ARBORELE VIETII DACIC (2) RemerRa

ARBORELE VIETII DACIC (2)

Undeva, mai la nord-vest de Imperiul sumerian, un popor se readuna dintr-un conflict de proporţii.

Zamolxe se întrupase (cu trei milenii şi jumătate în urmă) pentru a pune bazele unei noi civilizaţii. Nu a venit să cucerească prin sabie, ci prin inimă, prin frumos, prin puterea ce este izvorâtă din spiritul fiecăruia.

A lăsat poporului său comori nepreţuite... Dar lumea nu l-a crezut. Nu l-a vrut. Au dorit spectacol şi circ, au vrut sânge şi răzbunare.

Şi-a făcut lucrarea pe care o avea de făcut!

Şi-a dat seama că împotrivirea nu venea doar de pe pământ... Asta l-a durut. Totuşi, a găsit puterea de-a merge mai departe, de-a vedere dincolo de speranţele celorlalţi.

A revenit în urmă cu două milenii şi jumătate! De această dată nu puţini au fost cei atinşi de focul său teribil. Cerul avea să-i spună din nou: „Ce cauţi tu aici? Ce vrei tu să faci? Priveşte la Pitagora! Ce s-a ales de lumea lui? Cu ce drept se amestecă omul în treburile zeilor? De unde poate şti omul care este voia noastră?

Zamolxe le răspunse: „Zeu nu este acela ce urcă până la Cer, ci Zeu este cel ce se coboară din Cer! Cuceritor nu este cel care îşi zăngăne armele deasupra celui neputincios, ci acela care care îi atinge sufletul.”

Zamolxe a crezut în inima lui, în puterile lui, în misiunea lui, iar toate acestea s-au văzut prin ceea ce avea să lase în urmă. El a fost arhitectul întregului complex de sanctuare de la Sarmizegetusa, un loc special prin care omul îşi poate regăsi calea inimii. Şi nu numai...

Primul creat a fost aşa-numitul sanctuar de calcar. Acesta nu a fost „primul calendar” după cum spun unii istorici, cu toate că cei 13 stâlpi de pe cele patru coloane, raportat la cei şapte din mijloc, ar putea sugera 13x4x7=364 zile. Pentru profani putea însemna şi acest lucru...

Acest sanctuar este de fapt arborele vieţii dacic. A fost un cadou al civilizaţiei atlante dar dacii l-au meritat pe deplin! Este chiar mai complex decât arborele sefirotic al Cabalei iudaice, conţinând mari taine despre cum se poate dezvolta, din toate punctele de vedere, viaţa omului. De aceea forţele care se opun evoluţiei spirituale a umanităţii, au căutat nu numai să o distrugă dar şi să o arunce în negura uitării. Au reuşit pentru aproape două milenii...

Asemenea arborelui sefirotic din Cabala iudaică, arborele vieţii la daci era o chintesenţă a macrouniversului si microuniversului uman. Este ADN-ul spiritual al oamenilor acestor locuri. Ba chiar al tuturora. Cuprinde toate tainele pentru ca omul să poată fi ghidat în cel mai sublim mod spre Cer. Şi nu este vorba doar de sanctuarul în sine, ci mai ales de locul special în care s-a făcut această lucrare.

Prin intermediul arborelui sacru, iniţiaţii daci îşi ţineau vii conexiunile, atât cu pământul cât şi cu cerul, atât cu interiorul câ şi cu exterirorul, atât cu ceea ce este mai „jos” de ei cât şi cu ceea ce este mai „sus” decât ei, atât cu lumea aceasta cât şi cu lumea cealaltă.

Sarmizegetusa este o zonă cu totul şi cu totul specială, fiind asezată în locul unde vortexul anahatei planetare realizează o conexiune-vârtej extrem de puternică.

Sarmizegetusa Regia se afla la intersecţia unui dreptunghi Fibonacci.

În Misterele Şcolii Zamolxiene am spus că dacă piramida energetică din Retezat ar fi unitatea centrală a unui calculator, atunci tastatura ar fi reprezentată de complexul de sanctuare de la Sarmizegetusa.

Zamolxe a reuşit să creeze foarte multe conexiuni între construcţiile megalitice atlante din Munţii Orăştiei şi aceste sanctuare. Este vorba de conexiuni care au fost, sunt şi vor fi extrem de puternice.

Spre deosebire de arborele sefirotic din cadrul Cabala, aici există un mare avantaj, anume că avem şi un sprijin spiritual-energetic real, concret, pentru a înţelege multe dintre tainele omului şi ale universului. Este ca şi cum sămânţa cea bună ar fi plantată în cea mai bună grădină cu putinţă.

Spre deosebire de arborele sefirotic iudaic, care are trei stâlpi (două laterale – al severităţii şi al milei, având fiecare câte trei sfere, şi cel din mijloc – al echilibrului, având patru sfere), arborele dacic are cinci stâlpi, dintre care patru au câte 13 sfere, iar pilonul central are şapte sfere.

Cele şapte sfere al stâlpului central al arborelui dacic reprezintă:

1.      Sursa

2.      Metacunoaşterea

3.      Manifestarea

4.      Armonia

5.      Puterea

6.      Cunoaşterea

7.      Planul fizic

Interesant este că arborele sefirotic iudaic se poate regăsi în cadrul arborelui dacic, precum o arată figura de mai jos. Sunt excluse sferele „Manifestarea”, şi „Puterea”, iar în multe tratate cabalistice nici sefira „Cunoaşterea” denumită „Da’at” nu este trecută (deoarece cunoaşterea presupune putere, iar puterea nu ar trebui – o spun ei, să fie dată decât unora, consideraţi aleşi).

De asemenea, stâlpii din stânga (al severităţii) şi cel din dreapta (al compasiunii) au reprezentarea în cadrul arborelui dacic la mijlocul celor patru coloane laterale.

Fiecare sferă trebuie să fie conştientizată prin simţurile subtile. Prima datorie a unui discipol, care lua cunoştinţă de arborele atlant-dacic, era să simtă fiecare sferă în parte.

Când erau aduşi la Sartmizegetusa Regia, discipolii erau deja iniţiaţi în cunoaşterea elementelor, precum şi a unor puteri specifice lor, dar pe lângă aceasta mai aveau parte şi de multe „deschideri” la nivelul corpurilor subtile, graţie numeroaseleor iniţieri avute ca urmare a pelegrinărilor de-alungul matricei carpatice.

Precum am spus şi înainte, în cei trei ani şi jumătate, cât se presupune că Zamolxe a fost „în locuinţa subterană” (conform relatărilor unor istorici ai vremii), a făcut numeroase conexiuni energetice subtile dintre structurile megalitice din Munţii Orăştiei (aflate în legătură directă cu piramida din Retezat) şi ceea ce am numit „tastatura” de la Sarmizegetusa Regia. Aceste conexiuni facilitau la rândul lor realizarea unor legături speciale între fiecare discipol şi circuitele energetice din structurile megalitice. În acest mod, discipolul era direct conectat cu „laboratoarele” structurilor atlante amintite, putându-se realiza mai uşor o accelerare a evoluţiei din toate punctele de vedere.

Mai multe articole despre acest subiect aici ... www.remerra.blogspot.ro

Aceasta secventa nu face parte din articol (EM)

Am postat mai jos clipul Taina copacului vietii, care prezinta arborele sefirotic intr-o forma artistica ... muzica de meditatie, poezie, pictura ...

