Colţ de rai: Ţara Luanei, tărâmul uriaşilor din piatră

FOTO: IULIAN BUNILĂ

Culmile stâncoase de lângă Bozioru oferă o privelişte superbă

În Munţii Buzăului, departe de traseele turistice obişnuite, o înşiruire de grote misterioase şi de stânci cu forme bizare alcătuieşte o lume ce pare ireală. Puţini ştiu că, la vreo de 150 de kilometri de Bucureşti, pe drumul dinspre Buzău spre Braşov, se află una dintre cele mai frumoase zone din România.

Peisajele care merită neapărat văzute se află între satele Nucu (comuna Bozioru), Aluniş (comuna Colţi) şi Ruginoasa, pe culmile Crucii Spătarului şi Martirei. Înşiruirea de grote săpate în munte, de stânci povârnite şi de pietre cu forme bizare este de o frumuseţe rară.

Zece peşteri uimitoare

Primele cercetări ale zonei au fost făcute de Alexandru Odobescu în anul 1871. El a fost însoţit de pictorul elveţian Henri Trenk, care a realizat un album de acuarele, păstrat acum la Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române.

Crestele dantelate domină peisajele din Ţinutul Luanei

Arealul denumit Ţara Luanei ascunde zece peşteri şi grote uimitoare: Aluniş, Agatonul Vechi (Dărâmătura), Agatonul Nou, Bucătaria, Peştera lui Dionisie Torcătorul, Fundătura, Fundul Peşterii (Peştera), Ghereta, Piatra Îngăurita (Peştera lui Iosif) şi Peştera de la Culmea Pietrei (Uşa Pietrei). Aceste peşteri conţin dovezi care atestă că au fost locuite în urmă cu peste 2.500 de ani. Cea mai veche pare să fie, potrivit istoricilor, Peştera lui Iosif, unde s-au descoperit obiecte datând din secolul al IV-lea înainte de Hristos. Peştera lui Dionisie Torcătorul a fost cioplită în secolul al IV-lea d.Hr., iar peştera Aluniş - în secolul al V-lea.

Bisericile şi chiliile rupestre din satul Nucu erau folosite ca lăcaşuri de refugiu şi de cult. În zona localităţilor Nucu şi Colţi există 29 de lăcaşuri de cult săpate în rocă.

În Peştera lui Iosif s-au găsit obiecte din secolul al IV-lea î.Hr.

Istoricii au identificat mii de inscripţii pe care le-au cartografiat în funcţie de perioada în care au fost făcute. S-a demonstrat astfel că zona a fost locuită neîntrerupt în ultimii 2.500 de ani, iar grotele şi peşterile au fost adaptate pentru traiul zilnic de cei care se ascundeau acolo de invadatori. Ulterior, au devenit locuri de rugăciune şi chilii pentru pustnicii care s-au aşezat în zonă.

Depănând legende

Munţii Buzăului ascund nu doar misterioase aşezări rupestre, ci şi legende unice, păstrate din timpuri îndepărtate în memoria fiecărei generaţii. Una dintre ele, cunoscută de mai toţi bătrânii din Colţi şi Bozioru, vorbeşte despre Ţara Luanei, numele pe care lumea lor, mărginită de ziduri de piatră, îl purta odinioară. Nu există turist în zonă care să nu fie fascinat de această legendă, povestită de bătrâni sau de ghizii din comună, aşa cum este Diana Gavrilă, o tânără care şi-a dedicat mulţi ani culegerii de legende şi, mai nou, activităţii de călăuzire a turiştilor prin ţinutul aşezărilor rupestre.

Diana Gavrilă a învăţat cuvânt cu cuvânt legenda Luanei, pe care a auzit-o în poveştile bătrânilor, evocată în variante foarte asemănătoare între ele. O povesteşte la fel de fidel fiecărui curios care vizitează ansamblul rupestru format din bisericuţa lui Iosif, chilia lui Dionisie Torcătorul, Agatonul mic şi Agatonul mare sau grota Fundul Peşterii, pe pereţii cărora se află incizate misterioasele scrieri încă nedescifrate şi simboluri străvechi, precum crucea malteză, peştele paleocreştin sau pumnalele Akinakes. 

„Ţinuturile acestea, care sunt cunoscute pentru ansamblul religios de aşezări rupestre, le mai putem numi, metaforic, Ţara Luanei. Legenda vorbeşte de o fiinţă atotputernică, un bătrân de demult, un înţelept al timpurilor, stăpân nu numai al meleagurilor, ci şi al unei cetăţi cu ziduri care atingeau cerul. Această cetate se pare că era străjuită zi şi noapte de un soare strălucitor", povesteşte Diana. „În această poveste este amintită prezenţa izvoarelor tămăduitoare, Luana fiind cel care cunoştea leacul lor, având grijă ca de fiecare dată să-i tămăduiască pe cei răniţi în războaie. Cei ce se încumetau să folosească singuri leacul se îmbolnăveau şi mureau", adaugă tânăra călăuză.

