Noi NU suntem urmasii Romei (Napoleon Savescu)

Blestemul “Păsării Phoenix” 

(Tezaurul de la Pietroasa)

Undeva, departe, in inima Europei Centrale, tocmai prin tinuturile unde legendele spun ca “Baba Dochia” (Mama Mare, Cybele ori Doamna Neaga, cum ii mai zic localnicii) obisnuia a calari pe un Leu feroce, avandu-l la dreapta ei pe falnicul Caloian (Attis, fiul lui Calaus), exact in zona unde Arcul Carpatic tinde a se recurba catre miazanoapte, se inalta mandru si enigmatic, Muntele Istrita (din Judetul Buzau), in timp ce pe un mic platou aflat la poalele sale, un ochi atent va descoperi comuna Pietroasele. Din vremuri stravechi aceasta pozitie a Muntelui Istrita, prezentand evident avantaj strategic, avea sa fie folosita drept punct de observatie de catre intreaga populatie Carpato-Dunareana (fie ea Ariana, Pelasgica, Tracica sau Dacica, in speta urmasii aceleiasi natiuni, a poporului botezat “Roman” in modernitate). Reputatul istoric si cercetator in sfera timpurie a devenirii neamului nostru, profesorul Nicolae Densusianu, arata, printre altele, ca, prin anul 1847 inca se mai putea zari pe cel mai inalt si semet pisc al amintitului masiv muntos un soi de val circular avind diametrul de 6,32 m si care purta straniul nume “Sura de Aur”. Totodata, o alta stanca aflata pe acelasi munte prezinta simbolica forma a unui armasar, facandu-i pe localnici a denumi locul “Piscul Calului Alb”. Fie sculptata de maini omenesti ori rezultat al eroziunilor naturale, stanca respectiva este considerata de prof. Densusianu drept un monument votiv consacrat vechii Divinitati supreme Solare, Uraniene. In fapt, cercetand mitologia antica romaneasca, este vorba aici despre o noua dovada a Cultului Zeului Solar trac Gebeleizis sau poate al vreunei si mai vechi Divinitati Vedice. In plus, alte doua stanci prezente pe Muntele Istrita, infruntand veacurile, poarta denumirea de “Piatra Soimului”, si nu departe de acestea se inalta, semet, piscul botezat “Cuibul Corbului”, din care tasneste apa limpede precum clestarul a unui izvor zis “Fantina Vulturului”. Apele sale se aduna intr-o imediata apropiere formand, la randul lor, “Lacul Vulturului”.

Fig. 63. Asa arata asa zisa Closca, Fibula mare de aur, cu granate si alte pietre semipretioasei Sa vedem cum este descrisa aceasta Closca in cartea domnilor Ii Miclea si Ri Florescu, Daco-Romanii, Edi Meridiane, 1980, pg 211: pe un schelet constituit tot dintr-o fibula de tip cu capete de ceapa este asezat un scut cu partea superioara rotunda si cea inferioara evazata, pe care a fost sudat un tub tronconic ajurat, terminat in cap de pasare de prada (ciudat cap de closca !). Pe scut, un plas-tron central, marginit de doua fisii rombice, arcuite, incearca sa redea penajul: o retea de celule paralele si circulare, dispuse simetric, incadreaza un mare caboson din cristal de stinca si mai multe cabosoane mai mici, circulare si patrate, din granate si turcoaze. Patru fisii triunghiulare, acoperite cu motivul ochiului de paun, redau aripile si picioarele vulturului (sa fi uitat autorul ca este vorba de closca?), iar doua fisii triunghiulare cu virful in jos, impartite in mai multe celule in forma de para, incrustate cu granate, incadreaza doua siruri verticale de cabosoane din cristal de stinca, granate si turcoaze si un sir orizontal care formeaza limitele plastronuluii Aceste fisii figureaza coada in evantai a vulturului. De marginea de jos atirnau patru pandantive din aur ajurat si cristal de stinca. Gitul vulturului este incadrat cu granate in forma de inima cu virful in jos. Vedem din nou cum o greseala spusa de doua ori devine un adevar istoric! Uitati-va si dumneavoastra pe gitul asa-zisei closti si vedeti unde este situat virful inimii, in sus ori in jos! Daca saracul Odobescu a descris gresit directia virfului inimii, nici acum dupa mai bine de un secol lumea nu vrea sa vada ce putem cu totii savedem. Si cum am spus-o de multe ori: ominciuna repetata devine un adevar si un adevar neglijat trece in spatiul ocult! Asa este si cu asa-zisa noastra istorie, unde dogma joaca un rol esential: crede si nu cerceta! Ce ne-au spus vechi cronicari, din manastirile evului mediu, este un adevar de necontestat; cind scoala ardeleana a decis ca noi suntem urmasii Romei, chiar daca Bogdan P. Hasdeu a declarat-o greseala istorica, noi continuam sa-i credem pe ei si sa refuzam sa vedem adevarul, asa cum cei ce descriu si redescriu inimioarele de pe gitul Pasarii Phoenix refuza sa le vada ca sunt cu virful in sus si continua ... din greseala in greseala spre victoria finala.

Fig, 64. Patera din tezaurul de la Pietroasa, avind un diametru de 25,7 cm, formata din doua foi de aur, cea inferioara mai groasa si unitara, cea superioara decorata prin ciocanire cu motive figurate, grupate de la margine spre interior, dupa cum urmeaza: registrul limitat de profile, care formeaza chenarul, este decorat cu un vrej de vita de vie cu frunze si struguri, depasind uneori marginea inferioara; apoi un amplu registru circular, cuprinzind saisprezece figuri, identificate dupa imaginatia fiecaruia. Daca Odobescu, care am remarcat cum vedea lucrurile pe dos, le considera personaje ale panteonului gotic, Cezar Bolliac, initiatorul studiilor arheologice in Romania, exprima urmatoarea opinie, in Trompeta Carpatilor, an 1870, nr. 876, pg 3: zica cine orice va zice, zvircoleasca-se oricit vor putea arheologii nostri, vasele de la Petroasa sunt vase dacice, cu stil dacic, pe un cult din Dacia.