Noi NU suntem urmasii Romei (Napoleon Savescu)

Blestemul “Păsării Phoenix” 

(Tezaurul de la Pietroasa)

Undeva, departe, in inima Europei Centrale, tocmai prin tinuturile unde legendele spun ca “Baba Dochia” (Mama Mare, Cybele ori Doamna Neaga, cum ii mai zic localnicii) obisnuia a calari pe un Leu feroce, avandu-l la dreapta ei pe falnicul Caloian (Attis, fiul lui Calaus), exact in zona unde Arcul Carpatic tinde a se recurba catre miazanoapte, se inalta mandru si enigmatic, Muntele Istrita (din Judetul Buzau), in timp ce pe un mic platou aflat la poalele sale, un ochi atent va descoperi comuna Pietroasele. Din vremuri stravechi aceasta pozitie a Muntelui Istrita, prezentand evident avantaj strategic, avea sa fie folosita drept punct de observatie de catre intreaga populatie Carpato-Dunareana (fie ea Ariana, Pelasgica, Tracica sau Dacica, in speta urmasii aceleiasi natiuni, a poporului botezat “Roman” in modernitate). Reputatul istoric si cercetator in sfera timpurie a devenirii neamului nostru, profesorul Nicolae Densusianu, arata, printre altele, ca, prin anul 1847 inca se mai putea zari pe cel mai inalt si semet pisc al amintitului masiv muntos un soi de val circular avind diametrul de 6,32 m si care purta straniul nume “Sura de Aur”. Totodata, o alta stanca aflata pe acelasi munte prezinta simbolica forma a unui armasar, facandu-i pe localnici a denumi locul “Piscul Calului Alb”. Fie sculptata de maini omenesti ori rezultat al eroziunilor naturale, stanca respectiva este considerata de prof. Densusianu drept un monument votiv consacrat vechii Divinitati supreme Solare, Uraniene. In fapt, cercetand mitologia antica romaneasca, este vorba aici despre o noua dovada a Cultului Zeului Solar trac Gebeleizis sau poate al vreunei si mai vechi Divinitati Vedice. In plus, alte doua stanci prezente pe Muntele Istrita, infruntand veacurile, poarta denumirea de “Piatra Soimului”, si nu departe de acestea se inalta, semet, piscul botezat “Cuibul Corbului”, din care tasneste apa limpede precum clestarul a unui izvor zis “Fantina Vulturului”. Apele sale se aduna intr-o imediata apropiere formand, la randul lor, “Lacul Vulturului”.

Fig. 63. Asa arata asa zisa Closca, Fibula mare de aur, cu granate si alte pietre semipretioasei Sa vedem cum este descrisa aceasta Closca in cartea domnilor Ii Miclea si Ri Florescu, Daco-Romanii, Edi Meridiane, 1980, pg 211: pe un schelet constituit tot dintr-o fibula de tip cu capete de ceapa este asezat un scut cu partea superioara rotunda si cea inferioara evazata, pe care a fost sudat un tub tronconic ajurat, terminat in cap de pasare de prada (ciudat cap de closca !). Pe scut, un plas-tron central, marginit de doua fisii rombice, arcuite, incearca sa redea penajul: o retea de celule paralele si circulare, dispuse simetric, incadreaza un mare caboson din cristal de stinca si mai multe cabosoane mai mici, circulare si patrate, din granate si turcoaze. Patru fisii triunghiulare, acoperite cu motivul ochiului de paun, redau aripile si picioarele vulturului (sa fi uitat autorul ca este vorba de closca?), iar doua fisii triunghiulare cu virful in jos, impartite in mai multe celule in forma de para, incrustate cu granate, incadreaza doua siruri verticale de cabosoane din cristal de stinca, granate si turcoaze si un sir orizontal care formeaza limitele plastronuluii Aceste fisii figureaza coada in evantai a vulturului. De marginea de jos atirnau patru pandantive din aur ajurat si cristal de stinca. Gitul vulturului este incadrat cu granate in forma de inima cu virful in jos. Vedem din nou cum o greseala spusa de doua ori devine un adevar istoric! Uitati-va si dumneavoastra pe gitul asa-zisei closti si vedeti unde este situat virful inimii, in sus ori in jos! Daca saracul Odobescu a descris gresit directia virfului inimii, nici acum dupa mai bine de un secol lumea nu vrea sa vada ce putem cu totii savedem. Si cum am spus-o de multe ori: ominciuna repetata devine un adevar si un adevar neglijat trece in spatiul ocult! Asa este si cu asa-zisa noastra istorie, unde dogma joaca un rol esential: crede si nu cerceta! Ce ne-au spus vechi cronicari, din manastirile evului mediu, este un adevar de necontestat; cind scoala ardeleana a decis ca noi suntem urmasii Romei, chiar daca Bogdan P. Hasdeu a declarat-o greseala istorica, noi continuam sa-i credem pe ei si sa refuzam sa vedem adevarul, asa cum cei ce descriu si redescriu inimioarele de pe gitul Pasarii Phoenix refuza sa le vada ca sunt cu virful in sus si continua ... din greseala in greseala spre victoria finala.

Fig, 64. Patera din tezaurul de la Pietroasa, avind un diametru de 25,7 cm, formata din doua foi de aur, cea inferioara mai groasa si unitara, cea superioara decorata prin ciocanire cu motive figurate, grupate de la margine spre interior, dupa cum urmeaza: registrul limitat de profile, care formeaza chenarul, este decorat cu un vrej de vita de vie cu frunze si struguri, depasind uneori marginea inferioara; apoi un amplu registru circular, cuprinzind saisprezece figuri, identificate dupa imaginatia fiecaruia. Daca Odobescu, care am remarcat cum vedea lucrurile pe dos, le considera personaje ale panteonului gotic, Cezar Bolliac, initiatorul studiilor arheologice in Romania, exprima urmatoarea opinie, in Trompeta Carpatilor, an 1870, nr. 876, pg 3: zica cine orice va zice, zvircoleasca-se oricit vor putea arheologii nostri, vasele de la Petroasa sunt vase dacice, cu stil dacic, pe un cult din Dacia.

Dupa cum se vede, nici unul din reperele acestor locuri “bantuite” de Legenda nu poarta vreo banala denumire de… gaina, pui sau closca (desi indepartatul Maramures, din nordul Transilvaniei, se mindreste cu-al sau Munte Gaina, locul unde se desfasoara, anual, “Simbra Oilor”, populara sarbatoare a ciobanilor din regiune). Si totusi aici, in anul de gratie 1837, doi tarani din comuna Pietroasele, Ion Lemnaru si socrul acestuia, Stan Avram, aveau a face o descoperire senzationala si totodata de un interes arheologic primordial. Lucrand pe coastele amintitului Munte Istrita, spre a extrage pietrele necesare constructiei unui pod, acestia descopera, sub un bolovan aflat la mica adancime, o impresionanta colectie de podoabe din aur, insumand nu mai putin de 22 de obiecte, vase si ornamente. Firi simple, “pragmatice”, taranii s-au grabit sa ascunda insa tezaurul ivit la lumina din negurile Istoriei noastre pentru a planui ulterioara si pripita sa comercializare, pe un pret “de nimic” unui albanez numit Anastase Verussi. Negustorul respectiv se va dovedi si mai “inventiv” decat descoperitorii comorii, apucandu-se sa sparga o mare parte din nepretuitele obiecte cu dalta si ciocanul, sperand intru evitarea hoteasca, in acest fel, a intrarii tezaurului sub jurisdictia legilor specifice ale Tarii. Si-a trebuit sa mai treaca, astfel, un an intreg pina cind, in 1838, Guvernul Tarii Romanesti sa capete ceva informatii despre existenta acestei comori (la propriu si la figurat) si sa incerce a salva ceea ce mai putea fi salvat. Ca urmare, pe la sfirsitul anului 1842 sunt depuse la Muzeul National din Bucuresti un numar de 12 piese apartinind tezaurului de la Pietroasa, urmand a fi ulterior cunoscute sub numele impropriu de “Closca cu puii de aur”.

