinci case” unde se sarbatorea o
nunta.
“Erau atat de curati, fericiti, fara nicio grija, incat
problemele financiare si Marea Depresiune (terminata in 1933 – n.r.) pare sa
fie la milioane de mile distanta. Erau aratosi in hainele lor de sarbatoare,
cele mai frumoase pe care le-am vazut in Romania”.
Autorii remarca si croiala hainelor, a broderiilor si
subliniaza ca “intreaga lume” cunoaste maiestria romanilor in cusatura, croiala
sau pictura populara. In acea vreme, haine croite in lungile ierni se vindeau
la preturi mari peste tot in lume. “Olaritul este la fel de primitiv dar si
minunat ca cel al nativilor indieni din America”.
Moldova si minunile sale (inca) ascunse Europei
Segmentul din articolul publicat in 1934 privitor la regiunea
de nord-est a Romaniei se potriveste foarte bine si in 2012. O serie de
intrebari retorice ar trebui, probabil, sa dea de gandit Ministerului
Turismului.
“Dar ce stie lumea despre bogatia bogatiilor arhitecturale
si artistice din Romania – manastirile medievale, fortificate? De ce nu vin
turistii aici sa se bucure de frumusetile monumentelor bizantine, asa cum se
duc sa vada moscheile din Istanbul, de exemplu? De ce atat de putini oameni au
vizitat si au povestit despre manastirile ce inglobeaza atata istorie si
legenda? Simt ca insusi poporul roman este putin constient de valorile pe care
le are in Moldova, de manastirile ce salasuiesc acolo”.
Autorii articolului au facut atunci, poate cea mai buna reclama
posibila Romaniei descriind, in termeni aproape poetici, senzatiile traite
la vederea minunatiilor vazute in Bucovina si Moldova. Manastirile inaltate de
Stefan cel Mare, unicul albastru de Voronet si picturile de o minutiozitate
remarcabila sunt considerate “remarcabile si aproape de incredibil”. Mai mult,
locul in care domnitorii de alta data le inaltau era “linistit, departe de
orase”, astfel incat linistea era ca dintr-un templu. Legenda sagetii lui
Stefan cel Mare si a copacului unde s-a inaltat ulterior Putna este descrisa
exact cum o citeam cand eram copii
La Sucevita traia pe atunci un preot care, considera
autorii, era probabil “oaia neagra” a tagmei sale. El avea o pisica neagra pe
care o striga “Satana”. Venea si pleca atunci cand ii spunea preotul, asa cum
sta bine oricarui animal de casa.
Din alte regiuni, autorii descriu in aceiasi termeni si
Manastirile Neamtu si Cozia, precum si bibliile rare pe care le gazduiau.
Descrierea preotului care, cu piosenie, batea in clopot cu regularitate,
impresioneaza.
Autorii incheie articolul, in cea mai mare parte
pozitiv, pe un ton elogiator care, probabil, nu ar strica nici in prezent.
“Si astfel, in vaile adanci pline de fagi si stejari si pe
crestele inalte ale Carpatilor, se afla aceste rare comori de o frumusete
incomparabila, invaluite intr-o atmosfera de romanta legendar-medievala ce abia
asteapta sa incante pe cel ce are curiozitatea sa le caute”.
Cum ti se pare viziunea National Geographic asupra Romaniei interbelice?
Wall-Street.ro te incurajeaza sa comentezi.
.