Dupa cum se vede, nici unul din reperele acestor locuri “bantuite” de Legenda nu poarta vreo banala denumire de… gaina, pui sau closca (desi indepartatul Maramures, din nordul Transilvaniei, se mindreste cu-al sau Munte Gaina, locul unde se desfasoara, anual, “Simbra Oilor”, populara sarbatoare a ciobanilor din regiune). Si totusi aici, in anul de gratie 1837, doi tarani din comuna Pietroasele, Ion Lemnaru si socrul acestuia, Stan Avram, aveau a face o descoperire senzationala si totodata de un interes arheologic primordial. Lucrand pe coastele amintitului Munte Istrita, spre a extrage pietrele necesare constructiei unui pod, acestia descopera, sub un bolovan aflat la mica adancime, o impresionanta colectie de podoabe din aur, insumand nu mai putin de 22 de obiecte, vase si ornamente. Firi simple, “pragmatice”, taranii s-au grabit sa ascunda insa tezaurul ivit la lumina din negurile Istoriei noastre pentru a planui ulterioara si pripita sa comercializare, pe un pret “de nimic” unui albanez numit Anastase Verussi. Negustorul respectiv se va dovedi si mai “inventiv” decat descoperitorii comorii, apucandu-se sa sparga o mare parte din nepretuitele obiecte cu dalta si ciocanul, sperand intru evitarea hoteasca, in acest fel, a intrarii tezaurului sub jurisdictia legilor specifice ale Tarii. Si-a trebuit sa mai treaca, astfel, un an intreg pina cind, in 1838, Guvernul Tarii Romanesti sa capete ceva informatii despre existenta acestei comori (la propriu si la figurat) si sa incerce a salva ceea ce mai putea fi salvat. Ca urmare, pe la sfirsitul anului 1842 sunt depuse la Muzeul National din Bucuresti un numar de 12 piese apartinind tezaurului de la Pietroasa, urmand a fi ulterior cunoscute sub numele impropriu de “Closca cu puii de aur”.

In realitate, Antichitatea nu a produs nici o valoare artistica (statuie, tablou, bijuterie etc.) care sa nu reprezinte, in acelasi timp, si-un simbol metafizic, iar daca unele voci autorizate considera azi ca pasarile de aur ar reprezenta, in fapt, simboluri ale vechilor Divinitati tracice ori geto-dacice (carora li se mai spunea si “Bukolion”, sau “Vukalan”), poate ca nu se inseala de fel. Comoara despre care vorbim a fost gasita in vecinatatea acelui ansamblu natural ce include “Piatra Soimului”, “Cuibul Corbului”, “Fantina” si “Lacul Vulturului”. Se naste intrebarea: de unde, oare, se va fi nascut ideea acordarii denumirii de “Closca”?!

Aplecandu-ne asupra stravechilor legende si traditii, vom constata ca suprema si totodata cea mai nobila si fenomenala zburatoare mentionata in cadrul acestora a fost asa-numita “Pasare Phoenix”. Conform Teologiei antice, aceasta ar fi fost un unicat pe intregul mapamond (cu alte cuvinte singura “Semper Avis”). Ea constituia o Zeitate Solara consacrata Astrului Zilei care traia perpetuu in cicluri vitale estimate, dupa unii la 700 de ani, iar dupa altii la “doar” 509. Periodic, la apropierea sfarsitului unui ciclu al lungii sale vieti, aceasta isi construia un fel de cuib din ramuri alese si plante frumos mirositoare, in care isi incheia astfel existenta. Ulterior, “cuibul” se metamorfoza intr-un ou, simbol al Genezei primordiale si continand cenusa Pasarii Phoenix, din care aceasta avea a renaste de-a pururi.

Dar sa comparam acum descrierile “Pasarii” in viziunea anticilor cu aspectul asa-numitei “Closte” din Tezaurul de la Pietroasa. Vom incepe cu randurile ce i le-a dedicat celebrul historic grec Herodot: “Este o pasare cu unele pene de culoare aurie si altele rosie, iar dupa forma si marime asemanatoare cu acvila. Ea pleaca din Arabia, transportand in gheare un ou din smirna, pentru a se duce in Templul Soarelui si a renaste”. Dupa Pliniu cel Batran, “…cea mai nobila pasare o reprezinta Phoenixul originar din Arabia, avand marimea unei acvile si gatul ca aurul, parte a corpului rosie iar coada albastra, insa si aceasta intretesuta cu pene rosii. Phoenixul isi transporta cuibul din Arabia tocmai pana in apropiere de Panchea, in orasul Soarelui”. 

Fig. 65. Mult mai pragmatic , N. Densusianu, descrie un segment din patera de la Pietroasa astfel: Apollo (Aplo la daci, dupa unii sinonim cu Zalmoxis N.A,) zeul luminii, al pastoriei si armoniei, asista la sarbatoarea hiperboreilor in onoarea divinitatii Terra Mater. Linga zeu se vede figurat Ianus, regele hiperboreilor, avind pe cap ornamente arimaspice, in mina dreapta o 

diadema, ca insemne ale demnitatii, in stinga un arc cu coada infasurata si jos ca atribut un delfin, emblema puterii sale peste mari. Langa Ianus un prunc, personificatia Anului Nou, aduce ca dar un cos cu un spic mare de griu, iar in mina stinga tine o palma, simbol al tuturor succeselor fericite.

Fig. 66, 67. Aceasta figura centrala, in jurul careia se pare ca tot universul mitologic dacic se invirte, m-a intrigat cel mai mult. Poate si datorita faptului ca marind-o la maximum pe computer, nu i-am putut vedea fata, asa cum o descria N. Densusianu, deoarece fotografia este 

facuta, de sus, perpendicular pe aceasta patera. Asa ca va rog sa va uitati si la figura 64, pentru a o observa mai bine. Ea o reprezinta pe Gaea, sau Terra Mater, Mama Pamintului. Ea 

se ridica in mijlocul acestei patere cam 7,5 cm si este infatisata sezind pe un tambur circular, decorat cu un vrej de vita de vie, cu frunze si struguri. Ea poarta o tunica lunga, fara mineci, e incinsa peste mijloc si tine cu amindoua miinile, linga piept, un pahar de forma conica. Zeita se distinge printr-o figura nobila, majestuoasa si plina de siguranta. Tipul ei nu este nici grecesc si nici gotic. Trasaturile ei fiind caracteristice pentru o fizionomie din zona Dunarii 

de Jos, o fizionomie dacica. Parul il are strins intr-un coc, ridicat in sus, la spate. Inauntrul acestui prim cerc, si deci in jurul zeitei primordiale, la picioarele ei se odihneste un pastor, avind la picioare un ciine, prietenul sau cel mai bun. Ii urmeaza un leu, doi magari si o leoaica. De fapt leul si leoaica o flancheaza pe Mama Pamintului, in dreapta si respectiv stinga. In cerc, in jurul lor se gasesc 16 figuri de zei si zeite, formind un cerc solemn, aducindu-si omagiile lor Zeitei Mame.

Si, conform cercetarilor geografului Mela, “Panchea” se afla tocmai in apropierea Muntilor Ceraunici, adica Muntii “Cernei” de astazi. Textele marelui poet roman exilat Ovidiu considerau ca Phoenixul ar fi vietuit pe o colina apartinand celor mai frumoase meleaguri ale Elizeului, de fapt una si aceeasi regiune geografica a timpurilor preistorice cu Valea Jalesului din Romania moderna, care incepe din sus de Arcani. Ar rezulta, asadar, ca cea mai faimoasa inaripata a Religiei pre-Crestine poate fi localizata concret intr-o legendara regiune a Emisferei Nordice, aflata sub orizontul cel pur si senin al Istrului (fluviu numit ulterior “Dunare”), din apropierea susnumitilor Muntilor Ceraunici.