In realitate, Antichitatea nu a produs nici o valoare artistica (statuie, tablou, bijuterie etc.) care sa nu reprezinte, in acelasi timp, si-un simbol metafizic, iar daca unele voci autorizate considera azi ca pasarile de aur ar reprezenta, in fapt, simboluri ale vechilor Divinitati tracice ori geto-dacice (carora li se mai spunea si “Bukolion”, sau “Vukalan”), poate ca nu se inseala de fel. Comoara despre care vorbim a fost gasita in vecinatatea acelui ansamblu natural ce include “Piatra Soimului”, “Cuibul Corbului”, “Fantina” si “Lacul Vulturului”. Se naste intrebarea: de unde, oare, se va fi nascut ideea acordarii denumirii de “Closca”?!

Aplecandu-ne asupra stravechilor legende si traditii, vom constata ca suprema si totodata cea mai nobila si fenomenala zburatoare mentionata in cadrul acestora a fost asa-numita “Pasare Phoenix”. Conform Teologiei antice, aceasta ar fi fost un unicat pe intregul mapamond (cu alte cuvinte singura “Semper Avis”). Ea constituia o Zeitate Solara consacrata Astrului Zilei care traia perpetuu in cicluri vitale estimate, dupa unii la 700 de ani, iar dupa altii la “doar” 509. Periodic, la apropierea sfarsitului unui ciclu al lungii sale vieti, aceasta isi construia un fel de cuib din ramuri alese si plante frumos mirositoare, in care isi incheia astfel existenta. Ulterior, “cuibul” se metamorfoza intr-un ou, simbol al Genezei primordiale si continand cenusa Pasarii Phoenix, din care aceasta avea a renaste de-a pururi.

Dar sa comparam acum descrierile “Pasarii” in viziunea anticilor cu aspectul asa-numitei “Closte” din Tezaurul de la Pietroasa. Vom incepe cu randurile ce i le-a dedicat celebrul historic grec Herodot: “Este o pasare cu unele pene de culoare aurie si altele rosie, iar dupa forma si marime asemanatoare cu acvila. Ea pleaca din Arabia, transportand in gheare un ou din smirna, pentru a se duce in Templul Soarelui si a renaste”. Dupa Pliniu cel Batran, “…cea mai nobila pasare o reprezinta Phoenixul originar din Arabia, avand marimea unei acvile si gatul ca aurul, parte a corpului rosie iar coada albastra, insa si aceasta intretesuta cu pene rosii. Phoenixul isi transporta cuibul din Arabia tocmai pana in apropiere de Panchea, in orasul Soarelui”. 

Fig. 65. Mult mai pragmatic , N. Densusianu, descrie un segment din patera de la Pietroasa astfel: Apollo (Aplo la daci, dupa unii sinonim cu Zalmoxis N.A,) zeul luminii, al pastoriei si armoniei, asista la sarbatoarea hiperboreilor in onoarea divinitatii Terra Mater. Linga zeu se vede figurat Ianus, regele hiperboreilor, avind pe cap ornamente arimaspice, in mina dreapta o 

diadema, ca insemne ale demnitatii, in stinga un arc cu coada infasurata si jos ca atribut un delfin, emblema puterii sale peste mari. Langa Ianus un prunc, personificatia Anului Nou, aduce ca dar un cos cu un spic mare de griu, iar in mina stinga tine o palma, simbol al tuturor succeselor fericite.

Fig. 66, 67. Aceasta figura centrala, in jurul careia se pare ca tot universul mitologic dacic se invirte, m-a intrigat cel mai mult. Poate si datorita faptului ca marind-o la maximum pe computer, nu i-am putut vedea fata, asa cum o descria N. Densusianu, deoarece fotografia este 

facuta, de sus, perpendicular pe aceasta patera. Asa ca va rog sa va uitati si la figura 64, pentru a o observa mai bine. Ea o reprezinta pe Gaea, sau Terra Mater, Mama Pamintului. Ea 

se ridica in mijlocul acestei patere cam 7,5 cm si este infatisata sezind pe un tambur circular, decorat cu un vrej de vita de vie, cu frunze si struguri. Ea poarta o tunica lunga, fara mineci, e incinsa peste mijloc si tine cu amindoua miinile, linga piept, un pahar de forma conica. Zeita se distinge printr-o figura nobila, majestuoasa si plina de siguranta. Tipul ei nu este nici grecesc si nici gotic. Trasaturile ei fiind caracteristice pentru o fizionomie din zona Dunarii 

de Jos, o fizionomie dacica. Parul il are strins intr-un coc, ridicat in sus, la spate. Inauntrul acestui prim cerc, si deci in jurul zeitei primordiale, la picioarele ei se odihneste un pastor, avind la picioare un ciine, prietenul sau cel mai bun. Ii urmeaza un leu, doi magari si o leoaica. De fapt leul si leoaica o flancheaza pe Mama Pamintului, in dreapta si respectiv stinga. In cerc, in jurul lor se gasesc 16 figuri de zei si zeite, formind un cerc solemn, aducindu-si omagiile lor Zeitei Mame.

Si, conform cercetarilor geografului Mela, “Panchea” se afla tocmai in apropierea Muntilor Ceraunici, adica Muntii “Cernei” de astazi. Textele marelui poet roman exilat Ovidiu considerau ca Phoenixul ar fi vietuit pe o colina apartinand celor mai frumoase meleaguri ale Elizeului, de fapt una si aceeasi regiune geografica a timpurilor preistorice cu Valea Jalesului din Romania moderna, care incepe din sus de Arcani. Ar rezulta, asadar, ca cea mai faimoasa inaripata a Religiei pre-Crestine poate fi localizata concret intr-o legendara regiune a Emisferei Nordice, aflata sub orizontul cel pur si senin al Istrului (fluviu numit ulterior “Dunare”), din apropierea susnumitilor Muntilor Ceraunici.

Iata, prin comparatie, cum se prezinta “Closca” noastra de la Pietroasa: fibula reprezinta imaginea unei pasari sacre, cam de marimea unui soim; intreaga suprafata a acestei zburatoare, modelata in aur masiv, fusese initial decorata cu felurite pietre pretioase ori semipretioase rosii, verzi, albastre si galbene. Deasupra, in crestet, “Closca” prezenta un imens granat rosu, tot din pietre rosii fiindu-i si ochii, in timp ce coada i se termina in nenumarate lantisoare suspendate, din aurul cel mai fin.

Scriitorul roman Alexandru Odobescu, cel care avea a-si insuma anii dedicati studierii pasionate a respectivului tezaur intr-o monumentala lucrare publicata la Paris, “Le Tresor de Petrosa”, “uita” insa a o mai numi “Closca” pentru a se referi, in schimb, pe parcursul paginilor 663-671, la “gatul Vulturului”, care ii aparea incadrat cu granate avind forma unor inimioare cu virful in jos (personal, in fotografii, eu le-am vazut totusi cu virful in sus!). Si tot el, Odobescu, vorbeste in detaliu despre “ciocul si ceafa Vulturulu”, de asemenea ornate cu granate de o marime apreciabila. Si intrucit la stravechiul popor Carpato-Dunarean (pelasgic-tracic), cu deosebire in cadrul cultului religios, toate isi aveau formele si canoanele lor tipice, se poate sintetiza, afirmind in consecinta, ca avem de-a face cu figura celebrei Pasari, careia un artist anonim ii va fi dat “viata” dupa un model strict traditional! De altfel, atunci cind, in anul 1885, prof. N. Densusianu lucra la a sa “Dacie Preistorica”, el nu uita sa mentioneze “Octoihul Slavonesc” tiparit la 1575, in care Pasarea Phoenix este descrisa printr-un detaliu suplimentar, acela de a tine in cioc o Cruce incirligata de forma vechii zvastici pelasgice, un foarte vechi simbol al Soarelui “renascut” odata cu aparitia Primaverii. Si tot astfel apare Ea si in “Psaltirea Slavo-Romaneasca” din 1577 (Bianu & Hodos, Bibliografia rom., tom I, p. 61-1.575 si 67-1577).