Cât e ziua de lungă, localnicii muncesc pe fâneţele din împrejurimi

Diana Gavrilă e convinsă că legenda Luanei izvorăşte din fapte reale şi are şi argumente pentru asta: „Ştie toată lumea că zona rupestră Nucu este o adevărată vale a apelor tămăduitoare. În urma brevetului obţinut a fost ridicat complexul balnear de la Fişici."

Legenda are însă un final apocaliptic, care te duce cu gândul la sfârşitul cetăţilor Sodoma şi Gomora, spune Diana Gavrilă: „Multă vreme ar fi trăit fericiţi cei de la cetate, dacă vrăjmaşii înzăuaţi, în care de foc, nu veneau să doboare soarele Luanei. Mare prăpăd a fost atunci pe pământ şi chiar s-a simţit la nivel planetar, pentru că pământul s-a clătinat din încheieturi. Zidurile cetăţii şi împrejurimile au fost arse, iar zona a rămas pustie multă vreme şi nici păsările în zbor nu au mai trecut. Autorul este rezervat în ceea ce priveşte detaliile, însă ne dă un indiciu preţios şi ne aminteşte de prezenţa unei peşteri, numită Peştera Înţeleptului, cea în care ar fi stocate toate informaţiile care ar conduce către adevăr", se spune în legenda povestită de Diana Gavrilă. 

Poveştile bătrânilor

Tânăra care a ascultat variantele poveştii despre Ţara Luanei de la bătrâni îndrăzneşte chiar să emită ipoteza că legenda este de fapt o frântură de istorie străveche a zonei. „Dacă ar fi să tălmăcesc această poveste, aş spune că ea nu face decât să amintească clar legăturile noastre cu cea mai veche civilizaţie a lumii, civilizaţia sumeriană. Spun asta nu prin prisma faptului că cineva ar fi venit din Sumer şi ar fi lăsat urme în zona Munţilor Buzăului, ci că, de fapt, poporul presumerian ar fi poporul pelasgic, cel în rândul căruia era obiceiul de migrare către alte teritorii atunci când creşteau numeric. În perioada matriarhatului, mama bătrână conducea tribul împreună cu un iniţiat. Luana, dacă ar fi să discutăm pe marginea acestui nume, nu îl regăsim decât în civilizaţia sumeriană, ca divinitate, venind de la Luanu, creatorul zeilor, ceea ce pentru noi ar însemna Dumnezeu, dar în acelaşi timp figurează şi ca rege pământean", ne spune Diana Gavrilă, ghidul turistic din Colţi. 

"Legenda vorbeşte de o fiinţă atotputernică, un bătrân de demult, un înţelept al timpurilor."

Diana Gavrilă

ghid turistic

"Ştie toată lumea că zona rupestră Nucu e o adevărată vale a apelor tămăduitoare."

Diana Gavrilă

ghid turistic

Pietrele mişcătoare de la Ulmetu 

La doar câţiva paşi de Bozioru, se întinde ţinutul trovanţilor de la Ulmetu. Pietrele uriaşe par să prindă viaţă, pentru că lumina şi umbra care le învăluie le transformă în uriaşi cu chipuri hâde.

Francezii i-au numit trovanţi şi aşa le-a rămas numele în literatura de specialitate. Pietrele imense par să se fi format prin rostogolire din lava incandescentă, dar în realitate sunt create de apă. Geologii spun că sunt gresii formate prin sedimentarea nisipului cărat de ape în canale preformate de alte scurgeri de apă în pământ nisipos, după ploi torenţiale.

Natura a modelat mii de bolovani uriaşi în zona Ulmetu-Bozioru

Profesorul Marcian Bleahu explică ştiinţific fenomenul: „Prin precipitare ia naştere un ciment calcaros care prinde strâns între ele granulele de nisip. Această precipitare a calcitului se face, de regulă, în profunzimile masei de nisip, în jurul unui nucleu solid, de exemplu o piatră sau un fragment lemnos, formaţiunea de gresii concentrice rezultată căpătând forme ovale sau sferice, conform unui principiu fizic simplu, acela de a cuprinde în minimum de suprafaţă un volum maxim". În zona Ulmetu-Bozioru există mii de astfel opere de artă - unele de câteva zeci de kilograme, altele de zeci de tone - iar intrarea în uriaşul muzeu în aer liber este liberă.

Drumeţii, escaladă şi curse off-road

LOCALIZARE. Ţara Luanei se află în Munţii Buzăului, la 47 de kilometri de Buzău şi la 150 de kilometri de Bucureşti.

ACCES. Dinspre Bucureşti se ajunge prin Buzău, apoi pe DN 10, către Braşov. De la Măgura mergi spre comuna Bozioru, pe DJ 203L. Dinspre Transilvania se ajunge tot pe DN 10, prin Întorsura Buzăului.

CAZARE. În zonă, pe o rază de 20 de kilometri, sunt 30 de pensiuni. Cazarea costă, în medie, 80 de lei pe noapte (cameră cu două paturi), dar se poate negocia. 

AGREMENT. Drumeţiile sunt principala atracţie (foto), mai ales că traseele sunt bine marcate. Se poate face şi escaladă, precum şi zbor cu parapanta sau cu deltaplanul. De asemenea, în zonă se desfăşoară frecvent curse off-road şi competiţii de orientare turistică.