Iata, prin comparatie, cum se prezinta “Closca” noastra de la Pietroasa: fibula reprezinta imaginea unei pasari sacre, cam de marimea unui soim; intreaga suprafata a acestei zburatoare, modelata in aur masiv, fusese initial decorata cu felurite pietre pretioase ori semipretioase rosii, verzi, albastre si galbene. Deasupra, in crestet, “Closca” prezenta un imens granat rosu, tot din pietre rosii fiindu-i si ochii, in timp ce coada i se termina in nenumarate lantisoare suspendate, din aurul cel mai fin.

Scriitorul roman Alexandru Odobescu, cel care avea a-si insuma anii dedicati studierii pasionate a respectivului tezaur intr-o monumentala lucrare publicata la Paris, “Le Tresor de Petrosa”, “uita” insa a o mai numi “Closca” pentru a se referi, in schimb, pe parcursul paginilor 663-671, la “gatul Vulturului”, care ii aparea incadrat cu granate avind forma unor inimioare cu virful in jos (personal, in fotografii, eu le-am vazut totusi cu virful in sus!). Si tot el, Odobescu, vorbeste in detaliu despre “ciocul si ceafa Vulturulu”, de asemenea ornate cu granate de o marime apreciabila. Si intrucit la stravechiul popor Carpato-Dunarean (pelasgic-tracic), cu deosebire in cadrul cultului religios, toate isi aveau formele si canoanele lor tipice, se poate sintetiza, afirmind in consecinta, ca avem de-a face cu figura celebrei Pasari, careia un artist anonim ii va fi dat “viata” dupa un model strict traditional! De altfel, atunci cind, in anul 1885, prof. N. Densusianu lucra la a sa “Dacie Preistorica”, el nu uita sa mentioneze “Octoihul Slavonesc” tiparit la 1575, in care Pasarea Phoenix este descrisa printr-un detaliu suplimentar, acela de a tine in cioc o Cruce incirligata de forma vechii zvastici pelasgice, un foarte vechi simbol al Soarelui “renascut” odata cu aparitia Primaverii. Si tot astfel apare Ea si in “Psaltirea Slavo-Romaneasca” din 1577 (Bianu & Hodos, Bibliografia rom., tom I, p. 61-1.575 si 67-1577).

Mai tarziu vom gasi Phoenixul ca Pasare Heraldica in emblemele Tarii Romanesti, fiind reprezentata exact in momentul depunerii cuibului deasupra unor flacari regeneratoare, avand deasupra-i Soarele, Luna si Ursa Mare (constelatia “Carul Mare” de azi, compusa din 7 stele), deci in total 9 astri “veghetori” ai Eterniatii sale, iar in cioc tinand acum traditionala Cruce crestina ce avea a inlocui primordiala zvastica (vezi “Pravila” tiparita la Govora in 1640). Dar si “istoricii” ceva mai nechemati in domeniu au un drept al opiniei personale, iar acestia, fara a cerceta prea mult covarsitoarea semnificatie din substratul acestei descoperiri, s-au grabit in a cataloga prima reprezentare mondiala autentica a legendarei Pasari Phoenix drept o “amarata” de “Closca cu pui”! Cand, de fapt, “puii” sugereaza simbolic tocmai eterna renastere a Phoenixului din propria-i cenusa, ca mici duplicate menite a reface, iarasi si iarasi, Divinitatea originara! Dar asa-zisii “istorici” ai nostri de ieri si de azi nu se opresc aici. Foarte recent vede lumina tiparului la Bucuresti volumul “Heraldica Romaniei” scris si redactat de o anume doamna Maria Dogaru, care mi-a placut pe alocuri dar mi-a lasat pe ansamblu un gust pe care doar cu indulgenta il pot numi “amar”, vazind cum sunt, deliberat, omise ori trecute “pe linie moarta” nenumarate informatii si rationamente considerate, probabil, “inconfortabile politic”… cum este crucea pelasgica, sigur ca m-am simtit jenat pentru nerespectarea adevarului.

Dar, asa cum comorile Faraonilor egipteni si-au dovedit malefica influenta asupra tuturor descoperitorilor lacomi, cit si a profitorilor ce le-au rivnit ulterior, putem spune si dezvolta, in premiera mondiala, in ce constau manifestarile unui similar blestem invaluind Tezaurul descoperit la Pietroasa, blestem menit a-i afecta letal, la propriu si la figurat, pe toti acei ce i-au incercat sau ii vor incerca instrainarea de urmasii vechilor pelasgi, stapanitorii sai eterni de fapt si de drept. Straniu este ca nu doar atat Lemnaru, Avram si Verussi aveau sa moara la scurt timp dupa ilegalitatile comise asupra tezaurului dat la lumina, dar si tainuitorii obiectelor ce n-au mai putut fi recuperate de Guvern urmau a o sfarsi la fel de repede si straniu, de obicei in mod violent. 

Fig.68. Diferite reproduceri ale verigii de la Pietroasa, asa cum le prezinta N. Densusianu in 

Dacia Preistorica, Edi Meridiane, Bucuresti, p. 428, 1986.

In iarna anului 1875, comoara este furata din Muzeu, pe o noapte cu viscol grozav, de catre un fost seminarist pe nume Pantazescu. Iute prins si inchis, acesta va fi impuscat intr-o impulsiva incercare de evadare. Insusi scriitorul Alexandru Odobescu, autorul celebrului “Pseudo-Kynegheticos” (“Fals Tratat de Vanatoare”) se sinucide in mod bizar, la scurt timp dupa ce “indrazneste” a publica “Le Tresor de Petrosa” tocmai la Paris, deci nu in Romania, tara sa de origine. La inceputul veacului nostru, “inteligentul” Guvern roman din timpul Primului Razboi mondial face o greseala istorica: evacueaza tezaurul Tarii, inclusiv “Closca cu puii de aur”, la Moscova spre a-l salva de armatele Puterilor Centrale, “uitand”, probabil, vechea zicala dupa care… ce ia muscalul, e “bun luat”! Insa, de indata ce Phoenixul pelasgic “se trezeste” retinut abuziv la Kremlin, pe cuprinsul uriasei Rusii incep sa se petreaca uriase nenorociri (vezi si “Dacia Secreta”, de Adrian Bucurescu): are loc o lovitura de Stat bolsevica ce instaureaza un sistem social negand existenta oricarei Divinitati (iar “Pasarea” noastra reprezinta, totusi, puterea si deci mania unui Zeu, acela al Soarelui, exact precum in blestematele comori ale Faraonilor), intreaga Familie Imperiala a Tarului Nicolae al II-lea Romanov, autoritate suprema in momentul acelei “preluari” a Tezaurului o sfarseste violent – fiind executata si are loc razboiul civil. Mai tarziu, milioane de rusi pier atunci cind Germania ataca U.R.S.S., si inca si mai multi din cauza genocidului ordonat de Stalin, din pricina ororilor sistemului comunist in general. In plus, mai toti conducatorii Romaniei care fie n-au reusit (cazul lui Antonescu), fie nici macar n-au dorit recuperarea “Pasarii Phoenix” din locurile straine “cuibului” Ei (cazurile Dej si Ceausescu) urmau sa sfarseasca de moarte nenaturala, deseori intocmai lui Pantazescu, Odobescu sau Tarului Nicolae al II-lea!!