Mai tarziu vom gasi Phoenixul ca Pasare Heraldica in emblemele Tarii Romanesti, fiind reprezentata exact in momentul depunerii cuibului deasupra unor flacari regeneratoare, avand deasupra-i Soarele, Luna si Ursa Mare (constelatia “Carul Mare” de azi, compusa din 7 stele), deci in total 9 astri “veghetori” ai Eterniatii sale, iar in cioc tinand acum traditionala Cruce crestina ce avea a inlocui primordiala zvastica (vezi “Pravila” tiparita la Govora in 1640). Dar si “istoricii” ceva mai nechemati in domeniu au un drept al opiniei personale, iar acestia, fara a cerceta prea mult covarsitoarea semnificatie din substratul acestei descoperiri, s-au grabit in a cataloga prima reprezentare mondiala autentica a legendarei Pasari Phoenix drept o “amarata” de “Closca cu pui”! Cand, de fapt, “puii” sugereaza simbolic tocmai eterna renastere a Phoenixului din propria-i cenusa, ca mici duplicate menite a reface, iarasi si iarasi, Divinitatea originara! Dar asa-zisii “istorici” ai nostri de ieri si de azi nu se opresc aici. Foarte recent vede lumina tiparului la Bucuresti volumul “Heraldica Romaniei” scris si redactat de o anume doamna Maria Dogaru, care mi-a placut pe alocuri dar mi-a lasat pe ansamblu un gust pe care doar cu indulgenta il pot numi “amar”, vazind cum sunt, deliberat, omise ori trecute “pe linie moarta” nenumarate informatii si rationamente considerate, probabil, “inconfortabile politic”… cum este crucea pelasgica, sigur ca m-am simtit jenat pentru nerespectarea adevarului.

Dar, asa cum comorile Faraonilor egipteni si-au dovedit malefica influenta asupra tuturor descoperitorilor lacomi, cit si a profitorilor ce le-au rivnit ulterior, putem spune si dezvolta, in premiera mondiala, in ce constau manifestarile unui similar blestem invaluind Tezaurul descoperit la Pietroasa, blestem menit a-i afecta letal, la propriu si la figurat, pe toti acei ce i-au incercat sau ii vor incerca instrainarea de urmasii vechilor pelasgi, stapanitorii sai eterni de fapt si de drept. Straniu este ca nu doar atat Lemnaru, Avram si Verussi aveau sa moara la scurt timp dupa ilegalitatile comise asupra tezaurului dat la lumina, dar si tainuitorii obiectelor ce n-au mai putut fi recuperate de Guvern urmau a o sfarsi la fel de repede si straniu, de obicei in mod violent. 

Fig.68. Diferite reproduceri ale verigii de la Pietroasa, asa cum le prezinta N. Densusianu in 

Dacia Preistorica, Edi Meridiane, Bucuresti, p. 428, 1986.

In iarna anului 1875, comoara este furata din Muzeu, pe o noapte cu viscol grozav, de catre un fost seminarist pe nume Pantazescu. Iute prins si inchis, acesta va fi impuscat intr-o impulsiva incercare de evadare. Insusi scriitorul Alexandru Odobescu, autorul celebrului “Pseudo-Kynegheticos” (“Fals Tratat de Vanatoare”) se sinucide in mod bizar, la scurt timp dupa ce “indrazneste” a publica “Le Tresor de Petrosa” tocmai la Paris, deci nu in Romania, tara sa de origine. La inceputul veacului nostru, “inteligentul” Guvern roman din timpul Primului Razboi mondial face o greseala istorica: evacueaza tezaurul Tarii, inclusiv “Closca cu puii de aur”, la Moscova spre a-l salva de armatele Puterilor Centrale, “uitand”, probabil, vechea zicala dupa care… ce ia muscalul, e “bun luat”! Insa, de indata ce Phoenixul pelasgic “se trezeste” retinut abuziv la Kremlin, pe cuprinsul uriasei Rusii incep sa se petreaca uriase nenorociri (vezi si “Dacia Secreta”, de Adrian Bucurescu): are loc o lovitura de Stat bolsevica ce instaureaza un sistem social negand existenta oricarei Divinitati (iar “Pasarea” noastra reprezinta, totusi, puterea si deci mania unui Zeu, acela al Soarelui, exact precum in blestematele comori ale Faraonilor), intreaga Familie Imperiala a Tarului Nicolae al II-lea Romanov, autoritate suprema in momentul acelei “preluari” a Tezaurului o sfarseste violent – fiind executata si are loc razboiul civil. Mai tarziu, milioane de rusi pier atunci cind Germania ataca U.R.S.S., si inca si mai multi din cauza genocidului ordonat de Stalin, din pricina ororilor sistemului comunist in general. In plus, mai toti conducatorii Romaniei care fie n-au reusit (cazul lui Antonescu), fie nici macar n-au dorit recuperarea “Pasarii Phoenix” din locurile straine “cuibului” Ei (cazurile Dej si Ceausescu) urmau sa sfarseasca de moarte nenaturala, deseori intocmai lui Pantazescu, Odobescu sau Tarului Nicolae al II-lea!!

Tezaurul de la Pietroasa poarta intr-adevar un teribil blestem, incrustat intr-o veriga iar sensurile sale se dezvaluie doar ochiului atent si mintii cultivate: de la stanga la dreapta, inscriptia tracica infatiseaza trinitatea HUTEN IAREN EIVEN, in traducere: “Casa (Neamul) in pace sa-ti fie”, dar, citita pe dos, cuvintele devin NEVIEN ERAI NETUH, adica: “Blestemat sa fie raufacatorul (hotul)”.

Sursa ... http://www.dacia.org/carte/149-172.pdf

.

Colţ de rai: Ţara Luanei, tărâmul uriaşilor din piatră

FOTO: IULIAN BUNILĂ

Culmile stâncoase de lângă Bozioru oferă o privelişte superbă

În Munţii Buzăului, departe de traseele turistice obişnuite, o înşiruire de grote misterioase şi de stânci cu forme bizare alcătuieşte o lume ce pare ireală. Puţini ştiu că, la vreo de 150 de kilometri de Bucureşti, pe drumul dinspre Buzău spre Braşov, se află una dintre cele mai frumoase zone din România.

Peisajele care merită neapărat văzute se află între satele Nucu (comuna Bozioru), Aluniş (comuna Colţi) şi Ruginoasa, pe culmile Crucii Spătarului şi Martirei. Înşiruirea de grote săpate în munte, de stânci povârnite şi de pietre cu forme bizare este de o frumuseţe rară.

Zece peşteri uimitoare

Primele cercetări ale zonei au fost făcute de Alexandru Odobescu în anul 1871. El a fost însoţit de pictorul elveţian Henri Trenk, care a realizat un album de acuarele, păstrat acum la Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române.

Crestele dantelate domină peisajele din Ţinutul Luanei

Arealul denumit Ţara Luanei ascunde zece peşteri şi grote uimitoare: Aluniş, Agatonul Vechi (Dărâmătura), Agatonul Nou, Bucătaria, Peştera lui Dionisie Torcătorul, Fundătura, Fundul Peşterii (Peştera), Ghereta, Piatra Îngăurita (Peştera lui Iosif) şi Peştera de la Culmea Pietrei (Uşa Pietrei). Aceste peşteri conţin dovezi care atestă că au fost locuite în urmă cu peste 2.500 de ani. Cea mai veche pare să fie, potrivit istoricilor, Peştera lui Iosif, unde s-au descoperit obiecte datând din secolul al IV-lea înainte de Hristos. Peştera lui Dionisie Torcătorul a fost cioplită în secolul al IV-lea d.Hr., iar peştera Aluniş - în secolul al V-lea.

Bisericile şi chiliile rupestre din satul Nucu erau folosite ca lăcaşuri de refugiu şi de cult. În zona localităţilor Nucu şi Colţi există 29 de lăcaşuri de cult săpate în rocă.

În Peştera lui Iosif s-au găsit obiecte din secolul al IV-lea î.Hr.