INFORMAŢII. Mai multe date găseşti pe site-urile e-calauza.ro şi descopera.org.

sursa ... http://www.adevarul.ro/actualitate/travel/Colt_de_rai-_Tara_Luanei-taramul_uriasilor_din_piatra_0_526147838.html

Descoperiti alte locuri mirifice ale Buzaului aici ... http://www.turismbuzau.ro/
.

. .

Cultul soarelui la daci

Cultul Soarelui

Cultul Soarelui a fost foarte raspândit, pe toata suprafata pamântului si la diverse culturi. Prima atestare arheologica a venerarii Soarelui provine din Egipt, unde în sec. XIV î.H. Când faraonul Ikhnaton sau Akhenaton a reformat religia egipteana, el a reluat cultul zeitatii antice Re-Horakhte, sub numele de Aton, o denumire veche data discului Soarelui. A fost prima forma de monoteism cunoscuta în istorie, care însa a durat putin, deoarece preotii vechilor temple au instigat populatia împotriva faraonului Akhenaton, care a fost asasinat, iar templele lui Aton au fost distruse. Toate populatiile care au venerat Soarele au avut unele caracteristici comune
- existenta unor orase
- credinta în natura sacra a regelui;
Soarele era conducatorul atât al lumilor superioare cât si a celor inferioare, pe care le vizita zilnic în cursul deplasarii pe bolta cereasca, fiind simbolizat de ochiul care le vede pe toate. El era garantul justitiei si sursa întelepciunii.

Marturii care dovedesc existenta cultului Soarelui la geto-daci:

"Soarele de andezit" de la Sarmisegetuza, cu un diametru de 7,1 m, lucrat din placi de andezit si având în centru un disc de 1,5 m diametru. Sageata încrustata este orientata catre nord.

Acest loc a fost altarul pe care se aduceau ofrandele si se realizau sacrificii;

lipsa acoperisului la templele dacice, pentru a nu ascunde Soarele;

aranjamentul stâlpilor si lespezilor din sanctuarul rotund de la Sarmisegetuza dovedeste cunoasterea calendarului de 365 de zile si a miscarii Soarelui pe parcursul anului;

utilizarea focului sacru si practicarea incineratiei, ca omagii aduse Soarelui.

Cultul soarelui este strâns legat de sanctuarele circulare ca cel de la Sarmisegetuza, sau cel din Anglia de la Stonehenge. Notiunea de cerc sacru s-a extins apoi în toate practicile magice, ca o forma de protectie a spatiului în care se desfasoara un ritual.

Denumirea probabila data de daci Soarelui era "Dzio". De la acest nume provin cuvintele actuale "ziua" si "zeu", care are înca o forma apropiata în italiana: "dio".

Vechiul cult persan al zeului luminii, Mithra, s-a raspândit rapid în imperiul roman, începând din secolul II si pâna în secolul V. Cultul lui Sol Invictus("Soarele neînvins") a atins apogeul în imperiul roman în timpul domniei împaratului Aurelian, care i-a dedicat un templu în anul 274, deci la trei ani dupa ce a retras trupele romane din Dacia.

.

.

.

.

.

Ritualurile initiatice ale zeului Mithra se caracterizau prin:

1. ritualul avea loc în sanctuare subterane de dimensiuni reduse, în care puteau intra cel mult 100 de persoane;

2. grotele respective aveau întotdeauna un izvor sau o fântâna;

3. accesul în grota se facea adesea printr-un sistem de tunele subterane;

4. numai barbatii erau admisi în aceste sanctuare;

5. initiatii treceau prin sapte grade, dar nu exista nici o ierarhie organizatorica.

.

Crestinismul a preluat aproape în totalitate dogmele si ritualurile Mithraismului: sarbatoarea duminicii, Craciunul, botezul si împartasania. Acoperamântul capului preotilor ortodocsi se numeste si astazi Mitra si este preluat tot de la preotii persani ai lui Mithra. Chiar si coroana era considerata un simbol al zeului Soare, de care era demn numai cel mai viteaz luptator. În acest sens, Tertulian, un teolog crestin care a trait în sec. II în Africa de nord descrie testul curajului, la care era supus candidatul la initiere: cu o arma în mâna, trebuia sa-si faca drum pâna la o cununa, iar când reusea, un oficiant se oferea sa-l încoroneze. Candidatul trebuia sa refuze, spunând ca Mithra însusi este cununa sa si tot restul vietii sale nu va mai purta o cununa.
Nasterea zeului persan Mithra, "Soarele Dreptatii", era sarbatorita pe 25 decembrie, actuala sarbatoare a Craciunului. În grotele Mithraice era întotdeauna sculptat în stânca un basorelief reprezentându-l pe zeu sacrificând un taur. Reprezentarile mesei sacre erau frecvente, asa cum apare si în basorelieful de la Konjic, Bosnia - Hertegovina, care arata un banchet la care initiatii poarta masti.

.

Preluat de la ... http://www.enciclopedia-dacica.ro/