Tezaurul de la Pietroasa poarta intr-adevar un teribil blestem, incrustat intr-o veriga iar sensurile sale se dezvaluie doar ochiului atent si mintii cultivate: de la stanga la dreapta, inscriptia tracica infatiseaza trinitatea HUTEN IAREN EIVEN, in traducere: “Casa (Neamul) in pace sa-ti fie”, dar, citita pe dos, cuvintele devin NEVIEN ERAI NETUH, adica: “Blestemat sa fie raufacatorul (hotul)”.

Sursa ... http://www.dacia.org/carte/149-172.pdf

.

O harta astronomica a antichitatii (prof.Timotei Ursu) II

O “hartã astronomicã” a antichitãtii?!
Prof. Timotei URSU
Dacia magazin nr. 50

Pozitia Culmii Godeanu, înconjuratã - printr-o .coincidentã oroformativã. de o veritabilã coroanã muntoasã, cu posibile aliniamente succesive ale unor culmi, (vezi foto 7, harta zonei si foto 8, .ecoul culmilor.!), poate fi explicatia extraodinarã a optiunii constructorilor KOGAIONULUI tocmai aici, În mijlocul unei multimi de munti si dealuri, care - întâmplãtor! - oferã surprinzãtoarea sansã a nu mai putin de 24 aliniamente de culmi succesive (vãzute de pe culmea Godeanu). Evident, pozitionarea aceasta a culmilor este o .coincidentã.; dar sesizarea acesteia a fost, probabil, rezultatul unor îndelungi observatii si rãmîne extraordinarul merit al celor care au
fãcut, în cele din urmã, aceastã alegere.
Ce legãturã pot avea aceste aliniamente - (probabil sesizate încã în Antichitate) - cu... Soarele de Andezit, de pe Terasa XI a Dealului Grãdistei?
Examinând mai atent, cu corectie digitalã, fotografiile aeriene pe care le-am executat în 1985 la Dealul Grãdistei, am observat cã, dincolo de .lãtirea. cu circa 10-13 cm. pe razã datoratã aparitiei unor crãpãturi accentuate de factorii meteorologici, de intemperii, (ba: chiar si de factorul .uman., de vreme ce se citeazã... miei copti la protap pe... Soarele de Andezit, prin deceniile 60 si 70!), ei bine: în pofida oricãror asteptãri, cele 10 sectoare de cerc, reprezentate de cele .10 felii. ale marelui disc de andezit, NU SUNT EGALE!.. Ele ar fi trebuit sã aibã fiecare
dimensiunea unghiularã de câte 36 grade (360 grade : 10); totusi, aceste felii prezintã mãrimi unghiulare, la centru, diferite. (Pentru facilitarea calculelor am notat subdiviziunile de grad: zecimal si nu prin .minute/secunde.. Vom opera deci, socotind, spre ex. .3 grade si 45 minute. = 3,75 grade; .1 grad si 20 minute. = 1,33 grade; etc. )

Foto 10. Alunecarea vizibilã a Soarelui de Andezit, pe .soclu., spre S-V (2007)

La rândul lor, (foto 9, schita de lucru SA) razele - care ne-am astepta sã .intervinã despãrtitor. la 36, 72, 108 grade, etc. - nu numai cã .apar. la mãrimi unghiulare diferite, dar nici mãcar nu încep sã se însire pornind de la .un anume punct cardinal., sã zicem Nord! Raza 1, care deschide .felia A. începe de la + 8,8 grade Nord (din motive care, pntru moment, ne rãmân necunoscute!). Respectând directia de .mãsurarea a cercului. asa cum sugereazã marele Sanctuar Rotund, adicã în sensul invers drumului acelor de ceasornic - de altfel în consens cu metoda anticã cvasi-general utilizatã în spatiul mediteranean!), dar admitând - pentru usurarea calculelor - sistemul nostru actual de numãrare în cercul sexagesimal, vom observa cã Raza 2 , definind un Sector A cu o valoare de 34,88 grade sexagesimale, marcheazã la punctul 333,2 grade Vest.

Foto 9 Cele 10 .felii. ale Soarelui de Andezit au mãrimi, în grade sexagesimale, diferite! (Schita de lucru, Timotei Ursu, 2007)

(Nu ne referim la sectorul de disc deteriorat si reconstituit aproximativ .simetric., în beton, în 1979, mai ales cã nu avem dovada certã a acestei presupuse simetrii, mai ales pe sectorul de cerc SUD-ESTIC, care ne-ar fi interest în cel mai înalt grad!) Examinând însã doar zona originalã, pãstratã .in situ., care ne oferã evidenta a 7 din cele 10 raze initiale, si acordând ... credit de inventar pentru celelalte 3 raze, vom observa cã sectoarele de cerc au dimensiuni care variazã, de la sector la sector: între 34 grade, 53 minute si pânã la 38 grade si 29 minute. O asemenea diferentã, de aproape patru grade, nu poate fi pusã nici pe seama întîmplãrii, si nici pe seama unei presupuse inabilitãti a constructorilor acestui uimitor complex: nu urci pânã în vârful aproape inaccesibil al unui munte ditamai constructia de andezit,cântãrind circa 20.000 de kilograme (!), tãiatã .atent. în zece sectoare, si sã le ansamblezi acolo … inegale! (În cel mai rãu caz, ele ar fi fost .tunse. la fata locului de cãtre pietrarii-ansamblatori...)
Sã fi existat - cu clarã intentie - o altã explicatie a acestor deosebiri de mãrimi ale unghiurilor?
Deoarece ne-am propus atât reconstituirea dimensiunii virtuale (initial) a Soarelui der Andezit, cât si mai ales unghiulatia .razelor. (respectiv a locului de imbinare, în linie absolut dreaptã, a .feliilor.), am renuntat la estimarea diametrului printr-un .numãr de diametre succesive.: este absolut sigurã .lãtirea. diametrelor, neregulatã, datoritã crãpãturilor transversale, ca si deplasãrii vizibile (cu rata de 5-11 centimetri) a discului superior, pe .suportul. similar ca dimensiune de dedesubt. Aceastã deplasare a fost probabil rezultatul aceleiasi miscãri seismice care a cauzat alunecarea întregii terase, dar mai ales a jumãtãtii de Nord-Est si Est, cãtre vale, determinând si actualul .cerc neregulat. al marelui Sanctuar Rotund. (Deplasarea, .alunecarea. discului superior al Soarelui de Andezit, este perfect demonstratã de fotografiile 10 si 11: discul superior .dezveleste. o margine a suportului spre Sud-Vest si .acoperã., ca o ciupercã, curbura de Nord-Est a acestuia. Noile mãsurãtori, din octombrie 2007, le-am efectuat ajutat admirabil de dl. Radu Brilinschi. Dupã eliminarea .ratei crãpãturilor., diametrul real - .initial. rezultã a fi fost, potrivit calculului prin circumferinta .soclului., cuprins între de 6.93 -6.95 m! ).
În ce priveste .directionalitatea razelor Soarelui de Andezit., aceasta a fost stabilitã - în ultimã instantã - nu dinspre centru spre extremitãti, prin examinare cu busola (aproximatia obtinutã cu busola depãsind 1,5 - 2 grade, cu atât mai mult cu cât zona prezintã certe variatii magnetice!) ci prin stabilirea locului mai exact al punctului de origine al .razelor., prin echivalenta dintre situarea metricã pe circumferintã cu mãrimea corespunzãtoare în grade sexagesimale. (Aceastã metodã a dat aproximãri de numai plus-minus 0,25 grade sexagesimale).