Istoricii au identificat mii de inscripţii pe care le-au cartografiat în funcţie de perioada în care au fost făcute. S-a demonstrat astfel că zona a fost locuită neîntrerupt în ultimii 2.500 de ani, iar grotele şi peşterile au fost adaptate pentru traiul zilnic de cei care se ascundeau acolo de invadatori. Ulterior, au devenit locuri de rugăciune şi chilii pentru pustnicii care s-au aşezat în zonă.

Depănând legende

Munţii Buzăului ascund nu doar misterioase aşezări rupestre, ci şi legende unice, păstrate din timpuri îndepărtate în memoria fiecărei generaţii. Una dintre ele, cunoscută de mai toţi bătrânii din Colţi şi Bozioru, vorbeşte despre Ţara Luanei, numele pe care lumea lor, mărginită de ziduri de piatră, îl purta odinioară. Nu există turist în zonă care să nu fie fascinat de această legendă, povestită de bătrâni sau de ghizii din comună, aşa cum este Diana Gavrilă, o tânără care şi-a dedicat mulţi ani culegerii de legende şi, mai nou, activităţii de călăuzire a turiştilor prin ţinutul aşezărilor rupestre.

Diana Gavrilă a învăţat cuvânt cu cuvânt legenda Luanei, pe care a auzit-o în poveştile bătrânilor, evocată în variante foarte asemănătoare între ele. O povesteşte la fel de fidel fiecărui curios care vizitează ansamblul rupestru format din bisericuţa lui Iosif, chilia lui Dionisie Torcătorul, Agatonul mic şi Agatonul mare sau grota Fundul Peşterii, pe pereţii cărora se află incizate misterioasele scrieri încă nedescifrate şi simboluri străvechi, precum crucea malteză, peştele paleocreştin sau pumnalele Akinakes. 

„Ţinuturile acestea, care sunt cunoscute pentru ansamblul religios de aşezări rupestre, le mai putem numi, metaforic, Ţara Luanei. Legenda vorbeşte de o fiinţă atotputernică, un bătrân de demult, un înţelept al timpurilor, stăpân nu numai al meleagurilor, ci şi al unei cetăţi cu ziduri care atingeau cerul. Această cetate se pare că era străjuită zi şi noapte de un soare strălucitor", povesteşte Diana. „În această poveste este amintită prezenţa izvoarelor tămăduitoare, Luana fiind cel care cunoştea leacul lor, având grijă ca de fiecare dată să-i tămăduiască pe cei răniţi în războaie. Cei ce se încumetau să folosească singuri leacul se îmbolnăveau şi mureau", adaugă tânăra călăuză.

Cât e ziua de lungă, localnicii muncesc pe fâneţele din împrejurimi

Diana Gavrilă e convinsă că legenda Luanei izvorăşte din fapte reale şi are şi argumente pentru asta: „Ştie toată lumea că zona rupestră Nucu este o adevărată vale a apelor tămăduitoare. În urma brevetului obţinut a fost ridicat complexul balnear de la Fişici."

Legenda are însă un final apocaliptic, care te duce cu gândul la sfârşitul cetăţilor Sodoma şi Gomora, spune Diana Gavrilă: „Multă vreme ar fi trăit fericiţi cei de la cetate, dacă vrăjmaşii înzăuaţi, în care de foc, nu veneau să doboare soarele Luanei. Mare prăpăd a fost atunci pe pământ şi chiar s-a simţit la nivel planetar, pentru că pământul s-a clătinat din încheieturi. Zidurile cetăţii şi împrejurimile au fost arse, iar zona a rămas pustie multă vreme şi nici păsările în zbor nu au mai trecut. Autorul este rezervat în ceea ce priveşte detaliile, însă ne dă un indiciu preţios şi ne aminteşte de prezenţa unei peşteri, numită Peştera Înţeleptului, cea în care ar fi stocate toate informaţiile care ar conduce către adevăr", se spune în legenda povestită de Diana Gavrilă. 

Poveştile bătrânilor

Tânăra care a ascultat variantele poveştii despre Ţara Luanei de la bătrâni îndrăzneşte chiar să emită ipoteza că legenda este de fapt o frântură de istorie străveche a zonei. „Dacă ar fi să tălmăcesc această poveste, aş spune că ea nu face decât să amintească clar legăturile noastre cu cea mai veche civilizaţie a lumii, civilizaţia sumeriană. Spun asta nu prin prisma faptului că cineva ar fi venit din Sumer şi ar fi lăsat urme în zona Munţilor Buzăului, ci că, de fapt, poporul presumerian ar fi poporul pelasgic, cel în rândul căruia era obiceiul de migrare către alte teritorii atunci când creşteau numeric. În perioada matriarhatului, mama bătrână conducea tribul împreună cu un iniţiat. Luana, dacă ar fi să discutăm pe marginea acestui nume, nu îl regăsim decât în civilizaţia sumeriană, ca divinitate, venind de la Luanu, creatorul zeilor, ceea ce pentru noi ar însemna Dumnezeu, dar în acelaşi timp figurează şi ca rege pământean", ne spune Diana Gavrilă, ghidul turistic din Colţi. 

"Legenda vorbeşte de o fiinţă atotputernică, un bătrân de demult, un înţelept al timpurilor."

Diana Gavrilă

ghid turistic

"Ştie toată lumea că zona rupestră Nucu e o adevărată vale a apelor tămăduitoare."

Diana Gavrilă

ghid turistic

Pietrele mişcătoare de la Ulmetu 

La doar câţiva paşi de Bozioru, se întinde ţinutul trovanţilor de la Ulmetu. Pietrele uriaşe par să prindă viaţă, pentru că lumina şi umbra care le învăluie le transformă în uriaşi cu chipuri hâde.

Francezii i-au numit trovanţi şi aşa le-a rămas numele în literatura de specialitate. Pietrele imense par să se fi format prin rostogolire din lava incandescentă, dar în realitate sunt create de apă. Geologii spun că sunt gresii formate prin sedimentarea nisipului cărat de ape în canale preformate de alte scurgeri de apă în pământ nisipos, după ploi torenţiale.

Natura a modelat mii de bolovani uriaşi în zona Ulmetu-Bozioru

Profesorul Marcian Bleahu explică ştiinţific fenomenul: „Prin precipitare ia naştere un ciment calcaros care prinde strâns între ele granulele de nisip. Această precipitare a calcitului se face, de regulă, în profunzimile masei de nisip, în jurul unui nucleu solid, de exemplu o piatră sau un fragment lemnos, formaţiunea de gresii concentrice rezultată căpătând forme ovale sau sferice, conform unui principiu fizic simplu, acela de a cuprinde în minimum de suprafaţă un volum maxim". În zona Ulmetu-Bozioru există mii de astfel opere de artă - unele de câteva zeci de kilograme, altele de zeci de tone - iar intrarea în uriaşul muzeu în aer liber este liberă.

Drumeţii, escaladă şi curse off-road

LOCALIZARE. Ţara Luanei se află în Munţii Buzăului, la 47 de kilometri de Buzău şi la 150 de kilometri de Bucureşti.

ACCES. Dinspre Bucureşti se ajunge prin Buzău, apoi pe DN 10, către Braşov. De la Măgura mergi spre comuna Bozioru, pe DJ 203L. Dinspre Transilvania se ajunge tot pe DN 10, prin Întorsura Buzăului.

CAZARE. În zonă, pe o rază de 20 de kilometri, sunt 30 de pensiuni. Cazarea costă, în medie, 80 de lei pe noapte (cameră cu două paturi), dar se poate negocia. 

AGREMENT. Drumeţiile sunt principala atracţie (foto), mai ales că traseele sunt bine marcate. Se poate face şi escaladă, precum şi zbor cu parapanta sau cu deltaplanul. De asemenea, în zonă se desfăşoară frecvent curse off-road şi competiţii de orientare turistică.

INFORMAŢII. Mai multe date găseşti pe site-urile e-calauza.ro şi descopera.org.

sursa ... http://www.adevarul.ro/actualitate/travel/Colt_de_rai-_Tara_Luanei-taramul_uriasilor_din_piatra_0_526147838.html

Descoperiti alte locuri mirifice ale Buzaului aici ... http://www.turismbuzau.ro/
.

. .

Misiunea Romania editia II (Melfior Ra)

Daca doriti sa calatoriti pana la marginea Universului (... si totusi Uunivesul este finit ... ) impreuna cu IISUS si Melfior Ra cititi editia a-II-a a Cartii "Misiunea Romania" (Melfior Ra ... http://melfiorra.ro/ ...)

Privire de ansamblu

Mã aflu din nou în compania Învãtãtorului, pe aceeasi rampã de lansare existentã ca punct final al Piramidei Luminii Celeste, rampa de lansare spre Univers, spre lumile vãzute si nevãzute existente aici, în care suntem si noi, fãrâme de viatã si adevãr existential.

Învãtãtorul a spus:

Acum vom face o scurtã cãlãtorie, pentru o privire de ansamblu, asupra tuturor punctelor din Univers, despre care ai scris pânã în prezent în partea a treia a misiunii tale.

A apãrut Nava Nor si am pãsit pe acel norisor; imediat a început deplasarea, ridicarea si îndepãrtarea noastrã de Piramida Luminii Celeste si de Geea, apoi de Calea Lactee. Iatã, au început sã se vadã galaxiile vizitate nu demult, iatã roiurile de constelatii care parcã veneau spre noi, era o feerie sã privesti în trecere atâta mãretie a Universului, da, vedeam Universul, îl strãbãteam si simteam micimea fiintelor umane care se cred atât de importante si fãrã egal, si, vai nouã, cât suntem de mici în comparatie cu Cosmosul, de infimi si de neimportanti, si totusi, Constiinta Universalã Absolutã tine seama si de noi cei atât de neînsemnati la scarã cosmicã.

Astfel, gândind si privind mãretia Universului, ne deplasam cu viteze pe care nici nu sunt în stare sã le denumesc, ceva asemãnãtor cu viteza gândului si astfel, ne-am apropiat de Alfa Centauri. Iatã, încã o datã aveam sub privirea mea planeta Zov, o vedeam de la mare distantã, apoi, dupã o clipã, treceam în apropierea planetei Ref, tot asa, din mers, am vãzut planeta Arzex, cea asemãnãtoare oarecum cu Geea. Apoi ne-am îndepãrtat de Alfa Centauri si iatã cã nu a durat mult cãlãtorind printre astri si ne-am apropiat de Constelatia Orion. În apropiere, simteam vibratia Universului, a galaxiilor, a planetelor pe lângã care treceam si iatã cã planetele vizitate anterior îmi erau familiare, le simteam, le cunoasteam vibratia, iatã planeta Xer, de la mare distantã simteam acea cãldurã atât de familiarã nouã pãmântenilor prin asemãnarea acelei prezente cu acea cãldurã linistitoare pe care o simteam când eram în copilãrie la gura sobei, iatã cu ce mi-a venit în minte sã compar acea cãldurã atât de linistitoare.

Iatã cã si-a fãcut aparitia, parcã dorind sã se arate nouã, planeta Plivor, îi simteam de la mare distantã duritatea sticloasã a solului, vedeam acea culoare albastrã - verzuie cu strãluciri sticloase, apoi ne-am îndepãrtat de planeta Plivor si nu dupã mult timp a apãrut în fata nostrã Planeta Iubirii, minunata si inegalabila planetã Ivo. Ivorienii ne-au simtit de la mare distantã si au emis spre noi o undã, un flux de iubire purã care ne-a învesmântat si ne-a reamintit de clipele petrecute în compania ivorienilor. Ne-am îndepãrtat totusi de acea sublimã planetã a iubirii si am continuat cãlãtoria prin Univers. Iatã, nu dupã mult timp, am vãzut apropiindu-se sau mai bine zis ne apropiam de Galaxia Orvex, galaxie încã necunoscutã pãmântenilor, dar în curând se va face descoperirea ei. Am trecut si am vãzut de la distantã cele trei planete: Verde, Portocalie si Bleu. Apoi am mai mers câtva timp si am revãzut de la oarecare distantã Spatiul Sideral Ancestral; Nava Nor se rotea în asa fel încât noi cei din ea, în apropierea acestui Spatiu sã fim permanent cu fata spre el, asa s-a derulat apropierea noastrã de acest Spatiu; apoi ne-am îndepãrtat mult si, dupã câtãva vreme, dar un interval de timp terestru mult mai lung, ne-am apropiat de acel capãt al Universului de unde începe implozia si de unde se sfârseste explozia, apoi am început întoarcerea.

Mi se pãrea, în trecerea noastrã printre astri, printre roiurile de constelatii si galaxii, cã dacã as fi întins mâna, as fi putut mângâia acele stele, planete, nori gazosi si tot ceea ce existã în Univers. Simteam vibratia acelei planete, a fiecãrei galaxii si constelatii, simteam si stiam dacã am mai vãzut-o, dacã am mai vizitat-o cândva, unde mai fusesem simteam o undã, o vibratie cât de cât familiarã, o regãseam în mine, îi simteam rezonanta, stiam cã din apropierea fiecãrei planete îmi rãmãsese ceva în mine, si acel ceva rãspundea vibratiei acelui corp ceresc. În trecere pe lângã cele cunoscute mie le uram un bun rãmas si un gând de iubire si de pace. Astfel, am revenit din constelatie în constelatie, din galaxie în galaxie, ne-am apropiat de Calea Lactee, este asemãnãtor cu ceea ce simte omul, entitatea terestrã, când intrã pe strada lui, când vine de la muncã, o familiaritate si o regãsire a locului, a casei, a familiei. Asa am simtit când am intrat în spatiul cosmic al Cãii Lactee. Iatã, ne-am apropiat de Piramida Luminii Celeste si Nava Nor ne-a depus lin, cât se poate de lin, pe acea platformã a zborurilor intergalactice, interlumice, iatã la ce foloseste acea platformã. Este bine sã se stie cã acea platformã a fost folositã de-a lungul timpurilor, încã de la edificarea ei si pânã astãzi.

Despre planetele din Calea Lactee ce sã mai vorbim, le simteam la fel cum îti simti vecinii de apartament, nici nu trebuie sã mai vorbim despre ceva ce ne este atât de aproape, de familiar, încât le cunoastem toate cele bune si toate cele rele, toate obiceiurile si metehnele, si totusi datoritã necunoasterii celor care nu-si folosesc fortele latente de care dispun, ei, vecinii nostri planetari ni se par inexistenti desi existã, dar dacã nu si-au descoperit fortele care sã-i apropie de cei din apropierea lor, de vecinii lor, trãiesc asa parcã în inexistentã, si nici mãcar nu spun "bunã ziua" vecinilor, desi acelasi soare rãsare si pentru unii si pentru ceilalti.

La apropierea de Geea am fãcut o scurtã cãlãtorie si am efectuat o privire de ansamblu si peste cele patru piramide aflate pe Geea. Este vorba despre cele patru piramide în formã de cruce care detin anumite taine ce trebuie sã fie aduse la cunostintã pãmântenilor la anumite intervale de timp si în anumite conjuncturi ale astrelor ceresti.

Iatã, asadar, am vizitat din nou Piramida Nordicã. Am fost în interiorul ei, într-o încãpere numitã Camera Luminii.

Învãtãtorul a spus:

Vrei luminã? Comandã mental luminã si luminã va fi.

Am comandat mental sã fie luminã si am vãzut luminã. Atunci am privit împrejurul meu. În acea camerã de piatrã rece s-a fãcut luminã, am vãzut un piedestal de piatrã pe care se afla o veiozã, ceva foarte asemãnãtor cu o veiozã, care emitea o luminã foarte redusã.

Învãtãtorul, simtindu-mi / interceptându-mi gândul, a spus:

Comandã mental ca lumina sã fie mai puternicã!