Foto 11. Alunecarea vizibilã pe .soclu. a Soarelui de Andezit, în sectorul N-E (2007)

Foto 12. Directia .Razei 8. a Soarelui de Andezit (119 grade Est), transpusã în pozitia Vârfului Godeanu, formeazã un .aliniament de culmi. elocvent. Apoi, cum orientarea .cãtre Nord. a Soarelui de Andezit (în pofida unor minore deplasãri excentrice ale .cozii., inerente în procesul de dezvelire si reasamblare) a fost posibil sã fie stabilitã cu convenabilã exactitate, am .transpus. desenul astfel obtinut - al unui Soare de Andezit - în punctul de observatie, adicã pe Culmea Godeanu.
Rezultatul este uimitor: 8 din cele 10 .raze. repetã aidoma .desenul. unor directionali din teren (culmi de munti apte sã gãzduiascã . semnale luminoase. suprapuse!), si anume cu variatii cuprinse numai între 0,6 grade si 1,8 grade pe hãrtile de lucru; s-ar putea ca aproximatiile sã se datoreze unor inexacte .situãri de culmi. în harta turisticã, unde 1-2 grade de diferentã nu degradeazã vizibil calitatea turistic-informativã a hãrtii. Reverificarea acestor .trimiteri. în teren, (prin fotografiile - exceptionale calitativ, executate în conditii meteorologice perfecte la 20 octombrie 2007, de pe vârf, de dl. Ovidiu Serban din Arad si repetate de mine, independent, în ziua urmãtoare) confirmã acest rezultat.
Douã din .razele desenului. ar fi putut fi marcate prin semnale luminoase nu pe culmi, ci pe umeri muntosi mai putin vizibili în relief (este vorba de raza .NORD-NORD-VEST., care .aterizeazã., totusi, pe culmea Dealului Costestiului, aflatã la 333.92 grade; si raza urmãtoare din .sectorul de Nord., situatã la 8,8 grade spre EST de .linia Nordului.; prelungirea acestor raze pare a se îndrepta - prin vãi minore - într-o directie aparent fãrã semnificatie...
Or, poate un viitor studiu mai amãnuntit, aduce surprize si pe aceste raze?).
***(prezentare foto 12, exemplificativ, a aliniamentului RAZA 8: Steaua Micã (1675 m.) - Steaua Mare .(1739 m.) - Vf. Negru Nord (1894 m.) - Vf. Sureanu ( 2059 m.), aliniament care se suprapune, aproape, cu rãsãriturile echinoctiale ale Soarelui , la 21 martie si 21 septembrie,(diferenta fiind de sub 2 grade!)
***si foto 13, foto 14 si 15 satelit, aliniamentul Razei 7: Culmea Sesului SE (1395 m.) - Vf.Tîmpu (1493) - Meleia (1417m.) -Titianu (1721 m.) - Vf. Taia ( 1702) care, la 155 grade Est are o posibilã .directionare. si în... Vf.Parîngu Mare, vizibil doar în conditii meteo perfecte, la circa 30 m. spre Sud-Sud-Est ! (Culmea Parîngului apare, însã, în fotografiile noastre).

În schimb, surpriza de proportii o oferã cele patru directii cardinale esentiale, spre NORD, EST, SUD si VEST, vizibile de pe Culmea Godeanu pe urmãtoarele aliniamente:
NORD: Cota 1198 m. - Picul Glivii (1148 m.) - Vf.Ciungu (967 m.)
EST: Scîrna (1610 m.) - Culmea Sipcea (1654 m.)
SUD: Culmea Sesului-Est (1381 m.) - Culmea Dragu (1449 m., vizibilã ca o veritabilã .piramidã.!)
VEST : Strîmbu (1105 m.) - Cornu Pietrii (1145 m.) - Vîrtoapele (979 m.) - D. Grosului (998m.)

Foto 13. Imagine a sectorului Sud-Est-Sud; SUD; si Sud-Vest-Sud, din unghiul culmii Godeanu (foto Ovidiu Serban, 2007) Trebuie sã mai observãm cã majoritatea covârsitoare a acestor aliniamente se .deseneazã. pe culmi de gol de munte.
Deoarece - cum spuneam - nu este de conceput cã .pileatii lui Deceneu. înfruntau ploile, vijeliile si viscolele sãlbatice pe culmea Godeanului între lunile noiembrie-mai, pentru a face observatii astronomice, uimitoarea coincidentã dintre .aliniamentele. vizibile din acest vîrf, (veritabile REPERE VIZUALE pentru aprecierea cu corectitudine a rotirii boltei ceresti în diferite sezoane) si desenul similar al Soarelui de Andezit , conduce logic înspre o singurã concluzie a ipotezei: cã .desenul aliniamentelor orientative .vizate de pe culmea Godeanu. a fost.... COPIAT (în piatrã!), mai jos, si plasat între celelalte sanctuare (cele care operau si depozitau .calculele.?!), astfel încât – dispunând aici, chiar fãrã un .orizont vizibil., de directionalitatea stabilitã de pe culme, studiul astronomic (.rotirea boltei ceresti.) sã poatã continua în conditii mai putin aspre, probabil în toate cele patru sezoane ale anului.
Aceasta este încã una din ipotezele de lucru, extrem de pasionante, propuse studiului pluridisciplinar. Chiar dacã arheologii nu se vor grãbi sã crediteze o astfel de ipotezã, periegheze temeinice si sectiuni de verificare arheologicã pe culmile de .aliniament. ar putea sã ofere surprize de proportii; mai ales cã tocmai pe unele din aceste culmi . de bazã. în stabilirea unor aliniamente (Meleia, Pustiosu, etc) au fost identificate recunoscute astãzi sanctuare circulare, considerate pînã în urmã cu trei decenii (în spetã de arheologul Hadrian Daicoviciu) drept.... simple.. .stîne antice....?!
Cu certitudine, constructorii sanctuarelor KOGAIONULUI vor fi fost cu mult mai mult decât niste ciobani. Iar dacã unii cititori mai clatinã capul a neîncredere, le recomandãm recitirea atentã a fragmentelor selectate la începutul acestui capitol, scrise de Hecateu, de Diodor, de Strabon, de Iordanes, în urmã cu... o-mie-cinci-sute, douã-mii si douã-mii-cinci-sute de ani!...
Toate aceste date, supuse unei severe reverificãri cu întreaga aparaturã de specialitate, trebuie sã constituie una din paginile de lucru ale viitoarei Echipe de Studiu Pluridisciplinar, o echipã formatã din cercetãtori calificati stiintific si patronatã de Comitetul UNESCO pentru România si de Academia Oamenilor de Stiintã din România, echipã pe care am propus-o, în numele