Am dat aceastã comandã si, într-adevãr, lumina crestea dar odatã cu aceasta crestea si intensitatea ei, totodatã se mãrea si veioza în formã de boboc în floare, de culoare albã. Am dat din nou comandã si din nou, atât lumina cât si lujerul de floare cresteau si tot asa pânã când acea veiozã care la început era un boboc de floare acum era un lujer de circa 1.50 - 2 metri lungime. Din fiecare boboc de floare irumpea o tulpinã si alt boboc, si tot asa, pânã a ajuns la acea lungime si totodatã la o intensitate a luminii mult mai puternicã decât lumina unui tub de nyon. Apoi, Învãtãtorul a spus sã dau comanda invers si lumina a început sã scadã, scãzând lumina, scãdea si dimensiunea lujerului de cristal. Acea floare - veiozã era din cristal de cuart, asa a spus ghidul meu, cã este o luminã de cuart, este lumina pe care o foloseau atlantii în interioarele lor, si aceasta se aflã aici în Piramida Nordicã special spre a fi mãrturie despre civilizatia lor demult apusã. Am iesit apoi din Camera Luminii, dupã ce, bineînteles, am stins lumina, si, urcând pe scara în spiralã, am iesit pe platforma de deasupra Piramidei Nordice, apoi am continuat cãlãtoria, am vizitat doar de la suprafatã si celelalte douã piramide, Piramida Esticã si Piramida Vesticã, dar fãrã sã intrãm în ele, apoi ne-am întors pe platforma Piramidei Luminii Celeste.

Apoi, Învãtãtorul a spus:

Este bine sã se stie cã la intersectia crucii energetice telurice, care uneste cele patru piramide, se aflã o mare tainã. Taina despre care se va anunta la timpul potrivit.

Interceptându-mi gândul, a continuat:

Nu-ti face griji, chiar dacã vor cãuta sã descopere acea tainã nu vor afla atâta timp cât Constiinta Universalã nu doreste aceasta. Tainele acestea nu pot fi descoperite decât atunci când Divinitatea doreste si încã nu a sosit clipa desconspirãrii acelei taine. Toate vor fi descifrate numai atunci când le soseste timpul si nu altfel.

Iatã-mã din nou pe platforma Piramidei Luminii Celeste. Învãtãtorul, cunoscându-mi gândul (o undã de regret pentru finalul cãlãtoriei) a spus:

Cu aceastã cãlãtorie s-a încheiat partea a treia a misiunii tale, Melfior Ra, primele mãrturii ale celor scrise de tine vor apare în foarte scurt timp. Pentru început, mãrturia asteroidului, despre care ai scris în prima parte a misiunii tale, apoi mãrturia prin Piramida Luminii Celeste si apoi toate asa cum sunt prevãzute. Primele mãrturii le vei cunoaste fiind si tu în Planul Fizic, apoi le vei vedea din alte spatii, mai precis, din altã dimensiune. Bucurã-te si multumeste Divinitãtii Supreme Absolute pentru privilegiul care ti-a fost acordat, prin faptul cã ai fost aleasã pentru aceste cunoasteri, care prin tine trebuie fãcute cunoscute semenilor tãi din Planul Fizic. Trebuie sã stii cã acest privilegiu ti-a fost dat pentru credinta ta, credinta care te-a însotit de-a lungul tuturor vietior tale anterioare. Acesta a fost gestul de gratitudine al Înaltei Constiinte Universale pentru credinta ta, dar misiunea ta nu se încheie aici. Acum te asteaptã o binemeritatã pauzã si apoi din nou la... datorie. Vei fi din nou de mare ajutor omenirii în marea schimbare care a început si se aflã în plinã evolutie. Dar, despre toate acestea, în cele ce vor urma dupã o scurtã pauzã, dupã repaosul pe care trebuie sã-l faci pentru a porni la drumul care te asteaptã cu forte noi si fãrã influente din cele vãzute pânã acum. Încredere si credintã în cele ce vor urma si în Divinitatea Supremã.

Pace si Iubire tuturor cititorilor !

Lumina din altar in timpul liturghiei

Sursa Foto: http://frbenedict.blogspot.com/2012/03/divine-liturgy-photograph.html

Această fotografie a fost realizată în timpul Sfintei Liturghii, la o Biserică Ortodoxă. Atât preoții, cât și cel care a făcut fotografia nu au văzut nimic deosebit. Abia când filmul a fost developat, a fost vizibilă Lumina Dumnezeiască din Sfântul Potir. Prin pogorârea Sfântului Duh, pâinea și vinul se transformă în Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Harul Sfintei Treimi este, de fapt, Lumina necreată sau energiile divine prin care Hristos Se împărtășește Bisericii și credincioșilor. De aceea, Trupul și Sângele Dumnezeiesc răspândesc și împărtășesc Lumina Dumnezeiască.

La Sfânta Liturghie cântăm:

”Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, Nedespărțitei Sfintei Treimi  închinându-ne”.Hristos a înviat!
 .
.

Iata si relatarea Nicoletei Pasat, terapeut/clarvazator, din cartea "Misterul Pasarii Maiastre" care vine in completarea celor scrise mai sus. In cartile sale (Cartea Fiintelor Vii, Revelatii, Darul meu pentru tine) mai sunt si alte revelatii asemanatoare. 

 http://www.nicoletapasat.ro/

.

MARILE TAINE ALE PAMÂNTULUI ROMÂNESC - VORTEXUL SACRU (1)

MARILE TAINE ALE PAMÂNTULUI ROMÂNESC - VORTEXUL SACRU (1)

extras din cartea "Vortexul sacru şi arborele vieţii dacic"  (va apărea în curând)

În următoarele postări voi aduce la cunoştinţă două dintre cele mai mari taine pe care acest pământ, şi implicit acest neam, le deţine de mii de ani. Aceste informaţii urmau să fie cunoscute către sfârşitul acestui deceniu dar, datorită precipitării unor evenimente din spaţiile subtile (şi implicit din spaţiile cauzale), ele sunt transmise cu câţiva ani înainte. Mi s-a transmis că aceste taine trebuiesc revelate acum!

Acest lucru m-a luat şi pe mine prin surprindere. Personal, îmi convine, deoarece voi fi eliberat de povara deţinerii acestor taine. Nu a fost un lucru uşor să trăiesc cu ele câţiva ani buni (aproape şase ani) fără a fi împărtăşite...

Sincer să fiu, privind din perspectiva actuală – vorbesc de mentalitatea societăţii în general, acest lucru nu este de foarte bun augur. Dar perspectiva momentană nu înseamnă mai nimic în comparaţie cu perspectiva spirituală viitoare! Important este că Legea Necesităţii permite ca aceste informaţii să fie revelate acum. Totuşi, trebuie spus că, această lege nu îşi face cunoscută prezenţa decât dacă se anunţă anumite evoluţii... Într-un cuvânt, perioada grea nu se va termina, ba dimpotrivă, sunt foarte mari şanse să se înrăutăţească! Asta mai ales dacă nu se face nimic! Urmează o perioadă de purificare, de curăţare a acestui spaţiu sacru, adică a spaţiului românesc (şi nu numai).

Nu va fi uşor... dar nici nu va fi „iadul pe pământ” după cum ar vrea unii!

Cele două mari taine – banda directoare a anahatei planetare şi arborele vieţii dacic, vor avea darul de-a declanşa reacţii extrem de puternice în sufletele unor persoane. Vor acţiona ca nişte declanşatori pentru programele lor evolutive. În cel mult trei ani, unii dintre cei care vor lua cunoştinţă de aceste două mari taine vor trebui să scoată pe piaţă alte lucrări, deci se vor scoate la suprafaţă alte taine... fie spirituale, fie chiar în legătură directă cu acest pământ. Nimeni nu deţine încă puzzle-ul final al întregii lucrări.... Mi s-a transmis că imaginea finală este una extraordinară!