Foto 14. .Raza 7. (Titianu) a Soarelui de Andezit, transpusã în pozitia Godeanu, pe harta-satelit (Timotei Ursu, 2007) Foto 15. Desen punând în evidentã succesiunea de culmi .suprapuse. care ar fi putut gãzdui .semnale luminoase. în studiul astronomic antic (Sectorul .Razelor 7 si 6., Sud-Est pânã în Sud-Vest; © T.U., 2007). DACIEI REVIVAL INTERNATIONAL pentru a active în 2008 în teren, cu un întreg program de ivestigatii în .zona Kogaionului.; (sunt binevenite si adeziuni ale unor institutii stiintifice si universitare din alte tãri – aplicabile prin timiursu@yahoo.com , respectiv prin aosromania@yahoo.com - în mãsura în care se dovedesc interesate de acest aspect si pot contribui, inclusiv material si stiintific, la fondul de îndeplinire a
programului). ( o traducere în lb. englezã va fi postatã pe situl http://www.dacia.org/ http://www.dacia.org/)

Observatorul Kogaionului (prof. Timotei Ursu) I

”OBSERVATORUL KOGAIONULUI” pe Muntele Godeanu?

Aricol scris de prof. Timotei Ursu

Revista Dacia magazin nr.49 ... http://www.dacia.org/mag-2008-49.pdf

.

Citate selective

DODOR SICUL. Lib.II, 47 : (Notã: Diodor . în sec. I BC . transcrie în acest pasaj referitor la HYPERBOREI un fragment din opera istoricã, pierdutã astãzi, a lui Hecateu Abderitul, din sec. IV B.C. În acel etaj istoric, Dunãrea, cu un volum de ape mult mai amplu decât cel de azi, este în mod curent numitã "Fluviul (ca o) Mare": Okeanos Potamos. În traducerea sa dupã copia în limba greacã, Nicolae Densusianu a translat subiectiv, pro-domo, "kata toi Okeanos", adicã sintagma .în tinutul Dunãrii. drept... o insulã, doar pentru faptul cã, în textul lui Diodor mãrimea acelui .tinut. e comparatã, asociativ, cu mãrimea... insulei Sicilia.)

.... si fiindcã Hyperboreii din tinutul acestui Okeanos celebreazã pe acest zeu (Apollo) în fiecare zi, lãudându-l prin imnuri si acordându-i maximã pretuire, se crede cã fiinteazã acolo o tagmã de preoti ai lui Apollo. Se mai aflã în pãrtile acelea o minunatã pãdure a lui Apollo, de mare întindere si un templu faimos, vãzut dinafarã ca un glob si decorat în interior cu multe daruri. Zeul are si un oras sfânt al sãu, majoritatea locuitorilor fiind cântãreti, în timpul serviciului religios cântând în cor (acompaniati) de lãute si lãudându-l pe zeu prin imnuri... (...) si se mai relateazã cã din acel loc se poate vedea întreagã Luna (Selini), fiind depãrtatã mai putin, încât se pot distinge pe suprafata ei reliefuri de teren... (...) Conducerea orasului si a templului o au cei numiti BOREI, urmasi ai lui Boreas, numai din neamul acestuia alegându-si conducãtorii....

STRABON, Geografia, VII,3,5:

....i, la fel, pestera în care se retrãsese Zamolxe a fost socotitã sacrã si se numeste si astãzi Muntele Sacru, dar adevãratul nume, pe care îl poartã si un râu (pârâu?!) care curge la poalele sale, e KOGAION(ON)....

IORDANES, Getica, 69,70:

(Dicineu-Magistrul si .învãtãceii. sãi): .... demonstrându-le Ipotezele, cele douãsprezece semne si, prin aceasta miscarea planetarã, i-a instruit pe de-a întregul în examinarea astronomicã, si cum suferã o crestere discul Lunii sau se înjumãtãteste în descresterea previzibilã; si le-a înfãtisat de câte ori discul incandescent al Soarelui întrece în mãrime suprafata Pãmântului si le-a înfãtisat cu cât se înclinã Polul Ceresc al Semnelor sau cum se înaltã cele 346 de stele, grãbind de la Rãsãrit la Apus.. (...) Vei vedea pe unul explorând dispunerea boltei ceresti, altul conformatia plantelor si a roadelor pãmântului; acesta cresterea si descresterea Lunii, acela urmãrind lucrarea Soarelui si cum rapida rotire a cerului revine deandoaselea la Apus dupã ce se grãbeste repezit la Rãsãrit, cunoasterea întelegându-i (ne)odihna....

Am ales anume, orientativ, aceste trei citate din manuscrise antice rãsfirate de-a lungul a unui întreg mileniu, perioadã de timp în care, cu certitudine, multe alte documente (astãzi irecuperabile sau încã negãsite) se vor fi referit la originalele, straniile, neobisnuitele reocupãri "cultual-stiintific". ale tracilor de dincolo de Balcani. Acestia erau cunoscuti antichitãtii vechi drept GETI, antichitãtii din perioada prezentei romane la Dunãre drept DACI iar secolelor urmãtoare (vezi Iordanes!) drept GOTI...