Intrarea sistemului nostru solar în banda energetică de înaltă frecvenţă vibraţională (aşa-numita „centură fotonică) a determinat o serie de dinamici energetice la nivelul întregii planete. Centrele sale energetice (chakrele) – Geea este şi ea un organism viu, se deschid acum din ce în ce mai mult. Anumite dinamici energetice îşi înteţesc activitatea. Altele sunt iniţiate chiar de aceste schimbări... Într-un cuvânt, lucrurile se precipită pentru că energiile devin din ce în ce mai puternice!

La nivel uman, toate acestea determină o serie de dinamici. Primul proces care se declanşează este cel de purificare. Purificarea înseamnă eliberarea de negativitate, de balast, de condiţionări, de temeri, de ataşamentele de tot felul etc. Purificarea este un proces necesar. După acest proces urmează cel de echilibrare, de armonizare dintre interior şi exterior, de deschidere faţă de sferele superioare omului.

Pentru unii va fi mai uşor, dar pentru alţii... mai greu!

Precum am spus în prima lucrare – Legile lui Zamolxe, eu mi-am făcut datoria... Nu mi-a fost uşor, dar mi-am asumat drumul. Şi voi continua să-mi fac în continuare datoria.

Sper ca această lucrare să reaprindă flăcăra din inimile multor oameni. Mulţi au deja flacăra aprinsă... cu peste două mii de ani în urmă. Îşi vor aduce aminte... şi vor şti ce au de făcut!

Dinspre Carpaţi se aude strigătul lupului alb!

A venit vremea!

REVELAREA CIRCUITULUI SACRU

Pe teritoriul statului nostru (şi nu numai), se află unul dintre centrele energetice ale planetei. În termen sanscrit numele este Anahata, sau centrul energetic al inimii. Este centrul care determină armonia dintre energiile „pământeşti” şi cele „cereşti”.

Da, România se află în zona cea mai sfântă a planetei noastre (Geea)! România este chiar în inima ei!

Aceasta nu este o informaţie nouă. Însă una e să afirmi acest lucru şi alta e să argumentezi în mod credibil, asupra acestui lucru. Nu de puţine ori cei care au afirmat astfel de lucruri au fost subiectul unor ironii acide. Asta într-un caz mai bun, căci au fost şi reacţii mult mai dure.

În literatura de specialitate se afirmă că anahata planetei s-ar afla în zona cuprinsă de Shaftesbury şi Glastonbury, în Anglia, iar punctul central ar fi un deal din zonă, acolo unde se crede că ar fi mormântul legendarului Rege Arthur.

 

Totuşi, un centru energetic principal planetar nu poate fi activat pe o suprafaţă atât de mică (aproximativ 1.200-1.500 km² faţă de circa 500.000 km² adică suprafaţa cuprinsă de vortexul anahatei planetare). Este ca şi cum centrul energetic al inimii al unui om (anahata) ar avea mai puţin de 1 mm²,ceea ce este fals. Clarvăzătorii, precum şi tradiţiile yoghine milenare spun că fiecare centru energetic (chakra) are o suprafaţă de cel puţin 15-20 cm²).

Conform Legii Corespondenţei, se poate face o paralelă cu energetica fiinţei umane. Raportat la suprafaţa totală a planetei, există o similitudine de raport între aria centrului energetic şi cel planetar, iar teoria se confirmă în cazul nostru. Astfel, la o suprafaţă medie de 2m² – suprafaţa pielii unui om mediu, aria unui centru energetic (de circa 20 cm²) ar fi de circa o miime (0,001%). Suprafaţa cuprinsă de zona anhatei planetare (circa 500.000 km²) ar fi de aproximativ o miime faţă de suprafaţa planetei noastre (circa 510.000.000 km²)

În zona respectivă (Glastonbury-Shaftesbury) avem o convergenţă, foarte puternică cei drept, a energiilor telurice cu cele „cereşti”. Această convergenţă determină formarea unui vortex energetic, însă nu se poate compara cu vortexul anahatei planetare.

 

Un centru energetic planetar (fie principal – cum e cazul zonei noastre, fie secundar – pe o suprafaţă mai mică) prezintă câteva caracteristici:

- trebuie să fie prezente toate elementele, dar şi subelementele specifice. Asta înseamnă că în cadrul elementului pământ trebuie să fie prezente subelementele:

·         ţărână – pentru desfăşurarea activităţii agricole

·         piatră – zona trebuie să prezinte o mare varietate de pietre, inclusiv semipreţioase (cristale)

·         metal - zăcăminte metalifere diverse

·         lemn - o largă varietate de specii din regnul vegetal.

La elementul apă trebuie să fie prezente subelementele:

·         apă curgătoare - izvoare, râuri, fluvii

·         apă stătătoate - lacuri, mare sau ocean (în imediata apropiere)

·         precipitaţii moderate în timpul anului

·         pânze freatice aflate la mică adâncime

·         variaţii moderate ale umidităţii.

·         rezerve de subterane organice

Elementele „foc” şi „aer” sunt răspândite în toate zonele planetei, însă accesarea energiilor lor specifice necesită o anumită pregătire.

- trebuie să prezinte un bun echilibru între formele de relief. România are o treime câmpie, o treime dealuri şi o treime munţi.

- trebuie să prezinte mai multe puncte de „convergenţă” care, de regulă, sunt masive muntoase ori structuri subterane (sau amândouă), având o puternică încărcătură spirituală şi energetică. Anumite forţe pot fi măsurate radiestezic iar altele sunt măsurabile cu instrumente ştiinţifice, precum anomaliile electro-magnetice, gravitaţionale etc. Aceste „puncte de convergenţă” sunt proiecţii pe pământ ale benzii energetice (care are o geometrie multidimensională).

- energia vitală captată de centrul energetic respectă un anumit traseu de „curgere” către pământ. Acest traseu are tiparul structurii spiralate numită „spirala Fibonacci”. La fel se întâmplă cu toate centrele energetice, inclusiv centrele (chakrele) energetice ale omului. Structura spiralată Fibonacci este traseul de curgere naturală a energiei vitale (pentru spaţiul 3D). Această formă este observată la toate regnurile evolutive, începând cu cel mineral, vegetal, uman, şi mergând până la structurile galactice în formă de spirală.

- în punctele de convergenţă trebuie să existe o mult mai mare concentrare a biodiversităţii. Aceasta presupune un număr crescut de specii din regnul vegetal (flori, plante, arbori) şi chiar animal (insecte, fluturi etc.) dintre care unele sunt unice. Majoritatea acestor puncte de convergenţă sunt declarate parcuri naturale, fiind protejate de legile ţărilor respective (sunt protejate inclusiv de entităţi energetice, atlante sau chiar extraterestre).

- trebuie să existe confirmări (verificabile fizic) pe traseul energetic al forţei vitale. Acestea presupun o incidentă mai mare a anumitor manifestări energo-informaţionale. În genere, este vorba de o concentrare mai mare de persoane care manifestă anumite capacităţi, aşa-zis paranormale. Acestea s-au activat ca urmare a faptului că s-au expus mai mult timp influenţei centrului energetic (la care se adaugă şi o oarecare zestre karmică – e vorba de pregătire).

- regiunile din jurul centrelor energetice prezintă o atracţie inexplicabilă pentru foarte multe neamuri străine locului. După cum bine se ştie, acest teritoriu a fost foarte râvnit în cursul istoriei, începând cu romanii şi continuând cu avarii, goţii, gepizii, hunii, bulgarii, pecenegii, cumanii, maghiarii, tătarii, slavii, rromii, kazarii, evreii. Este vorba de o atracţie inexplicabilă pentru acest centru energetic, fiind resimţită ca o chemare din interior. În viitorul apropiat se va intensifica această atracţie (aparent inexplicabilă) pentru acest spaţiu, îndeosebi a acelora care au ales calea evoluţiei spirituale.

 va urma...

Continuarea se afla la ...  http://remerra.blogspot.com/

.