Putinãtatea dezarmantã a dovezilor antice scrise referitoare la lumea daco-geticã, coroboratã cu palidul aport adus în ultimul secol de cercetãrile întreprinse de o timoratã arheologie româneascã, obligã la un efort deosebit al cercetãrilor pluridisciplinare si transdisciplinare (angajate si acestea, încã: necoordonat!) în punerea în valoare, în deslusirea si interpretrarea posibilelor "mesaje" lãsate mostenire de strãvechii lcuitori ai vetrei Carpato-Balcano-Pannonice. O serie de cercetãtori ( vezi Kalevy-Vik, Diaconov, Gray, Atkinson, etc.) tind sã ateste imperativ, în ultimii ani, cã tocmai aceastã zonã geograficã . perfect .apãratã. de coroanele muntoase ale Alpilor, Muntilor Dinarici, Balcanilor, Carpatilor si avantajatã, pentru o dezvoltare impresionantã a agriculturii, de debitul cursului mediu si inferior al Dunãrii . a fost, în etajele pre-neolithic si neolithic vatra de formare a etniei indo-europene.(foto 1, vatra IE) Acest nucleu uman, devenit o viguroasã etnie neolithicã în câteva milenii de impetuoasã dezvoltare economicã, a ajuns la un repetat supraplin de populatie si a .pulsat. periodic, exportându-si excedentul social în valuri de migratie succesive care au ocupat . centrifug . nu numai cea mai mare parte a Europei dar au pãtruns adânc în spatiul Asiei pânã în Podisul Iranian, apoi în vãile Indusului si Gangelui (dupã unele ipoteze îndrãznete chiar pânã la Pacific). În lumina acestei concluzii tot mai mult confirmatã pluridisciplinar, studierea mai amãnuntitã a ontogenezei si a filogenezei culturilor succesiv dezvoltate .local., tocmai pe teritoriul originar, devine o obligatie stiintificã de prim-ordin în întelegerea corectã a interdependentelor dintre culturile circum-mediteraniene (pânã nu de mult socotite .sursã incontestabilã. a civilizãrii euroasiatice doar pentru faptul cã... erau singurele mai amãnuntit studiate!?), cele proto-europene( .atlantice.?) , sau cele central si est-asiatice. si cum, în mod atestat, tocmai teritoriul acestei foarte probabile vetre originare indo-europene este acoperit în etajele medii si superioare ale antichitãtii de etnia tracilor nordici (danubieni), adicã de .GETO-DACI. (acestia în conexiune pe cât de indiscutabilã pe atât de fireascã cu triburi illirice, celtice, germanice si sarmatice aflate într-o continuã întrepãtrundere) . studierea pluridisciplinarã, complexã si de amploare a vestigiilor geto-dacice devine nu numai o sarcinã nationalã obligatorie pentru români, dar si un obiectiv de cardinal productivitate pentru completarea corectã a datelor Istoriei stiintei în general si ale Istoriei Antichitãtii în special.

Lãsând deoparte faptul cã . în absenta flagrantã a unui INSTITUT NATIONAL DE DACOLOGIE! . informatia opiniei publice românesti asupra adevãratului nivel atins de civilizatia social-economicã a lumii geto-dacice a rãmas cam la înaltimea... legendelor urmãririi regelui Decebal de .vitejii. legionari romani, printre culmile Muntilor Carpati, printre turme de mioare si de vãduve rãmase de izbeliste, trebuie spus cã nici cercetarea mondialã nu a fost corect servitã printr-o ofertã informativã corespunzãtoare.

O cenzurã comunistã actionând în trecutul apropiat în baza unor interese geopolitice de moment, combinatã cu complexe de inferioritate, o incapacitate de exprimare în limbi de circulatie internationalã, precaritatea unor traduceri trunchiate si vanitãti academice locale opuse inerent unei libere comunicãri, au fãcut ca pânã si acele informatii . putine si timorate . demonstrate arheologic pe plan national, referitoare la detinerea unui enorm inventar apt pentru o reinterpretare de anvergurã, sã rãmânã în umbra sertarelor cercetãtorilor. Preocupãrile cultual-stiintifice ale pãturii anahoretilor tracogeto-daci (denumiti de lumea greco-egeeanã, aflatã exact la Sud: .hyperborei., adicã .foarte mai-la-Nord., cititi: nu numai dincolo de Balcani, dar chiar mai la Nord de .Okeanos-Potamosul. Socotit îndelung drept granitã a Oikumenei, a .Lumii Cunoscute.!...) formeazã numai una dintre petalele corolei care se oferã acum analizei pluridisciplinare contemporane. Cele aproape treizeci de sanctuare dacice (descoperite doar pânã acum si numai în zona carpaticã a locuirii geto-dacice), impunând asocierea inerentã cu traditia milenarã a sanctuarelor vest-europene, trebuie sã devinã un obiect permanent de studiu pluridisciplinar, pentru cã ele . asa cum demonstreazã cercetãrile complexe la sanctuarele obiectivului aflat teoretic sub protectia UNESCO, Dealul Grãdistei (Muntii Orãstiei) . pot furniza în continuare surprize dintre cele mai revelatoare.

.
.SOARELE DE ANDEZIT.

În acest capitol, continuând prezentarea unor ipoteze vizând Dealul Grãdistei ori zona (foto 2, plonge ter.XI) înconjurãtoare, plecãm de la premiza cã cercetarea stiintificã actualã detine suficiente argumente pentru a identifica zona cu .legendarul KOGAION., Muntele Sacru al .Getilor., asa cum îl denumeste Strabon.

Am mai arãtat (într-un articol publicat în toamna anului 2005, în DACIA MAGAZIN) cã una din cele mai îndrãznete ipoteze de lucru în descifrarea pluridisciplinarã a sistemului informativ decelat în acest obiectiv se referã la multifunctionalitatea (plurivalenta) impresionantului .Soare de Andezit., unul din sanctuarele rotunde de pe terasa a XI-a. (foto 3, SA).Soarele., format dintr-un enorm disc (complex) de andezit cu un diametru de .circa 7 metri. -alcãtuit constructiv din 10 .felii radiale. de câte 2.75 metri lungime si un disc central, cu un diametru de 1,5 metri, întregul fiind asezat pe un postament de asemenea din andezit si având . initial . aceeasi suprafatã cu a discului de deasupra, a fost considerat de arheologii care l-au dezgropat în 1958 (colectivul Constantin Daicoviciu, cf. Ion Horatiu Crisan, .Burebista si epoca sa., 1977, pg.455), drept, citez: .altar de jertfã, închinat poate zeului rãzboiului...(...) dupã cum pe acest altar puteau fi aduse ofrande oi altor divinitati.. Aceastã opinie, limitatã doar la reflexele informative ale arheologilor, potrivit cãrora .piesa. nu constituia altceva decât o probã a .caracterului urano-solar al religiei dacice. (idem, pg.455) a condus la subaprecierea relicvei si neconservarea sa corespunzãtoare; o primã tentativã de conservare are loc abia în 1979, prin realizarea . discutabilã . a unei replici din beton a portiunii deteriorate. (O mai veche fotografie, din 1960, vezi foto 4 vechi si, respectiv una din 2007, foto 5 dezastru, demonstreazã pe de o parte cã . la dezgroparea arheologicã ..Soarele. se pãstrase mult mai bine îngropat vreme de douã milenii, în vreme ce astãzi . lipsa de interes pentru conservarea .obiectului. continuând condamnabil! . pânã si... betonul din 1979 se degradeazã vizibil!...).

În realitate, oameni de stiintã . cu o altã formatie decât cea limitatã, de arheolog . au atras atentia (de pildã: prof.univ. Gh. Chis încã din 1977!) cã .piesa. prezintã uimitoarea calitate de a indica vizibil, prin coada. sa, formatã din 17 pietre asezate cu intentionalitate în linie si descrescãtoare ca dimensiune, cu exactitate, directia NORDULUI, constituind o veritabilã .busolã. pentru orientarea celor douã terase artificiale pe care sunt ridicate sanctuarele; ceea ce obligã la studierea intentionalitãtii de orientare astronomicã a sanctuarelor (vezi foto 6, linia Nord).
Studierea exhaustivã, .arheo-astronomicã. a constructiei Soarelui de Andezit în cadrul Echipei de Studiu Pluridisciplinar între 1983-1988 de cãtre universitarul Florin Stãnescu (astãzi un respectat cercetãtor pe plan international în acest domeniu), a relevant calitãtile de uimitor .gnomon antic. si .astrolab. cu
functionalitãti complexe ale... .obiectivului arheologic. (vezi: C.F.Stãnescu, .Astronomical Significance of the Sacred Precinct at Sarmizegetusa- Regia. în .Archaeometry in Romania., vol 2, 1989).

În propria mea cercetare privind sistemul numeric si probabilul modul de lungime folosit de constructorii sanctuarelor de la Dealul Grãdistei (vezi: Timotei Ursu, .Sistemul numeric Geto-Dac., AOS, 1984) am insistat asupra multifunctionalitãtii .multimilor numerice. de la Dealul Grãdistei; în acest sens, plecând de la filiatia pe care izvoarele antice o fãceau între zamolxism si scoala Pitagoreicã, am socotit cele 10 .raze. ale Soarelui de Andezit drept o importantã sugestie, doveditã ulterior productivã, referitor la colaborarea sistemului zecimal în probabilele calcule operate la Dealul Grãdistei de uimitorii constructori si utilizatori ai .sanctuarelor.. Plecând de la sugestia unor cercetãri similare întreprinse în Marea Britanie de Alexander Thom, G.Hawkins, etc., am încercat în 1984-1985 si examinarea unei posibile ipoteze a unor .aliniamente de culmi montane., cu centrul la Dealul Grãdistei, care sã justifice optiunea constructorilor acestui important complex cultual-stiintific, aici, în mijlocul Muntilor Orãstiei. Detectarea unor astfel de probabile aliniamente montane ar fi putut fi o probã suplimentarã a preocupãrilor astronomice ale geto-dacilor ; dar, asa cum a arãtat convingãtor Florin Stãnescu, terasele sanctuarelor de la Grãdistea, situate la numai circa 1040 metri altitudine, sunt . practic . .îngropate. între culmile (foto 7 D.GRãd.) învecinate (Muncelul, Sesu, Pãltioru, Jãrosu, iar spre Nord-Est Godeanu), dispunând doar de un sector insuficient de .cer ., de vreme ce orizontul vizibil, cardinal ca directionalitate în estimarea fenomenelor si miscãrilor astronomice, nu poate fi observat de la Dealul Grãdistei!...
La Congresul de Dacologie de la Bucuresti, în 2005, Vladimir Brilinsky (editor al revistei .DACIA MAGAZIN.
si un avid cercetãtor al Muntilor Orãstiei!) a prezentat o comunicare deosebit de interesantã. Conform acesteia, plecând de la excelenta situare ca posibil observator al Culmii Muntelui Godeanu (din Muntii Orãstiei; nu muntele omonim din masivul Tarcu-Godeanu-Retezat!), precum si al altor argumente . acestea, dupã opinia mea, mai putin justificate . Culmea Godeanu ar fi trebuit sã fie... însusi Kogaionul! Cum nu fusesem niciodatã . în teren . pe Culmea Godeanu, am apelat la examinarea unor hãrti corespunzãtoare: o hartã topograficã 1:10.000 (din dotarea Echipei de Studiu Pluridisciplinar, 1983-1984); o bunã hartã turisticã actualã (care a beneficiat vizibil de aportul hãrtilor Institutului de Topografie din Bucuresti); si, în ultimã instantã, o hartã în relief, din satelit, comandatã în USA. Examinarea comparatã mi-a demonstrat uimitoarea situare a Culmii Godeanu, într-un posibil centru de vizare al .alinierii. unor culmi muntoase. Mai exact: existenta a nu mai putin de... 24 de astfel de aliniamente ! (foto 6, Hashurata si 6B (foto 7)
Ce întelegem prin notiunea de .aliniamente.? În termeni militari, succesiunea prin suprapunere în planul vizibil a unor elemente distincte de teren formeazã o suitã de .directionali., în functie de care deplasarea în teren sau reglarea tirului artileriei (coroboratã cu harta regiunii respective) devine practic posibilã.

În cazul nostru, .alinierea. posibilã a unor culmi muntoase, în suprapunere (mai ales acolo unde apar traditionale goluri de munte!), aliniere vãzutã dintr-un anume punct, coroboratã cu cunoasterea strãvechiului sistem ciobãnesc de semnalizare a unor invazii, pericole etc. prin .focuri pe culmi. (sistem ancestral practicat în mai toti muntii Euro-Asiei!), ar putea constitui aliniamente de repere terestre, adevãrate .linii fixe de orientare. în functie de care rotirea boltei ceresti, noaptea, în amurg sau la rãsãrit, . asadar atunci când .semnalul vizual prin foc. (sau în timpul zilei: prin fum!) este productiv, . POATE FI RECOGNOSCIBIL INDICATÃ!... Aceasta este o conditie astronomicã esentialã; în vremurile noastre moderne fiind rezolvatã prin cunoasterea exactã a coordonatelor locului din care se face observarea, astãzi indicatã prin consultarea satelitilor de pozitie (GPS).
Presupunem cã în vechime aceste .coordonate fixe. trebuiau indicate intuitiv. Un fapt este absolut cert: dacã .rotirea Cerurilor. ar fi fost observatã de pe Culmea Godeanu, aliniamentele posibile vizate . prin focuri suprapuse! . de pe acest punct de observatie ar fi oferit observatorului o orientare de maximã eficientã comparativã. (Sã retinem cã, astãzi, punctul maxim al acestei culmi, este denumit, traditional, poate ancestral . destul de straniu! . .La Om.... . vezi foto 8, foto 9 . Foto T.U. la vârf si foto 10 .

Dar, sã fim rezonabili: Culmea Godeanu, situatã în mijlocul unor vãi si al unor spatii deschise cu lungimi de kilometri, poate fi un bun punct de observatie, jur-împrejur 360 grade, în miez de varã sau la început de toamnã, când temperatura de la 1700 metri altitudine si vânturile reci adiacente sunt mai putin prezente. Este însã absolut sigur cã locul nu este potrivit unui punct de observatie .astronomicã. circa... opt luni pe an, când sãlbãticia vânturilor, a precipitatiilor si a temperaturii scãzute de pe culmi îi obligã si pe ciobanii numeroaselor stâne din jur, sã coboare .la vale.!... si atunci... cum ramâne cu Observatorul Kogaionului?! Se rezumau pileatii lui Deceneu doar la .observatii estivale.?!...